Dr. Virgil Nițulescu: povești din lada cu zestre a Muzeului Țăranului Român

Un interviu de Irina Airinei

Iată-ne azi, în cea de-a douăzecișiuna zi a lunii lui Făurar, la Muzeul Național al Țăranului Român, urmaș al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială înființat la 13 iulie 1906. Aici se simte dragostea pentru arta populară autentică, pentru tradiții, obiceiuri, prin bogatele colecții etnografice însumând peste 100 000 de obiecte de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. Titu Maiorescu, Spiru Haret, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Tancred Bănățeanu se numără printre prestigioșii ziditori ai acestei lucrări identitare realizate prin întregirea patrimoniului muzeal, prin tezaurizarea unui număr impresionant de obiecte de artă țărănească.

În vremurile din urmă, după 1990, Horia Bernea, Irina Nicolau, Vintilă Mihăilescu, Dinu C. Giurescu au dat strălucire acestei instituții fundamentale a românității noastre.

Dr. Virgil Niţulescu (absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti şi doctor în arheologie) se află, după un prim mandat binecuvântat, din nou la conducerea MŢR.

Irina Airinei: Ce obiective v-ați propus la revenirea în funcția de director al Muzeului Țăranului Român?

Virgil Nițulescu: Cred că sunt într-un moment destul de complicat, de delicat pentru că încerc să îmi îndeplinesc principalul obiectiv asumat prin proiectul de management și anume deschiderea Expoziției permanente a Muzeului și am această nemulțumire că nu am reușit încă acest lucru din multiple cauze care țin de birocrația complicată în ceea ce privește cheltuielile de investiții. Apoi finanțarea cu totul insuficientă în anii 2019 și 2020. Anul trecut am avut parte de o finanțare ceva mai bună și anul acesta se anunță, de asemenea, o finanțare care, dacă vom face față cheltuielilor la energie, s-ar putea să fie și mai bună. Acestor probleme birocratice pe care le-am amintit și celor financiare li s-a adăugat pandemia care ne-a pus piedici majore: am avut 42 de colegi care au trecut prin boală, unul fiind chiar spitalizat. Sigur că nu ne e ușor să facem fața unor asemenea complicații, alți colegi au stat în izolare fiind contact direct și toate aceste probleme s-au acumulat și au scăzut din capacitatea de funcționare normală a Muzeului așa că nu am reușit încă să rezolv problemele legate de remontarea Expoziției permanente.

În rest, pot să spun sigur că am avut activități interesante, Muzeul nostru fiind renumit ca o instituție în care cercetătorii, muzeografii, educatorii sunt oameni cu foarte multă imaginație, cu putere mare de creativitate. Am reușit să facem lucruri foarte frumoase: expoziții temporare interesante, publicații foarte apreciate și pe lângă asta, evenimente speciale precum târgurile Muzeului.

I.A.: Ce proiecte vă propuneti pentru anul acesta?

V.N.: Proiecțiile cinematografice care se bucură de un mare interes pentru că există în București doar două săli care fac parte din rețeaua europeană „Europa Cinemas”. Difuzăm cu predilecție filme românești și europene. La această cerință obligatorie, noi am mai adăugat filme documentare valoroase, și aici intră orice tip de film documentar, nu contează dacă este din Europa sau din alt continent și filme necomerciale cu valoare artistică asumată.

Publicul proiecțiilor noastre cinematografice este unul foarte pretențios, la noi se păstrează atmosfera din cinematografele clasice și dorim să ne păstrăm această marcă. Acum pregătim două festivaluri, un festival se numește Film o’clock, în care sunt prezentate filme produse în țări care se află pe aceeași longitudine cu România, din Estonia până în Africa de Sud. Încercăm să aducem laolaltă creatori din țări cu culturi foarte diverse și tocmai asta este partea interesantă, acest festival va avea loc în prima săptămână din luna martie, iar în a doua săptămână a lunii martie avem un festival al filmului italian.

Vom proiecta producții noi cum ar fi filmul românesc „Miracol” dar și un film de desene animate care nu e pentru copii, un film franțuzesc „Petite Maman”. Vom avea în curând reproiectarea unui documentar celebru realizat în urma inundațiilor din 1970 „Apa ca un bivol negru” și așa mai departe. Sunt atât filme românești cât și filme europene. Suntem foarte pretențioși în selecția lor. Proiectăm filme tot anul în fiecare zi aproape cu excepția zilelor de luni.

I.A.: Ce alte proiecte de suflet mai aveți, altele decât cele pe care le-ați menționat?

V.N.: Sunt diverse expoziții pe care aș vrea să le aduc în muzeu din alte muzee partenere. De exemplu, două expoziții pe care le consider importante, una cu muzeul de etnografie și istorie naturală Chișinău care ar trebui să fie deschisă în toamna acestui an, o altă expoziție pe care o plănuiesc, realizată în colaborare cu Muzeul de Etnografie din Brașov și o a treia cu Muzeul de Etnografie din Maramureș. În afară de asta mai există multe proiecte de expoziții de artă contemporană pentru că muzeul nostru oferă spațiu de exprimare artistică pictorilor contemporani, români și străini. Sunt artiști importanți care au expus la noi, știm că presiunea pe sălile de expoziție ale muzeelor este foarte mare pentru că spațiile de expresie pe care le au la dispoziție artiștii sunt insuficiente

I.A.: Generozitatea cu care deschideți ușile Muzeului și cadrul expozițional unor tineri artiști valoroși ai României, este extraordinară…

V.N.: Mie mi se pare un lucru firesc. Muzeul nostru are un parteneriat de lungă durată cu Uniunea Artiștilor Plastici. Dar și cu Liceul „Nicolae Tonitza”: recent, am avut o expoziție realizată de artiști foarte tineri, elevi de la liceele „Tonitza” și „Socolescu” care au putut așadar să expună la noi, unii pentru prima dată. Le-am spus că sper să țină minte și atunci când vor ajunge artiști cunoscuți să se mândrească cu debutul lor în cadrul acestui mare Muzeu al României.

I.A.: Cu fiecare vizită aici simți cum, după spusa lui Blaga, „Aici se vindecă setea de mântuire”… Vă mulțumesc pentru clipele de armonie pe care ni le-ați dăruit…