AFnews
Remus Pricopie: „Nu vreau să-mi trimit copilul la o școală PSD, PNL, USR sau UDMR”. Majorarea salariilor profesorilor, „o licitație electorală”
De Marinela Anghelus
Într-un interviu pentru PS News, Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației, susține că România Educată „nu înseamnă numai o lege nouă a educației”. Potrivit fostului ministru al Educației, o schimbare majoră în sistemul de educație din România „ar fi dacă am accepta că educația este o investiție, nu un cost”. „Asta înseamnă să alocăm suficienți bani pentru dezvoltarea copiilor noștri, la un nivel comparabil cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, adică 4,5 – 6,5% din PIB, nu 2,8 – 3,2% din PIB, așa cum este la noi”, susține Remus Pricopie.
Alte schimbări necesare în sistemul de educație românesc, potrivit rectorului SNSPA: depolitizarea și promovarea valorilor. „Eu nu vreau să-mi trimit copilul la o școală PSD, PNL, USR sau UDMR. Eu mi-aș dori ca școala să fie pur și simplu școală, indiferent cine câștigă alegerile. Iar a treia schimbare majoră se referă la valori. Să ne fie foarte clar: copiii noștri trebuie să crească într-un mediu sănătos social. Faptul că știe matematică, este poate chiar olimpic, dar ajunge om de afaceri, implicat în evaziune fiscală și acte de corupție nu înseamnă că se califică în categoria celor „educați”. Dar pentru a avea o fundație solidă a valorilor sociale, cei care sunt în fruntea educației (directori, inspector, miniștri și politicieni) trebuie să se încadreze în acest profil al unei persoane educate, care înțelege conceptul de responsabilitate publică”, spune Remus Pricopie.
Cât despre discuțiile privind salariile mai ofertante pentru cadrele didactice debutante, aspect prevăzut în pachetul de legi lăsat de Sorin Cîmpeanu, rectorul SNSPA susține că i s-a părut „mai mult o licitație electorală, decât o discuție serioasă”. „Știu ce înseamnă un buget, știu cum se fac măririle, am făcut în mandatul meu (2012-2014) măriri de salarii, dar nu am anunțat nimic public până nu am avut garanții de la premier și de la ministrul de finanțe că acest lucru se va întâmpla. În cazul de față, nu am văzut această abordare integrată la nivelul guvernului. Probabil, noul ministru va fi mai precaut pe acest subiect, deoarece există riscul să se cadă în derizoriu pe o temă foarte sensibilă”, atrage atenția fostul ministru al Educației.
Nu în ultimul rând, Remus Pricopie a vorbit și despre mandatul pe care l-a avut la Ministerul Educației ( Guvernul Victor Ponta 2 și Guvernul Victor Ponta 3, ocupând postul între decembrie 2012 și decembrie 2014).
„Nu am făcut din poziția de ministru o țintă sau un scop în sine. Înainte de a ajunge ministru (decembrie 2012), am declinat două oferte pentru aceeași poziție. La fel am făcut și după 2014, când am fost invitat să revin în guvern. Am plecat de la minister la solicitarea mea. Inițial, am vrut să demisionez în iunie 2014, dar am agreat cu premierul de atunci că, după alegerile prezidențiale din 2014, mă retrag, indiferent de rezultatul acelei campanii”, a declarat Remus Pricopie, în exclusivitate pentru PS News.
PS News: Există o întreagă dezbatere, atât în spațiul public, cât și în comisiile din Parlament, pe legile educației redactate de fostul ministru, Sorin Cîmpeanu, iar varianta actuală are peste 10.000 de amendamente. Considerați că ar trebui făcut un pas înapoi și întreg documentul să fie retras?
Remus Pricopie: Ne-am obișnuit să personalizăm atunci când vorbim de reglementări în domeniul educației. Spunem adesea „Reforma Marga”, „Legea Andronescu”, „Legea Miclea-Funeriu”, „Pachetul legislativ Cîmpeanu” etc., dar uităm că cea mai stabilă lege a educației (Legea 84/1995) nu se cheamă „Legea Liviu Maior”, deși a fost girată de acesta, singurul ministru al educației care a exercitat un mandat întreg, de patru ani (1992-1996). Cum interpretez eu acest lucru? Ar trebui să vorbim mai puțin de ministrul sau partidul care reglementează și să avem mai mult în minte școala și copiii în slujba cărora atât ministrul, cât și partidul ar trebui să se afle. Liviu Maior a făcut acest lucru, iar exemplul său ar fi trebuit să fie o sursă de inspirație și pentru alții.
De asemenea, asupra miniștrilor educației, în mod constant, a existat un fel de presiune publică de tipul „Ce nu au făcut bine foștii miniștri?”, „Ce se schimbă?”, „Ce aduceți nou?”. Unii au căzut în această capcană și au crezut că răspunsul așteptat trebuie să fie unul de tip show politic, chiar radical: „Dărâmăm x și îl înlocuim cu y”.
Eu cred că aceste abordări sunt pur și simplu greșite. În primul rând, reforma nu înseamnă să demolăm, ci să corectăm, să ameliorăm, să inovăm, să adaptăm școala la o nouă realitate. Cu cât aceste calibrări se fac mai des, dar în pași mici, cu atât rezultatele vor fi mai bune. Acesta este și motivul pentru care cadrul reglementativ este – trebuie să fie – gândit în sistem piramidal, cu o lege suplă în vârful piramidei, care să traseze axele mari, iar hotărârile de guvern și ordinele de ministru să particularizeze și să adapteze norma la situația curentă.
Am să vă dau două exemple din actualul pachet legislativ:
(i) se propune ca universitățile să fie înființate / desființate prin hotărâre de guvern, ceea ce este absolut greșit, pentru că această normă ar induce un mare grad de instabilitate în sistem și ar lăsa loc și unor excese politice. Norma actuală – universitățile sunt înființate prin lege – este absolut corectă, prin urmare nu ar trebui schimbat nimic în această zonă.
(ii) avem paragrafe întregi în cele două propuneri de legi care nu se pot ridica la rang de lege. De exemplu, nu stabilești într-o lege procedura în care derulezi un concurs oarecare, din sistem. Poți vorbi de principiile care guvernează un concurs, dar nu are rost să detaliezi procedura. De asemenea, nu dai valori (în lei) ale sumelor pe care le acorzi ca burse sau premii elevilor și studenților. Poți să enunți principii de calcul, urmând ca valorile exacte să fie stabilite prin hotărâre de guvern.
Dacă procedăm așa – renunțăm să personalizăm pachetul legislativ, pe care eu refuz să-l asociez cu numele unui ministru, și gândim o arhitectură clară –, am putea să simplificăm foarte mult toate discuțiile legate de noul pachet legislative sau noua lege. Astfel, noul ministru al educației va trebui:
Să ducă mai departe procesul de legiferare, DAR în acord cu Proiectul România Educată, nu așa cum a procedat ministrul care tocmai a demisionat, îndepărtându-se semnificativ de ceea ce acest proiect a prevăzut, în urma consultărilor de specialitate și a dezbaterilor publice;
Să clarifice dacă este necesar sau nu să avem două legi (preuniversitar și superior) sau o singură lege. Eu aș merge pe un document unitar, care să nu lase loc de confuzii și interpretări, așa cum avem acum;
Să scoată din actualele propuneri tot ceea ce nu se ridică la rang de lege. Dacă procedăm așa, peste 30-40% din actualul text va fi eliminat, urmând ca reglementările respective să se regăsească în hotărâri de guvern și ordine de ministru;
Să corecteze toate prevederile care țin de etica academică, politizare, incompatibilități – foarte multe dintre propunerile de amendamente vizează aceste teme;
Să filtreze cele 10.000 de propuneri după principiile mai sus enunțate.
O echipă independentă, fără accente politice, poate sprijini noul ministru al educației să rezolve toate aceste probleme, în 3-4 săptămâni de muncă.
PS News: Există anumite critici cum că pachetul de legi înaintat de Sorin Cîmpeanu nu vine cu o reformă pentru binele elevilor și al profesorilor. Care ar trebui, din punctul dvs de vedere, în calitate de fost ministru al Educației, să fie principalele 3 schimbări majore în sistemul de învățământ românesc?
Remus Pricopie: Unii bolnavi vor să meargă la un cabinet medical, să nu facă prea multe investigații, medicul să le prescrie o rețetă cu 2-3 medicamente, pe care să le ia câteva zile, fără să adopte un regim special de viață, iar vindecarea să se întâmple cât mai repede. Din păcate, nu așa stau lucrurile, mai ales atunci când ai lăsat boala să devină cronică.
Nu există trei schimbări majore. În Proiectul România Educată există o radiografie serioasă a sistemului și un pachet complex de soluții. Nu poți să aplici doar trei dintre acestea și să ai pretenția că ai și rezultate. În plus, atrag atenția – iar ! – că România Educată nu înseamnă numai o lege nouă a educației. Un copil trăiește într-o familie și într-o comunitate. Un elev poate avea anumite probleme la matematică, dar o problemă mult mai mare pentru el ar putea să fie naveta sau lipsa resurselor pentru haine, rechizite etc. sau pur și simplu inexistența drumului către școală (în zonele izolate). Toate studiile ne spun că performanța unui elev depinde la fel de mult de mediul extrașcolar în care trăiește, nu numai de cel școlar. Uneori, aceste elemente „extrașcolare” pot fi soluționate prin alte norme decât cele ale Ministerului Educației. Prin urmare, simpla adoptare a unei noi legi nu înseamnă implementarea automată a Proiectului România Educată.
Nu în ultimul rând, cele trei priorități / schimbări despre care mă întrebați pot fi – și de cele mai multe ori chiar sunt – diferite la București de cele de la Suceava, la oraș de cele din mediul rural, la elevii din ciclul primar față de elevii din liceu.
Acesta este motivul pentru care spuneam mai sus că trebuie să ne concentrăm pe calibrări și adaptări specifice, nu pe măsuri majore.
Am să încerc totuși să răspund în termenii în care ați adresat întrebarea. O schimbare majoră ar fi dacă am accepta că educația este o investiție, nu un cost. Asta înseamnă să alocăm suficienți bani pentru dezvoltarea copiilor noștri, la un nivel comparabil cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, adică 4,5 – 6,5% din PIB, nu 2,8 – 3,2% din PIB, așa cum este la noi. O altă schimbare majoră ar fi depolitizarea. Eu nu vreau să-mi trimit copilul la o școală PSD, PNL, USR sau UDMR. Eu mi-aș dori ca școala să fie pur și simplu școală, indiferent cine câștigă alegerile. Iar a treia schimbare majoră se referă la valori. Să ne fie foarte clar: copiii noștri trebuie să crească într-un mediu sănătos social. Faptul că știe matematică, este poate chiar olimpic, dar ajunge om de afaceri, implicat în evaziune fiscală și acte de corupție nu înseamnă că se califică în categoria celor „educați”. Dar pentru a avea o fundație solidă a valorilor sociale, cei care sunt în fruntea educației (directori, inspector, miniștri și politicieni) trebuie să se încadreze în acest profil al unei persoane educate, care înțelege conceptul de responsabilitate publică.
PS News: Unul dintre cele mai contestate aspecte din noua Lege a Educaţiei pentru Învăţământul Superior este faptul că CNCTADU, organismul care avea până acum atribuţia de a verifica dacă o lucrare de doctorat a fost sau nu plagiată, „dispare” practic din noul proiect legislativ. Responsabilitatea verificării doctoratelor va fi transferată aproape exclusiv Comisiilor de Etică ale universităţilor. În paralel, vor fi înfiinţate totuşi alte două structuri: Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor și Gradelor Universitare (CNSTGU) și Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU). Cum vedeți dvs aceste modificări? Cum se poate rezolva această problemă a plagiatelor, a doctoratelor pe bandă rulantă? Se poate rezolva?
Remus Pricopie: Degradarea formării cadrelor didactice și a cercetătorilor a început în momentul în care procesul de verificare a calității a fost alterat sau contaminat în scopuri politice. CNATDCU a picat și el pradă acestor interese. Când a deranjat politicul, a fost imediat supus unor presiuni imense, desființarea fiind una dintre acestea.
În mod normal, CNATDCU nu trebuie desființat – cel puțin nu acum –, fără să ne asigurăm că procesul de verificare a calității lucrărilor de doctorat, de exemplu, nu este alterat, ci întărit. Dacă acest proces este făcut mai mult la universitate sau mai mult la nivel central, rămâne de stabilit. Totuși, vreau să subliniez faptul că dacă CNATDCU nu ar fi fost sistematic blocat de ministrul educației, care tocmai a demisionat, multe dintre actualele cazuri de plagiat ar fi fost deja soluționate.
Verificarea lucrărilor de doctorat ar trebui să aibă loc pe tot lanțul, la nivelul tuturor actorilor implicați în acest proces, din care CNATDCU nu ar trebui să lipsească. Dar un CNATDCU care să nu fie supus presiunilor politice și care să fie lăsat să-și facă treaba cu profesionalism și responsabilitate. Și, da, după cum am mai spus, problema plagiatelor se poate rezolva dacă o scoatem de pe masa ping-pongului politic și o lăsăm în seama oamenilor din domeniul cercetării și al experților în educație și în proceduri juridice.
PS News: Noua lege a educaţiei pentru învăţământul preuniversitar prevede salarii mai ofertante pentru cadrele didactice debutante, „într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat”. Care ar trebui să fie, în opinia dvs, nivelul salariului unui profesor debutant? Dar a unui profesor cu experiență?
Remus Pricopie: Am urmărit dezbaterile privind posibilul nivel de salarizare promis de fostul ministru, dar am rezerve cu privire la acest subiect. Mi s-a părut mai mult o licitație electorală, decât o discuție serioasă. De ce? Pentru că un mesaj al ministrului educației despre salarii care nu este – și nu a fost!! – susținut de ministrul de finanțe și / sau de șeful guvernului ridică multe semne de întrebare. Știu ce înseamnă un buget, știu cum se fac măririle, am făcut în mandatul meu (2012-2014) măriri de salarii, dar nu am anunțat nimic public până nu am avut garanții de la premier și de la ministrul de finanțe că acest lucru se va întâmpla. În cazul de față, nu am văzut această abordare integrată la nivelul guvernului. Probabil, noul ministru va fi mai precaut pe acest subiect, deoarece există riscul să se cadă în derizoriu pe o temă foarte sensibilă.
Dar să revenim la fondul problemei, care nu este (numai) salariul profesorului, ci statutul său în societate. Când eu eram student la programul pedagogic, la începutul anilor `90, a fi profesor însemna foarte mult din punct de vedere social. Programul de formare era unul foarte serios, concurența foarte ridicată (8-10 candidați pe un loc), iar percepția publică față de profesori era una pozitivă. Salariul era decent, nu mare. Azi știm cum stau lucrurile, iar corectarea lor nu se va realiza numai prin creșterea salariilor – care este absolut necesară și posibilă, dacă există un efort integrat la nivel de guvern.
Revin la Proiectul România Educată. Acolo este tratată foarte bine problema statutului cadrelor didactice în societate. De asemenea, recent, la ONU, România a co-organizat o sesiune pe această temă, iar Președintele României a avut un mesaj foarte clar în această direcție. Dacă vrem să creștem valoarea profesorului în societate, trebuie să începem cu lucruri simple, de exemplu respectul pe care îl acordăm acestui domeniu. Depolitizarea, debirocratizarea, investițiile în formarea continuă a cadrelor didactice și o creștere graduală și previzibilă a salariilor ar fi minime forme de respect. De asemenea, senioritatea trebuie să fie considerată în politica de resurse umane. Profesorii cu experiență trebuie să aibă un rol fundamental nu numai la clasă, dar și în formarea noilor generații de profesori.
PS News: O altă prevedere inclusă în pachetul de legi ale educației este aceea că profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază. O altă noutate în profesia didactică este următoarea: va exista o platformă dedicată carierei didactice, în această platformă vor fi prezentate portofoliile profesionale ale tuturor cadrelor didactice. Considerați că aceste modificări vor veni, într-adevăr, în sprijinul profesorilor și al elevilor?
Remus Pricopie: Titularizarea în învățământ este importantă, dar numărul de ore corespunzătoare unei norme este o tehnicalitate. Cred că aici trebuie să avem abordări flexibile, în funcție de specificul fiecărei categorii de poziții în parte. Chiar nu văd o problemă ca într-o astfel de abordare, în anumite situații, numărul de ore asociate unor poziții didactice să fie mai mic.
Legat de „portofoliile profesionale”, este foarte bine. Totuși, să nu cumva să ne îngropăm în portofolii și să uităm că prima sarcină a unui profesor este să lucreze cu elevii. În cariera mea, am văzut portofolii impresionante, care conțineau zeci de pagini de cursuri, conferinte, schimburi de experiență, mobilități în străinătate, toate realizate numai într-un an. Întrebarea mea, care a apărut imediat, a fost următoarea: „Când au avut timp să mai intre și la clasă?”. Adevărata performanță a unui profesor se cântărește prin progresul elevilor – atenție, nu am spus „excelență”, ci „progres”. Profesorul trebuie să știe să lucreze cu toate tipurile de elevi și să-i ajute să se dezvolte intelectual. Acesta este cel mai de preț portofoliu al unui profesor.
PS News: Toți foștii miniștri ai Educației, inclusiv dvs, au dorit să își spună cumva amprenta pe sistemul de învățământ românesc prin diverse schimbări, mai mult sau mai puțin inspirate. De ce este atât de greu de făcut în România o reformă a învățământului?
Remus Pricopie: Pot vorbi strict de mandatul meu. Nu sunt om politic. Nu sunt membru de partid. Nu am făcut din poziția de ministru o țintă sau un scop în sine. Înainte de a ajunge ministru (decembrie 2012), am declinat două oferte pentru aceeași poziție. La fel am făcut și după 2014, când am fost invitat să revin în guvern. Am plecat de la minister la solicitarea mea. Inițial, am vrut să demisionez în iunie 2014, dar am agreat cu premierul de atunci că, după alegerile prezidențiale din 2014, mă retrag, indiferent de rezultatul acelei campanii. Cât am exercitat mandatul de ministru nu am vorbit de „Reforma Pricopie”. Am făcut modificări reglementative, inclusiv la nivelul legislației, dar numai pe cele pe care le-am considerat absolut necesare și după ce am obținut sprijinul principalilor actori din domeniu. Nu m-am luptat cu foștii miniștri. Acolo unde a fost posibil, am lucrat cu dumnealor. Am încercat – și cred că am reușit – să țin sistemul în echilibru, discutând cu absolut toată lumea, inclusiv cu cei care atunci formau opoziția politică. Nu a fost ușor, dar toate aceste lucruri s-au întâmplat. Evident, am făcut și greșeli, dar cel mai important lucru este să le recunoști și să încerci să le corectezi.
Prin urmare, cred că este complicat să generalizăm și să spunem simplu „toți miniștrii au făcut x sau y”. Dar, cu siguranță, timpul va decanta toate aceste lucruri și poate că, la un moment dat, o să știm să învățăm unii de la alții, să lucrăm mai bine, să colaborăm, astfel încât ceea ce pare astăzi – iar uneori chiar este – o zbatere permanentă să devină mâine un proces firesc de modernizare continuă a educației din România.
Preluare PSNews.ro
Adaugă un comentariu