Maria TOACĂ: Dor… de oameni curajoși și de adevăr

Când ne vine dorul… de oameni curajoși și de adevăr…

Există și astfel de dor în inimile noastre, de care poate nici nu ne dăm seama până nu-i vine ceasul să fie răscolit. Și-atunci țâșnește ca apa unui izvor din adâncuri. Așa s-a întâmplat și în duminica de 5 decembrie, la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi”, care ne-a adunat în jurul a două cărți, răvășitoare de bucuria de a ne aminti, dar și a unei stări de tristețe.

Plutea în jur un nouraș de binefăcătoare melancolie și nu numai de la acea cântată de Carolina Jitaru, atât de potrivită momentului. Era Melancolia, despre care scriitorul Victor Hugo spunea că „este fericirea de a fi trist”. Fiorul ”fericitei tristeți” venea nu doar de la binecunoscutul cântec care, în interpretarea Carolinei, parcă l-am fi auzit întâia oară, ci și de la timpurile cercetate cu meticulozitate savantă de istoricul Constantin Ungureanu în monumentala sa lucrare ”Populația Bucovinei și Basarabiei sub stăpâniri străine: (1774/1812-1918”, și de la lacrimile doamnei Larisa Jar, care a trecut prin atâtea răvășiri sufletești în aceste zile. Or, de când a apărut culegerea despre soțul ei – ”MIHAI JAR, primul director al primei școli românești din centrul civic al orașului Cernăuți (1991-1999)”, se pare că și pământul se rotește în jurul unei cărți și al unui nume. La un moment, aruncând privirea pe geam, am observat că melancolia din sală a ieșit afară, imaculând cu suflarea primei zăpezi strada domnească, strada lui Iancu Flondor, cum ne place s-o numim până astăzi.

Jurnalista Carolina Jutaru (de data această doar cu partea sentimentală), în ipostaza de maestru al cântecului, criticul literar Ștefan Hostiuc, cu cele serioase, dar mai blând decât îl stim, luându-l de mână în tandemul lor diriguitor și pe scriitorul Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român ”Eudoziu Hurmuzachi”, au depănat emoționanta poveste a dorului despre oameni curajoși, osârduitori pe tărâmul deșteptării și prosperării naționale. Or, tot ce a lăsat în urmă și cum a trăit Mihai Jar, ctitorul primei școli românești din centrul Cernăuțiului, astăzi Liceul nr.6 ”Alexandru cel Bun”, precum și asidua muncă de cercetare a istoricului Constantin Ungureanu, în domeniul învățământului din Bucovina din perioada austriacă, iar mai recent valorosul său studiu privind procesele migraționiste în perioada respectivă, sunt un exemplu de servire cauzei românismului, dar mai întâi de toate un model de luptă pentru adevărul istoric, un îndemn de a nu ceda când e vorba de dreptatea noastră.

Astfel de lucrări sunt necesare și benefice comunității, a menționat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, prezentă la manifestare cu îndemnul de a fi uniți în jurul cărții românești și tuturor faptelor edificatoare. De trei ani se află în mijlocul nostru, reușind să ne cunoască și să intervină cu susținere, cu ajutor pragmatic real, prezența dumneaei la asemenea reuniuni fiind și un prilej de a pune începutul unor noi proiecte și activități orientate la realizarea obiectivelor prioritare ale comunității.

Se nasc și în timpurile noastre oameni care fac cinste unui neam întreg. Istoricul Constantin Ungureanu, născut la Cupca, s-a afirmat la Chișinău, iar de curând și la Suceava cu lucrări riguros documentate, argumentate. Dragoș Olaru, specialist în arhivistică, îl plasează alături de frații Hurmuzachi, de Teodor Balan și alți mari înaintași. Fiind un om al arhivelor (s-a bucurat de o bursă și la Viena), pentru a cerceta documente referitoare la Bucovina a învățat limba germană. Modest ca orice om care cunoaște valoarea muncii sale, pentru el vorbesc studiile editate până în timpul de față. La această lansare înaltele aprecieri au venit de la Ștefan Hostiuc, Vasile Tărâțeanu, Dragoș Olaru, oamenii care au citit, sau cel puțin au răsfoit, exhaustiva lucrare ”Populația Bucovinei și Basarabiei sub stăpâniri străine: (1774/1812-1918”, care ne înarmează cu argumente și cunoștințele necesare pentru a ne revendica drepturile de popor autohton și necesită timp pentru a fi parcursă cu stiloul în mână.

Fascinantă e situația cu această carte despre Mihai Jar, regretatul director, pedagog, luptător ”înarmat cu cunoștințele necesare pentru a combate orice neadevăr, dar și cu temerar curaj. Am asistat la lansarea de la Școala sa, apoi, acum două zile, la Salonul de carte românească organizat la Cernăuți. Însă și la a treia lansare, la Centrul ”Eudoxiu Hurmuzachi”, sub egida căruia a apărut cartea am auzit amintiri extraordinar de impresionante – de la consăteanul Gh. Lupu, directorul ȘM Mihoreni, de la prietenul și susținătorul regretatului director, avocatul Eugen Patraș, colegul de serviciu și de studenție Ion Abobuțoaie, prietenul din studenție Vasile Rauț, de la absolventul școlii Iulian Andrieș, din perioada directoriei lui Mihai Jar, de la prietenul familiei Ilie Zahariciuc. Cartea frumoasă despre un om frumos, cum a numit-o Eugen Patraș, a fost însuflețită de cântecul Sabrinei, nepoțica pe care n-a avut fericirea s-o vadă bunelul, plecat atât de tânăr de la cei dragi ce aveau să răsară din rădăcina vigurosului arbore care a fost Mihai Jar.

Aprofundată de melodia lui Eugen Doga, prin vocea studentei Alexandrina Ionițoi, de la baștina Carolinei, melancolia a lăcrimat tulburător în gingășia versurilor (Glosă) ale poetului Mircea Lutic. Cât de suave sunt, ce tandrețe și sublimă tristețe au aceste versuri (”Răsai prin vise de Crai Nou, ușor”), când le auzim cântate de Carolina Jitaru, pe propria-i melodie!

Și câtă recunoștință din partea doamnei Larisa Jar față de toți care nu-l uită pe cel care ”a fost omul ideal pentru ea”. Îndeosebi, recunoștința i se îndreaptă spre sponsorul cărții, Titus Scripa, tirajul de 700 exemplare oferidu-i posibilitatea s-o dăruiască celor care merită s-o primească, și au ce învăța din ea. De fapt, orice carte este un izvor de învățătură, în fiecare bate o inimă, luminează o scânteie. Sunt, însă, cărți între cărți – despre oameni, dar și despre cuvinte. Bunăoară, impresionant a fost măcar să vedem Dicționarul financiar și bancar, român-englez, cu un volum de 130 mii de termeni, al dr. Mihai Patraș, editat în colaborare cu fiica sa Corina Patraș. Cum să nu repetăm și pentru ei, deși uzatele, dar meritatele cuvinte: ”Cinste cui te-a scris!”