Preambul: Nicolae Iorga a fost ucis în ziua de 27 noiembrie 1940, Mihail Sebastian a murit într-un accident de maşină (?) în ziua de 29 mai 1945, Ioan Petru Culianu a fost ucis în ziua de 21 mai 1991. Cine au fost cei 3 asasini ai elitei intelectuale române? Mister! Dintre cele 3 mistere al criminologiei române, am ales azi să-l discut pe cel mai disputat dintre ele şi anume pe cel legat de Ioan Petru Culianu.
Familia Culianu
De origine aromână din Macedonia, instalată in Moldova anilor 1700, Ioan Petru Culianu provenea dintr-un mediu eminamente intelectual, s-a născut la Iaşi, fiind al doilea fiu al Elenei Bogdan, profesor de chimie anorganică şi a lui Andrei Culianu, avocat şi profesor. Între anii 1956-1967 absolvă şcoala primară şi liceul „Vasile Alecsandri”, după care-şi continuă studiile la facultatea de litere a Universiaţii din Bucureşti. Obţine diploma de MA cu teza de doctorat „Marsilio Ficino şi Platonismul In Renaştere”. De menţionat puternica influenţă pe care a avut-o asupra tânărului student, Profesorul Cicerone Poghirc, mentorul său.
Plata eliberării din jugul comunist
Fiind membru al Partidului Comunist, reuşeşte să obţină aprobarea pentru un curs de specializare la Universitatea din Perugia, Italia. Pleacă în iulie 1972 (la vârsta de 22 de ani) dar, la terminarea cursurilor, solicită azil politic. Este internat într-o tabără de refugiaţi în Latina. Aici suferă o criză depresivă în cursul căreia face o încercare de sinucidere. Însănătoşit şi eliberat, reuşeşte să-şi continue studiile de Istoria Religiilor între anii 1973-1976 la Universitatea Catolică Sacro Cuore din Milano, avându-l ca mentor pe profesorul Ugo Bianchi, mare personalitate a Vaticanului. Obţine titlul de Doctor în filozofie cu teza „Gnosticismul şi gândirea modernă în viziunea lui H. Jonas”.
Cariera
La vârsta de 26 de ani, acest ilustru student al filosofiei religiilor se află în Olanda la Grőningen unde va rămâne 12 ani, angajat ca asistent. Îşi consolidează vasta sa documentare în filozofia religiilor, scrie 26 de studii, 64 de articole în jurnale şi reviste de specialitate, precum şi 4 cărţi despre religii. La data de 14 ianuarie 1986, în calitatea sa de Profesor Asociat la departamentul de Nooments Romance, îi scrie lui Mircea Eliade. Ajunge în Statele Unite unde se îndrăgosteşte de doctoriţa Hillary Wiesner, căreia îi dedică următorii 5 ani de convieţuire.
Succesele sale ca dascăl al noii generaţii, colaborarea sa ştiinţifică cu profesorul Mircea Eliade şi nenumăraţi alţi savanţi de renume, îi călăuzesc paşii spre o carieră academică ilustră.
Asasinarea
La câteva minute după ora 13:00 în ziua de 21 mai 1991, o împuşcătură auzită in toaleta de la etajul 3 al Universităţii Divinity School din Chicago, pune capăt vieţii lui Ioan Petru Culianu. Asasinarea acestui posesor a 3 doctorate, poliglot fluent în 6 limbi, filozof al ideilor religioase şi al misticismului universal, a trecut în linişte. O linişte ciudată, lipsită de arestăr i şi bănuieli. Omuciderea unui profesor universitar ultracunoscut într-unul dintre ultracunoscutele centre universitare, este însoţită de linişte pe o perioadă de un an şi jumătate… Adoratorii lui Culianu, fascinaţi de misticismul lui ocult şi de profunzimea viziunii sale despre viaţă şi moarte, suferă tot în tăcere. Au existat zvonuri despre intâlnirile cu regele Mihai cu o lună înainte de crimă şi despre revenirea monarhiei în România pe care o sprijinea. Cele 30 de articole scrise de Culianu despre Securitate care continuă să existe după asasinarea soţilor Ceauşescu, deranjează noua conducere. Generalul de securitate Pacepa care a cerut azil politic în 1978, considera uciderea lui Culianu drept primul asasinat român în Statele Unite. Sora sa, Tereza Petrescu, a spus că, cu 3 zile înaintea omorului, Culianu a anunţat-o că a renunţat la vizita in România de frica unui asasinat politic. Logodnica sa, Hillary Wiesner, a declarat că şi-a schimbat lacătele la dulapurile sale de la Universitate. Se auzeau şoapte marginale despre o eventuală răzbunare a guvernului de la Bucureşti. În cursul anului 1990, Culianu a primit scrisori de ameninţare semnate „Fiii lui Avram Iancu” organizaţie aparţinând Gărzii de Fier. Culianu întrerupe publicarea articolelor virulente despre regimul politic din România în care trata revoluţia din 1989 ca pe un complot KGB, cu sprijinul Preşedintelui Ion Iliescu.
Abstract: Un caz de criminologie nerezolvat. Un om cunoscut cu un creier şi o minte care absoarbe enciclopedii ale cunoaşterii, pentru a crea unele noi, este ucis cu un glonte într-un closet, de un necunoscut. Omul cunoscut se naşte unul la multe secole şi rămâne cunoscut pe veci; omul necunoscut se naşte unul pe zi şi rămâne necunoscut, pe veci?
GAZETA ROMÂNEASCĂ • Joi, 04 noiembrie 2021
Adaugă un comentariu