MARIA ANDRIEȘ: TARE CA PIATRA ȘI PENTRU TOTDEAUA SĂ NE FIE UNIREA
A fost 24 ianuarie zi de sărbătoare, unificatoare de spirite cu dragoste românească, și la Cernăuți, datorită Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti, condus de Iurie Levcic, unde al șaselea an se sărbătorește cu întreaga Românie Ziua Unirii Principatelor. Patria istorică a fost cu noi prin prezența Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, a unei delegații din județul Satu Mare în frunte cu primarul orașului Ardud Ovidiu Marius Duma și directorului Muzeului de istorie Ștefan Berci, a doamnei doctor în filologie Irina Airinei Vasile din București, a altor oaspeți din Țară. Dar, mai ales, România a fost la ea acasă în spațiul acestui centru prin cântările patriotice ale copiilor din ansamblul „Perla” și talentatei discipole Ana-Maria Calancea, deținătoarea de curând a Trofeului „Palmierul de aur” la un concurs din Dubai. Pe unde numai nu au ajuns, devenind cunoscuți copiii crescuți la școala de artă a lui Iurie Levcic! Dar mai important decât orice trofeu e simțul național ce se altoiește aici în inimile lor tinere.
Or, cei care cântă „Suntem urmașii Daciei creștine” sau „Doamne, păzește-mi neamul, Doamne, păzește-mi Țara”, nu-și vor trăda limba maternă și valorile străbune, căci sămânța bună pretutindeni dă rod bun. Exemplu ne servește Ana Maria Calancea, studentă la Facultatea de Istorie a Universității Naționale din Cernăuți. E la fel de activă și în mediul academic ucrainean, studiază fără nici o dificultate în limba de stat, deși a fost educată în spirit național de la o vârstă fragedă în atmosfera de creație a acestui Centru. Și cui dacă nu ei, viitoarei absolvente a Facultății de Istorie, i se putea încredința o succintă prelegere despre evenimentul epocal din 1859, în care a evocat chipul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ales de providenţă să înfăptuiască pe pământul românesc principiile revoluţionarilor paşoptişti – dreptatea, egalitatea, fraternitatea, om nou la legi noi, cum l-a numit adeptul şi cel mai apropiat sfetnic al său, Mihail Kogălniceanu.
De la Cernăuți și până-n Țara moților, ”toți avem același dor și același gând să se unească frați cu frați” cântă copiii din grupul „Perla”, însuflețiți de idealurile înaintașilor din epoca lui Cuza Vodă, sinceritatea și frumusețea lor sufletească înduioșindu-i pe toți care îi ascultă, chiar de alt neam ce nu ne înțeleg limba. Vocile lor sunt cel mai prețios cadou pentru doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu, fericită de a se afla printre ei și a-și sărbători ziua de naștere în mijlocul acestor copii.
Dumnezeu i-a dăruit cu norocul de a veni pe lume odată cu mica Unire, iar părinții să-i dea un nume aducător de pace, „Irina” însemnând în greacă zeița păcii. Și ianuarie este luna zeului roman Ianus, considerat un simbol al păcii. E un semn al providenței să vină cu ramura de măslin printre noi, inițiind și realizând o serie de proiecte de bună vecinătate, cu autoritățile regiunii și ale orașului Cernăuți, benefice pentru români și ucraineni.
Edificatoare este apropierea șefei misiunii diplomatice române de președintele Consiliului raional Cernăuți, Ruslan Domnițac, prezent la sărbătoare, cu care găsește limbă comună, învățând reciproc unul de la altul româna și ucraineană.
Pentru toți, dar mai mult pentru oaspeții ucraineni s-au revărsat din inimă cuvintele distinsei doamne: „Sunt încântată să fiu alături de dumneavoastră. Să ne bucurăm împreună de această sărbătoare, cu pace, liniște și dragoste frățească, așternând punți între România și Ucraina. Să dăm frumos mână cu mână, să mergem împreună mai departe, căci ne dorim să construim lucruri bune. Suntem alături de poporul ucrainean în pledoaria pentru pace, înțelegem teama fiecărui om în aceste zile tensionate pentru Ucraina, dar sperăm să avem un an binecuvântat, să fim cu Dumnezeu în suflet. Mulțumim pentru această zi minunată, dăruită de Dumneavoastră mie și României”. Pentru copii și cântările lor, trimisa României la Cernăuți a avut un cuvânt aparte: „În România n-am întâlnit oameni ca voi, la fel de iubitori de Țară, Limbă, Patrie și Frate. Îl aveți pe Dumnezeu în suflet, Dumnezeu cântă cu voi și prin voi”.
E firesc ca axa sărbătorii să se fi îndreptat și spre sărbătorita zilei, „Mulți ani trăiască!” răsunând din preaplinul sufletelor celor prezenți cu vibrația emotivă a Horei Unirii, cântate la final de toată sala. Dar mai întâi am privit filmulețul comentat de Iurie Levcic, am ascultat mesajul domnului Ruslan Domnițac, prieten și susținător al talentaților copii educați în cadrul Centrului și un partener de nădejde în demararea proiectelor româno-ucrainene, menționând că procesul colaborării este marcat și de prietenie. Printre cei cinci prieteni ai Centrului, desemnați cu Diploma de excelență și titlul „Omul anului 2022” s-a aflat și domnul Domnițac. După cum a menționat Iurie Levcic, acest titlu se conferă anual persoanelor care au o contribuție deosebită la organizarea acțiunilor educaționale și culturale în vederea promovării patrimoniului cultural românesc, dar și pentru eforturile depuse în promovarea valorilor neamului românesc peste hotarele țării. Pentru susținerea acordată, acest titlu îl va aduce la Ardud și primarul acestui oraș, Ovidiu Marius Duma, iar istoricul Ștefan Berci, precum și ceilalți oaspeți din România vor aduce acasă trofeul anului 2022, instituit de Centrul lui Iurie Levcic.
Surprizele, însă, nu s-au terminat cu aceasta: oaspeții din Ardud au oferit ca distincții pentru merite deosebite la promovarea valorilor românești două plachete – dnei Consul General Irina Loredana Stănculescu și gazdei, președintelui Centrului Iurie Levcic. Ștefan Berci a adus o donație de carte, integrându-se în programul sărbătorii cu lansarea volumului „Simpozioane de istorie Ardud, 2013-2021”, editat, după cum susține dumnealui, spre neiutarea a tot ce se face acolo la ei pentru cunoașterea trecutului, mergerea istoriei înainte, încrederea într-un viitor mai bun.
Am avut onoarea să mă altur și eu acestui moment consacrat cărții cu „Neamul nostru de martiri” și „Ștefan cel Mare din poveștile tatei”, care, de asemenea aștern punți între trecut și viitor. Astfel, cu cântece și cărți, cu brațe de flori pentru românii dragi nouă, născuți de ziua Unirii, a fost omagiat marele bărbat al neamului, Alexandru Ioan Cuza, de la care ne-au rămas pentru totdeauna cuvintele „Să dee Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine”. Dacă și-ar propune, dacă ar stărui fiecare din noi să facă ceva mai mult sau măcar la fel de bun atunci când asistă la asemenea manifestări, văd ori aud ce fac alții, câte sărbători frumoase am avea! (Maria Toacă)
Foto și video: Irina Airinei
Sunt sincer impresionat de manifestarea patriotică .Felicitări organizatorilor și Doamnei Irina Airinei
că ne oferit prilejul de a participa la aceasta pe calea on-line.