De Ziua Muzicii, THE NEW YORK TIMES evocă, în mod impresionant, FESTIVALUL „GEORGE ENESCU” și pe organizatorii săi

ENESCU, UN COMPOZITOR SUBESTIMAT, ESTE ÎNCĂ O VEDETĂ ÎN ROMÂNIA
PANDEMIA NU A REUȘIT SĂ ÎMPIEDICE DESFĂȘURAREA AMPLULUI FESTIVAL INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU DE LA BUCUREȘTI.

UN ARTICOL DE THOMAS MAY

1 octombrie 2021, 9:37 a.m.
BUCUREȘTI, România – România are un lung palmares de sfidare a catastrofelor pe care istoria le-a demonstrat, așa că, cu siguranță, nu ar fi permis pandemiei să disturbe Festivalul Internațional George Enescu, dedicat celui mai mare compozitor al său, festival care s-a încheiat duminică. Miza nu a fost doar cea de-a 25-a ediție a celui mai mare eveniment cultural din această țară, ci și reînnoirea unui schimb artistic global pe care această parte încă marginalizată a Europei îl consideră esențial pentru dezvoltarea sa. Deși subapreciat în altă parte, Enescu (1881-1955), al cărui „Oedipe” este în repertoriul Operei din Paris până la 14 octombrie, rămâne o prezență puternică aici, chiar și dincolo de domeniul muzical. Chipul său se află pe bancnota de cinci lei a României; cea mai mare orchestră din București este Filarmonica „George Enescu”. Un somptuos palat Beaux-Arts de pe legendara Calea Victoriei, care i-a servit pentru scurt timp drept casă, este acum Muzeul Enescu și sediul Uniunii Compozitorilor din România. Creditat pentru că a dat românilor o voce națională inspirată de bogata muzică populară a țării, Enescu a avut, de asemenea, o viziune cosmopolită care a îmbrățișat multiple schimbări stilistice. El a întruchipat un ideal al muzicianului complet în rolurile sale de compozitor, violonist și pianist virtuoz, dirijor, profesor și mentor generos pentru artiștii mai tineri. Yehudi Menuhin l-a lăudat ca fiind „cea mai extraordinară ființă umană, cel mai mare muzician cu cea mai mare influență formatoare pe care am experimentat-o vreodată”.

Chiar dacă pandemia continuă și a spulberat speranțele de revenire la o viață mai normală, o listă uimitoare de 32 de orchestre din 14 țări a reușit să se deplaseze aici pentru festival, unul dintre cele mai ample evenimente de muzică clasică din lume. Programat o dată la doi ani, acesta se desfășoară în alternanță cu Concursul Internațional „George Enescu” pentru tineri interpreți și compozitori. Festivalul a început în 1958, la trei ani după moartea lui Enescu, și a fost prezentat inițial o dată la trei ani. Dar atitudinea guvernului comunist, care putea fi descrisă ca fiind ambivalentă în cel mai bun caz, a devenit de-a dreptul ostilă și autodistructivă în timpul lui Nicolae Ceaușescu. După revoluția din 1989, a trebuit să se reconstruiască o mare parte a construcției inițiale. Festivalul durează patru săptămâni, cu mai multe evenimente în fiecare zi. Un punct important este reprezentat de ansambluri internaționale de top, multe dintre acestea fiind rugate să includă o lucrare de Enescu în repertoriul lor de turneu. Evenimentele au loc în patru săli de concert din centrul Bucureștiului, dar alte șapte orașe din România prezintă, de asemenea, concerte sub auspiciile festivalului.

Dirijorul Vladimir Jurowski, care își încheie mandatul de director artistic al festivalului cu această ediție, a subliniat într-un interviu importanța strategică a faptului că orchestrele vizitatoare se angajează să includă o lucrare de Enescu. Multe dintre ele vor continua să le interpreteze la întoarcerea în țară, a spus el, „lărgind și mai mult aprecierea și vizibilitatea” compozitorului român. „Am fost deosebit de mândru că am adus lucrările lui Enescu la Londra, Berlin și Moscova cu propriile mele orchestre de-a lungul anilor”, a adăugat el, inclusiv o versiune de concert a operei „Oedipe”, singura operă a lui Enescu.

Cu toate acestea, atragerea publicului la București continuă să îi deranjeze pe organizatorii festivalului. „Toată lumea are o imagine falsă despre România”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al evenimentului din 1991, când a fost întrebat de ce această întreprindere mamut nu se află pe radarul multora din străinătate. „Dar în momentul în care ajung aici”, a adăugat Constantinescu, „sunt uimiți. „Violonistul Leonidas Kavakos, un oaspete de nenumărate ori al festivalului, a vorbit despre intensitatea aprecierii publicului: „Spectatorii rămân foarte liniștiți,foarte receptivi. Se simte setea de muzică și de interacțiune, iar acest lucru este vital pentru oricine urcă pe scenă”.

George Enescu, care se încăpățânează să fie subapreciat în alte părți, este bine reprezentat în țara sa de origine.

Jurowski, al cărui mandat de director artistic al festivalului se încheie în acest an. Foto: AlexDamian

Când Kavakos s-a alăturat Filarmonicii din München pentru primul dintre cele două concerte ale acestei orchestre sub bagheta lui Valery Gergiev, el părea să se delecteze cu simpla plăcere sonoră de a urmări melodiile repetate continuu ale lui Ceaikovski din Concertul pentru vioară într-un mod cât mai pur și mai exigent posibil. Sălbaticul și imprevizibilul Gergiev a fost mai implicat decât în trecut, dirijând o versiune magnific conturată a Simfoniei a VI-a de Bruckner, o asociere neobișnuită și memorabilă cu concertul lui Ceaikovski.
Enescu, a spus violonista Patricia Kopatchinskaja, „este un univers în sine”, adăugând: „Mi se pare remarcabil cum și-a descoperit limbajul”. Ea este o altă obișnuită a festivalului, iar la această ediție a prezentat versiunea orchestrată de Valentin Doni a uneia dintre cele mai fascinante și mai provocatoare piese de cameră ale lui Enescu, Sonata nr. 3 pentru vioară și pian (“Dans le Caractère Populaire Roumain”).

În ciuda prezenței sale scenice vii și a eforturilor curajoase ale lui Edward Gardner și ale Orchestrei Filarmonicii din Londra, conceptul a părut condamnat de la bun început de imposibilitatea de a echilibra forțele; partea de pian orchestrată a continuat să distragă atenția de la solista Kopatchinskaja. Dar un experiment care nu a funcționat a servit pentru a sublinia deschiderea festivalului de a explora noi fațete ale lui Enescu și ale operei sale. A fost un semn al respectului de care se bucură festivalul în cercurile muzicale, faptul că Gardner l-a ales pentru prima sa reprezentație publică de când a preluat oficial frâiele Filarmonicii din Londra. Cele două programe au fost alese de orchestrele britanice în această ediție a festivalului ca o declarație de solidaritate muzicală post-Brexit. Șase dintre cele șapte ansambluri cu sediul la Londra invitate inițial au reușit să ocolească protocoalele stricte de carantină și să cânte la București. „Este o cerință frumoasă pe care festivalul o are pentru noi să includem o piesă de Enescu”, a spus Gardner. Programul a cuprins orchestrația cu Dansurile rituale din „Căsătoria de vară” de Michael Tippett și o interpretare colorată, cu un contrast viu, a „Variațiunilor Enigma” de Elgar. În seara următoare, Gardner s-a dovedit a fi un povestitor înnăscut cu o interpretare emoționantă – cu ritm teatral – a celei de-a doua Simfonii a lui Sibelius.

Violonistul Leonidas Kavakos, care a apărut în Concertul pentru vioară de Ceaikovski. Foto : AndreiGindac

Violonista Patricia Kopatchinskaja, ale cărei apariții au inclus ca solistă a Orchestrei Filarmonicii Moldova sub conducerea lui Adrian Petrescu. Foto: Cătălina Filip
Oricât de mult a fost adulat Enescu aici, unele aspecte ale moștenirii sale continuă să fie reevaluate sau chiar redescoperite de români.

Pianista Angela Drăghicescu a stârnit interesul presei din întreaga țară pentru că a prezentat în cadrul festivalului uitatul Trio cu pian nr. 1, din 1897, pe care l-a interpretat împreună cu colegii de la Filarmonica din Berlin. Drăghicescu a oferit trio-ului premiera americană tardivă în 2019 și a devenit o autoritate în istoria enigmatică a acestei partituri influențate de Brahms, scrise de Enescu când avea 16 ani și interpretate, pentru prima dată, când era student la Paris. „Este o piesă încă necunoscută”, spune ea, „și abia acum, după premiera americană, a început să capete o reputație internațională.”

Un număr surprinzător de lucrări au fost, de asemenea, premiere românești tardive. Una dintre acestea a fost opera „Die Tote Stadt” de Erich Wolfgang Korngold din 1920, interpretată de Filarmonica Enescu într-o versiune de concert înnobilată de dragostea pentru detalii a dirijorului Frédéric Chaslin. În ultimele momente ale operei, personajul central recunoaște inutilitatea dorinței sale de a opri timpul și pierderea. Rezolvarea luminoasă a partiturii a învăluit, ca o binecuvântare, spațiul vast al Sălii Palatului, o fostă sală de congrese a Partidului Comunist Român, al cărei exterior poartă încă cicatricele gloanțelor de la revoluția din 1989.

Mihai Constantinescu a început să conducă festivalul la scurt timp după acea tranziție traumatizantă, dar, împreună cu Jurowski, și-a anunțat intenția de a pleca după această a 25-a ediție. Se zvonește că îi va succeda dirijorul român Cristian Măcelaru. Sau a fost doar o coincidență faptul că, spre sfârșitul festivalului, s-a anunțat că Măcelaru s-a angajat să înregistreze întreaga operă orchestrală a lui Enescu cu Orchestra Franței pentru Deutsche Grammophon?
(traducere: Irina Airinei)

1 comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.