GABI MOSCOVICI: Aniversarea scriitorului ALEXANDRU ANCA

Ne apropiem de o dată aniversară cu totul deosebită a colegului nostru, prozatorul și poetul Alexandru Anca. E un moment special pe care îl menționăm cu mare emoție. Să-i urăm CENTENARULUI nostru sănătate și aceeasi vioiciune a spiritului ca și până acum!

Cărțile sale s-au bucurat de-a lungul anilor de un remarcabil succes. Trilogia „Destin ardelenesc”, „Din București în Țara Făgăduinței” și „În umbra măslinilor”, a fost distinsă cu prestigiosul Premiu „Haim și Sara Ianculovici”. Personajul central din acest roman-fluviu, scriitorul, a trăit avatarurile veacului trecut, purtat de valurile imprevizibile ale destinului său. Cărțile nu au doar un caracter autobiografic, ci prezintă probleme de viață, destine și suferințe, tristeți și bucurii, urcușuri și coborâșuri ale vieții. Lectura trilogiei dă cititorului nu numai o satisfacție intelectuală, ci conține elemente de un impresionant umanism. Cărțile s-au bucurat de primiri favorabile, atât în România cât și în Israel.

Istoricul literar Mircea Popa consemna la aparția cărților, că acestea reprezintă: „Un zguduitor document sufletesc despre rezistența românilor din Ardealul de Nord în timpul ocupației de către Ungaria horthistă. Sunt cărți-document, cu valoroase informații și scrise cu incontestabil talent”.

De la sosirea în Israel împreună cu familia în anul 1988, scriitorul Alexandru Anca își continuă activitatea literară, este prezent în presa din România și din Israel. Intră în bibliografia literaturii israeliene de limbă română cu o proză care aduce elemente noi în tehnica scrisului. El a reușit în munca sa, păstrându-și posibilitatea comunicării cu cititorii în genuri și modalități literare diferite.

Scriitorul recunoaște că viața i-a oferit un traseu bogat în provocări, evenimente dramatice, răsturnări de situații, care au provocat necesitatea unor mărturisiri. Extrăgând din ele substanța general umană, autorul le-a redat cu fidelitate, căutând forma literară potrivită. Scrierile sale conțin prea mult adevăr ca să poată fi considerate ficțiuni literare. Cartea este un real document istoric prezentat într-o formă literară. Cele trei cărți s-au constituit în mod organic într-o trilogie, pe măsura scrierii lor.

Dacă vreți să știți despre viață, ceva mai mult decât ați știut până acum, recitiți trilogia lui Alexandru Anca! Toate elementele sunt copleșitoare. Toate evenimentele povestite vin peste noi și nu ne lasă să renunțăm la lectură. Sunt luate în seamă toate detaliile. Și, peste toate, obsedant, fundamental, apare familia autorului: cei doi fii, nepoții, iar în prim plan, Erna, marea iubire a scriitorului, omul vieții lui, cea care i-a fost alături, nu numai ca soție, mamă a copiilor și bunică iubitoare a nepoților. Prin profesia ei de jurnalistă, l-a sprijinit și în activitatea sa literară. Ei sunt o echipă „puternică, la bine și la rău, împreună de peste 70 de ani!

Voi accentua acum faptul că prozatorul, care ne-a obișnuit cu o lectură care face legătura între literatură și istorie, este și un poet sensibil. În poeziile sale cuvintele devin sentimente, metaforele îl înconjoară pe cititor. Volumul de versuri „Din primăvară până-n toamnă” este, în mod simbolic, un arc peste timp. Cronicarul literar Liviu Moscovici (z”l) interpretează titlul cărții în felul următor: „Poeziile sunt scrise din primăvara vieții și până în toamna anilor senectuții.”

Pe coperta a patra a volumului este tipărită poezia „Intrare în iarnă”. Poetul simte că intră într-un nou anotimp în care trebuie să se destăinuie: „Tot priveghind în nopți deșarte,/Voi deveni curând o carte/ Cu pagini albe larg deschise/poemelor de dor nescrise…/În chiciură-i ascunsă fața/poetului, semnând prefața:/Luați-i cartea (trei creițari!)/Voi brazi, și paltini, și arțarțari!.”

Poezia tinereții se transformă în poezia maturității, dar frumusețea metaforelor și ritmul tineresc al poeziilor îl încântă pe cititor: „Liliacul” „Cât a gemut în mine liliacul,/cât s-a zbătut să iasă la lumină!/ albiți de nori, blând legănându-și capul/ ciorchinii frunțile-și închină…..Codrii de flori din porii toți respiră,/ văzduhul, stelele se-mbată…/vechi constelații, triste corzi de liră,/ revarsă larg în noapte mireasma lor uitată.”

Poeziile cuprinse în volum dau impresia curgerii vieții. Citindu-i poeziile îți dai seama de legătura între viață și crezul poetic al lui Alexandru Anca. Totul se află sub semnul unei tensiuni care se perpetuează de la o poezie la alta, de la o stare la alta.

Limbajul poeziei lui Alexandru Anca are o melodicitate care amintește faptul că scriitorul este și un violonist sensibil. Multe versuri au fost compuse în sunetele ”Baladei” lui Ciprian Porumbescu, pe care poetul o interpreta cu plăcere.

Mă opresc acum la o carte a fiului iubitor care a fost Alexandru Anca. Sunt mulți scriitori care au avut ca eroi în operele lor pe proprii părinți. Astfel s-a întâmplat cu cartea autorului nostru: „Ultimele convorbiri cu tatăl meu”, având un conținut emoțional și tulburător. Dialogul între tată și fiu ne prezintă practic biografia avocatului George Anca. Convorbirea a fost înregistrată pe un reportofon, pentru ca glasul tatălui să rămână în memoria urmașilor. În plus, graiul ardelenesc, specific locului natal al celor doi, dă un caracter mai intim discuției.

Cartea, prin povestirile tatălui, vorbește despre evenimentele dramatice petrecute în timpul dictatului de la Viena. Al Doilea Război Mondial va bulversa și viața micului oraș transilvan, Dej, unde și populația evreiască a avut mult de suferit, mulți murind în lagărele de exterminare. Calvarul ghetoizării și deportării la Auschwitz a tuturor evreilor din Ungaria s-a aplicat și celor 150000 de evrei din Ardealul de Nord. „Eram consternați, dar neputincioși în fața incredibilei drame care se desfășura sub ochii noștri” – declară Alexandru Anca în cartea amintită. Atât el cât și George Anca au încercat să ofere ajutor unor cunoștințe ajunse în condiții inumane în ghetoul din pădurea Bungărului, de la marginea Dejului. Erau amintiri triste în discuțiile dintre tată și fiu. Nu bănuiau că aceasta va fi ultima lor convorbire.

Alexandru Anca a știut să ducă mai departe tradițiile familiei și, simțind nevoia să se confeseze, a făcut-o cum știa cel mai bine: A început să scrie. Tot ce a scris până în prezent se bucură de interesul cititorilor.
Am dorit foarte mult ca la această frumoasă aniversare să aduc în memoria cititorilor momente importante din activitatea lui Alexandru Anca și să-i urăm ani frumoși și liniștiți alături de Erna, a cărei zi de naștere este tot în luna iunie.

Ne înclinăm cu repect omului de carte, colegul nostru Alexandru Anca.