VASILE ONA: VOLOHII DIN POROȘCOVO

Până nu demult știam că în regiunea Transcarpatică există români doar pe valea Tisei și pe Apșa. Dar, cu vreo zece ani în urmă, s-a descoperit la marginea unui sat din nordul regiunii, un cătun ai cărui locuitori vorbeau o limbă română neaoșă asemănătoare cu graiul bihorean. Ei își zic volohi, unii purtând și acest nume de familie, dat, desigur, de slavi. Mulți dintre ei mai poartă și numele Basarab, fapt care i-a pus pe gânduri pe unii istorici, care se străduiesc să explice proveniența acestor români rătăciți în lumea slavă.

Deși localnicii ucraineni le zic țigani albi, ei nu au nimic comun cu țiganii, decât faptul că au preluat de la aceștia organizarea comunitară sub formă de tabără, fiind conduși de un baron. Romilor ei le spun „goleți”. De la ei iau bani cu camătă. Au mulți copii, în privința aceasta îi întrec și pe romi. Cele mai multe familii chiar trăiesc din alocația pentru copii. Sărăcia i-a îndepărtat de carte și aproape toți sunt analfabeți.

Localitatea în care au fost descoperiți se numește Poroșcovo, Dar mai sunt și alte sate la ale căror margini vom întâlni astfel de oameni: Mircea, Vijnița, Svaleavka, Obama. Toate sunt localizate la poalele Carpaților Păduroși de unde se văd Beschizii Poloniei. Unii ziariști îi plasează la extremitatea nordică a Maramureșului. Ei însă se află mult dincolo de hotarul se sus al Țării Maramureșului, la extremitatea nordică a vechiului comitat ungar Ung (azi raionele Perecino și Veliki Berezin ale regiunii Transcarpatia).

După descoperirea lor ca români, ei au fost mediatizați în exces, ca o mare curiozitate, încât denumirea satului Poroșcovo, necunscut, practic, până atunci, a devenit renumit în mai toată lumea românească.

Din starea în care se aflau, au hotărât să-i scoată câțiva misionari creștini, dintre care s-au remarcat în mod special soții Ion și Gabriela Patraș. Ion este pastor al bisericii evanghelice baptiste. A făcut Facultatea de teologie baptistă la Oradea, unde a cunoscut-o pe viitoarea soție Gabiela, originară din Bihor. El e bucovinean din Bahrinești. Doar o chemare puternică poate să-i țină aici mai bine de zece ani. Invincibila lor dorință de a-i creștina pe copiii de aici, care creșteau, practic, fără nicio educație, înseamnă și a-i civiliza. Biserica baptistă a ridicat, acolo, o imensă casă de rugăciuni, care, în același timp, e și școală. Ca să se înțeleagă mai bine cu copiii satului, Gabriela, a întocmit și un dicționar. Copiii, la început atrași doar de ajutoare, au început să manifeste interes pentru carte și credință și s-au atașat de familia Patraș, alcătuind, toți, laolaltă o mare familie. Anul acesta, biserica le-a donat haine tuturor elevilor. Ea organizează tabere de odihnă și socializare pentru acești copii, facilitându-le încadrarea în societate. Acum tabăra de la marginea satului Poroșcovo nu mai e un cătun uitat de lume, ci o localitate care se civilizează.

Preluat din Mesager bucovinean, Anul XVII (serie nouă), nr.3-4 (67-68) 2020, p.120. Mulțumiri minunatului director al prestigioasei reviste Mesager bucovinean, Ștefan HOSTIUC.