Acad. Ioan Aurel Pop: Neagoe Basarab la 500 de ani de la intrarea în eternitate

Vrednicul principe al Țării Românești numit Neagoe Basarab – astăzi pentru noi voievod și sfânt în același timp – a trăit într-un veac cu domnii și vieți scurte, pentru că „nu erau vremile supt oameni, ci bietul om supt vremi”. Și-a început domnia la 1512 și s-a stins în 1521.

Se poate să fi fost Basarab autentic, deși unii spun că a fost Basarab doar cu numele, fiind, de fapt, fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu. Doamna sa era Despina (Milița), din dinastia sârbească Brancovici. Suveranul s-a angajat, alături de Ștefăniță (Ștefan al IV-lea) al Moldovei, nepotul lui Ștefan al III-lea cel Mare și al doamnei Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos, într-o coaliție antiotomană condusă de papă și a încercat să aibă relații diplomatice statornice cu Veneția. A protejat, prin donații de preț în bani și odoare, ortodoxia (supusă otomanilor) din sud-estul Europei (Grecia), de la Athos, de la Ierusalim și de la Muntele Sinai.

A tipărit în 1512 un Tetraevanghel în slavonă, a treia carte ieșită de sub teascurile din Țara Românească, țară care era pe atunci al patrulea centru mondial al tiparului slavon.

A fost ctitorul bisericii episcopale de la Curtea de Argeș, sfințită în 1517, în prezența Patriarhului Ecumenic Teolipt al Constantinopolului.

Este autorul „Învățăturilor” către fiul său Teodosie, un adevărat tratat politic de conduită a guvernării, cu un rol similar, în Țara Românească, aceluia avut de „Principele” lui Machiavelli în Italia. În timpul lui Neagoe Basarab, Țara Românească se afla sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar acționa ca un stat creștin din familia europeană, care se mișca în ambianța unei Renașteri timide, cu opere de artă somptuoase, cu promovarea unor cărți de teologie, de teorie a puterii și de înțelepciune, militând pentru dialogul european între catolici și ortodocși. Neagoe Basarab s-a străduit să-și țină rangul de suveran, de uns al lui Dumnezeu, pentru ca țara și biserica sa „să nu fie spre batjocură limbilor străine”, adică altor neamuri. A reușit în mare parte să se manifeste în lume cu înaltă demnitate, ca un adevărat coborâtor din tradiția împărătească răsăriteană (bizantină).