Vox lyrica, preotul Sergiu Matei: „Sunt care fac război întru pace…”

IRINA AIRINEI

Lansarea volumului PUTEM UN SOARE DEVENI al pr. SERGIU MATEI, organizată de Asociația PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA vineri, 25 februarie 2022

Melosul preotului Sergiu Matei de la biserica „Sf. Ierarh Nicolai” din Peresecina, Orhei, este, de fapt, o identificare a poeziei cu rugăciunea. Despre această formă lirică a extazului, lirica isihastă, scria abatele Henri Bremond în alocuțiunea sa despre poezia pură, puritate regăsită și în opera unor Vergilius, Dante, Shakespeare, Racine, ale căror scrieri transcend rațiunea și contingentul prin forța de sugestie și muzicalitatea prozodică. În literatura română, Vasile Voiculescu stă mărturie vie acestui tip de rostire poetică prin liniște, pace lăuntrică, asceză, reunirea cu Înaltul, cu ceea ce nu poate fi spus, această dăruire fiind numită de părintele Bartolomeu Anania „Logodna contemplației noetice”.

Profund cunoscător al literaturii filocalice ca și emblematicii poeți Vasile Voiculescu și Tudor Arghezi, preotul Sergiu Matei mărturisește, în versurile sale, despre „rugăciunea neîncetată care conduce sufletul către isihie, către liniște.” cum spunea părintele Antonie Plămădeală. Reculegerea prin rugăciune reprezintă ridicarea sufletului prin isihie iar poezia aceasta reprezintă un astfel de limbaj: limbajul tăcerii, negarea expresiei către exterior și întoarcerea spre Dumnezeu. Prin versul său duhovnicesc, prin asceză și rugăciune, autorul arată, așadar, o Cale de vindecare prin purificarea inimii, căci inima este sediul sufletului creat după chipul lui Dumnezeu şi orientat tainic spre El. Poezia aceasta zidește, cu dragoste, o Cale către El, cel Preaînalt.

Căutarea lui Dumnezeu cu inima, prin permanentă rugăciune, aceasta este menirea poeziei celui însetat de absolut, dar liniștit în calea sa către Dumnezeu, dovadă a certitudinii perfecțiunii. Este un urmaș al tradiției liricii religioase semnate, la noi, de Aron Cotruş, Radu Gyr, Nechifor Crainic, Octavian Goga, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi…

Simbolurile poemelor sale au semnificații profund creștine. Poetul are o „sensibilitate cosmică din familiaritatea cu sacrul” după expresia lui Adrian Popescu, nefiind cuprins de îndoieli, de sfâșieri și căderi precum Arghezi, căci inima lui este plină de credință și nădejde.

„De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens” scria părintele Nicolae Steinhardt în „Jurnalul fericirii”.

Frământarea poetului este pentru aproapele lui pe care îl îndeamnă să vadă Calea către uman, prin rugăciunea inimii. „Putem un soare deveni” este, așadar, mesajul rugului aprins pe care el îl transmite aproapelui său.