AFnews„Dar cum să mori, doar fiindcă ți s-a spus
că doi din trei cobesc sa te ucidă ?
De-aicea și nevoia de recurs
și-o stare de lectură mai lucidă.
Nu văd motivul ce m-ar obliga
s-accept oricum sentința capitală.
Maică preatristă, nu mai lăcrima!
S-a strecurat în matrici o greșeală!
Deși n-am fost un răsfățat al soartei,
(mie zăpada aspră mi-a priit),
nu dau cu pumnul în altarul artei.
Realitatea nu-i de prigonit.
Eu îmi cunosc sălașul din lumină
și nu fac zâmbre să ajung în rai.
Transfuzie de cântec și morfină
e un izvor natal, dacă îl ai…
Oricine paște-n suflet o mioară.
De rău, de bine-o pasc și eu pe-a mea,
dar cum să-i torn minciuna temerară
că, mort fiind, m-aș mai și cununa!
Stau treaz, stropit de rouă ca de-aghiazmă,
Spectacolui-i splendid, dar butafor…
Adulmecând cu nările-o mireasmă ,
vom rumega și iarba din folclor!
Știu de dăunăzi încă ce m-asteaptă,
zodia mea e-o fișă de program
si, totuși, nu disper, căci, înțeleaptă,
mă ocrotește frunza de pe ram.
Strâns în ungher o să-și arate dinții
oricit e el de pașnic, chiar și-un nai!
Delirium tremens! Da, dar nu cu sfinții
eu am băut sau printre hoți de cai.
Da, da trimite moartea mamiferă
buzele dulci, ca s-o invit în pat.
– Pardon, madame! Am alta parteneră,
cu sâni mai tari și gât mai delicat…
Îndrăgostit de dânsa sunt – lulea,
chiar dacă știu că râde-ades de mine –
ea-i demnitatea și umilința mea,
cana de apa, margine de pâine.
Eu n-am să mor nicicând de flori de cuc,
Or, de-am scăpat nennădușit de o moașă,
tâmpa nădejde c-o să-mi reeduc
din vreo poruncă mintea-mi nărăvașă.
Ce slab de înger ar trebui să fiu
ca să-mi lucrez gospodărește-o groapă
și cât de laș, ca să mă las de viu
Vârât în ea de-o trâmbiță mioapă!
Nu, nu, păstorul nu s-a resemnat.
El o dilemă rezolva prea poate …
El, cel mai mare al nostru înjunghiat,
el, primul gânditor după Socrate.”
Superb!
Risipiții de noi – românii, care nu avem UN FRONT COMUN AL GÂNDIRII SUPREME, SELECTAT PENTRU PUBLICIZARE, CA SĂ ȘTIE TOȚI ROMÂNII CE ESĂ DIN ROMÂNI, și să poată prospera prin CODUL SĂU GENETIC, să nu se lase rătăciți de ai săi. Să nu fie oprimați-distruși de hainii nesătui, îmbogățiți ai lumii și nici de ”Ciugunchinii din Șaricovi” (depistați de Bulgacov).
Scriu acestea, fiindcă Eugen Cioclea în ultimii ani de viață a fost multe ori în casa mea din Chișinău, dar eu, auzind că e un bun poet, nu am găsit timp să comunic cu el (doar generic câteva minute, odată la masă, când el venise la prietenul său Anatol Gorodenco, ce locuia cu doamna sa -chiriasă în micul meu apartament din Chișinău)