HÉDI FRIED, SUPRAVIEȚUITOARE A INFERNULUI DE LA AUSCHWITZ: „NU TE LĂSA COPLEȘIT, CI LUPTĂ PERMANENT ÎMPOTRIVA RĂULUI”

din interviul realizat de Irina Airinei la Stockholm în 2017

Am revăzut-o într-o fericită întâlnire de familie, la masa festivă de Rosh Hashana, la Stockholm. Alături de o altă supraviețuitoare a acelor timpuri înfiorătoare, scriitoarea Adèle Schreiber. Nu voi uita zâmbetul și căldura cu care m-a primit această doamnă în mijlocul unei familii la fel de calde, frumusețea ei profundă și clipele de iubire și de omenie pe care mi le-a dăruit și le dăruiește, de altfel, tuturor oamenilor, prin LECȚIA DE IUBIRE din opera sa.

Irina Airinei: Ați spus, la apariția cărții dumneavoastră „Pendulul vieții”: „Sper, în special, că tinerii pot învăța ceva.” Care sunt învățămintele dumneavoastră pentru ei?

Hédi Fried: Sensul celei mai noi cărți a fost încercarea de a ghida toți tinerii care nu au cunoștință încă, nu au auzit sau nu au citit nici o altă carte despre acest subiect. Să proiecteze mărturiile și povestirile mele în viitor. Văd asta ca o sarcină importantă pentru generațiile tinere.

Irina Airinei: Care sunt obiectivele noii dumneavoastră cărți?

Hédi Fried: Am scris cartea mea „Întrebările pe care le-am primit despre Holocaust”din două motive: 1. Dacă nu se aduce aminte de Holocaust, toți evreii și miile de copii care și-au pierdut viața par să nu fi existat niciodată. 2. Cunoștințele despre Holocaust trebuie să fie răspândite, căci dacă uităm, greșelile istorice fatale pot fi repetate. Scopul meu este să-i conștientizez pe oameni.

Irina Airinei: Cu ce sentimente revedeți trecutul?

Hédi Fried: ÎN NICI UN CAZ CU URĂ. Ura este o reacție naturală, dar este și ceva distructiv, poți scăpa de ură, dar e nevoie de timp. La ce mă ajută să urăsc? Pentru a mă răzbuna? Nici măcar la eliberarea mea în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen, nu am trăit acest sentiment. Ostașii britanici, eliberatorii noștri, ne-au încurajat să aruncăm cu pietre în gardienii naziști. Mi-am dat seama că nu voi fi niciodată capabilă să mă cobor la nivelul ucigașilor noștri. O piatră aruncată nu răscumpără răul făcut familiei mele.

Irina Airinei: Cum este posibil ca Europa să alunece astăzi, iată, spre neonazism și extremismul de dreapta, în condițiile în care supraviețuitorii lagărelor naziste depun mărturie vie asupra tragediilor care s-au întâmplat? Cum vedeți viitorul Europei?

Hédi Fried: Viitorul Europei pare foarte întunecat, deși nu ni se permite să cădem pradă disperării. Nu trebuie să ne pierdem încrederea, ci să acționăm. Dacă fiecare dintre noi o va face, va arăta că nu acceptă nazismul, numai așa putem câștiga. Principalul lucru nu este să fii spectator, ci să manifești solidaritate, să scapi de stadiul prejudecăților, iar societatea și mass-media să demonstreze că nu sunt speriate. Istoria arată că imposibilul poate fi posibil, atât în rău, dar și în bine. Nu te lăsa copleșit, ci luptă permanent împotriva răului.

Hédi Fried s-a născut în 1924, la Sighet, în familia unui medic stomatolog evreu.

În 1944, în timpul ocupației maghiare asupra Transilvaniei de Nord, a fost deportată, împreună cu familia sa care a pierit acolo, în lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz și în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen. Eliberată în aprilie 1945, (împreună cu sora ei), a ales să trăiască în Suedia, unde a ajuns cu autobuzele Crucii Roșii. Hédi Fried a lucrat în Suedia ca psiholog și a participat la educarea tinerelor generații, promovând toleranța și înțelegerea între oameni.

A publicat cinci cărți cu conținut autobiografic, traduse în peste 20 de limbi. Au apărut și în România: „Frânturi dintr-o viață” „Drumul la și de la Auschwitz”, „A treia viață”, „Pendulul Vieții”, „Date istorice și îndrumător pentru profesori”. Cărțile sale oglindesc propriile experiențe din Holocaust, propriile trăiri și sentimente de o profundă umanitate.

„În cărțile mele povestesc despre viața mea, despre copilăria și creșterea mea, despre ghetou, despre transportul în vagoane de vite, despre selecție, despre șederea la Auschwitz și diferitele lagăre de muncă, despre eliberarea de la Bergen-Belsen, despre autobuze albe și despre drumul spre paradisul din Suedia” (Hédi Fried ).

Scrierile sale reprezintă relatările unui martor ocular despre viața ca prizonier evreu în lagărele de concentrare germane, despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, reușind, prin opera sa, să răspândească cunoștințele despre rasism și democrație prin numeroase prelegeri în școli și în instituții internaționale.

În 1998 a primit medalia guvernamentală „Illis Quorum”, iar în 2000 a primit o importantă medalie guvernamentală în Suedia, în 2015 a primit Premiul „Raoul Wallenberg” iar, în 2017, i s-au conferit Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania și Premiul „Olof Palme”.

La 16 aprilie 2015, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, „în semn de profund respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al doilea război mondial, în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, pentru contribuţia deosebită avută la promovarea valorilor toleranţei şi la mai buna cunoaştere a istoriei Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”, i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler.

Remarcabilă în cărțile ei este capacitatea de a povesti fără ură această cumplită experiență care a frânt mii de existențe și care frământă mii de conștiințe și pe care se străduiește să o mențină vie în memoria umanității. Hédi Fried a răspuns, de-a lungul anilor, multor întrebări despre experiențele sale din lagărele naziste, adunând aceste întrebări și răspunsuri într-o nouă carte lansată de ziua memorială a Holocaustului, pe 27 ianuarie 2017, în Suedia: „Întrebările pe care le-am primit despre Holocaust”.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.