Dirijorul Ethan Schmeisser cu bagheta…la izvoare

OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: CU „NORMA”, LA CENTENAR

Irina Airinei: Ethan Schmeisser, dirijorul israelian cu rădăcini românești, discipol al lui Mendi Rodan, a venit, iată, în țara natală a bunicilor lui și deschide stagiunea centenară a Operei Naționale din București cu această fantastică „Norma”. Cum ați trăit valurile de aplauze care au răsplătit fiecare spectacol?

Ethan Schmeisser: Întâi de toate, sunt foarte fericit să debutez în Norma, aici, la București. Este un spectacol la care am mai lucrat de două ori în cariera mea ca asistent al lui Daniel Oren, am mai lucrat la Norma, la Tel Aviv în anul 2001 și aceste lucruri, experimentate în trecut, mi-au fost de mare folos. De asemenea, m-a ajutat faptul că știu aproape pe dinafară textul în italiană, în original. În al doilea rând m-a bucurat oportunitatea de a colabora cu această remarcabilă echipă, condusă de fenomenala regizoare Alice Barb, cu interpreți de primă mărime cum sunt Elena Moșuc și Ruxandra Donose.

Am cunoscut-o de multă vreme pe Elena Moșuc, ariile ei de coloratură m-au încântat întotdeauna, m-am bucurat când am asistat la evoluția ei în Traviata la Opera israeliană apoi, din nou, am ascultat-o în Traviata la Massada, în 2014, unde a fost aplaudată ca o formidabilă artistă, cântăreață de coloratură dramatică și care m-a făcut să înțeleg frumusețea tonului și controlul respirației și toate calitățile ei unice care au dat strălucire acestei muzici pe scenă. A fost, pentru mine, o revelație să descopăr în această companie de operă, tinerele talente care m-au impresionat puternic. Și, de asemenea, restul distribuției, foarte muzicală, foarte emoționantă.

O altă experiență extraordinară a fost lucru cu corul, eu am în spate ani în care am condus corul Operei din Tel Aviv și am constatat multe similarități între mentalitatea și modul de lucru al corului românesc cu cel din Tel Aviv.

Am avut o colaborare foarte bună cu maeștrii de cor Adrian Ionescu și Daniel Jinga – care este și managerul Operei Naționale București și care face o treabă fantastică aici și trebuie să remarc lucrul foarte constructiv cu Alice Barb care îmbină documentarea tradițională cu o mulțime de noi tehnici și care a găsit noi unghiuri în această narațiune, aspecte originale și profunde în același timp.

Am lucrat foarte bine cu orchestra Operei Naționale care este foarte flexibilă, dinamică și capabilă să transmită culoarea de piano și de pianissimo în mod foarte rafinat, esențial pentru Belcanto. În special la Bellini, această flexibilitate de a menține culori luminoase în legato. Toate aceste nuanțe le-am creat împreună cu orchestra, a fost o atmosferă de lucru foarte specială, creativă și emoțională.