MARIA SARCA ZOMBAI: DATORIA URMAŞILOR ROMÂNI FAŢĂ DE STRĂBUNII ÎNTEMEIETORI AI CHITIGHAZULUI

Noi, români din Chitighaz, urmaşii întemeietorilor satului suntem în ultima oră să lămurim şi să prezentăm omagiile noastre faţă de străbunii noştri, de comunitatea română. Despre trecut trebuie să vorbim ca de o pildă exemplară sau ca o învăţătură morală. De la colonizare, începând din 1702, timp de o sută de ani, numai români au trăit în sat, au fost monolingvi, numai româneşte vorbeau, comunicau unii cu alţii. Românii au determinat caracteristicele etnice ale comunei. Timp de 300 de ani au creat, au produs valori durabile în diferite domenii, în agricultură, în etnografie, tradiţii, arhitectură, port, etc.

Trebuie să ne reîntoarcem la rădăcini, numai atunci ne putem identifica dacă avem autocunoaştere şi avem autodefinire. Baza identităţii noastre o dau limba maternă română, graiul chitighăzean, istoria chitighăzenilor, religia ortodoxă, cultura, tradiţiile, patriotismul local. Toate acestea sunt purtătoare de identitate, de naţionalitate locală. Nu accept explicaţia că nu trebuie să ne luptăm pentru atingerea ţelurilor noastre de naţionalitate. Sunt în sat aşa voci, care nici nu vor să ştie că trăiesc în sat români, sau că satul e întemeiat de români.

Trebuie să colaborăm cu autoguvernarea locală şi cu primarul. De altfel, acele locurile din localitate, despre care dorim să fie locuri de amintire, de comemorare, au fost în proprietatea comunităţii române.

Strămoşii noştri şi-au format comunitatea religioasă (1716) şi au construit o biserică din lemn, ca apoi din dăruirea oamenilor, în 1776, să clădească biserica din piatră cu turn, ca să poată retrăi din suflet credinţa religioasă.

Părinţii copiilor de atunci, sub îndrumarea preoţilor, au organizat şi au susţinut învăţământul în limba maternă română începând de la anul 1793. În perioada aceasta, numai români au trăit în sat. La început au închiriat o casă pentru elevi, apoi au construit şcoala. Despre o şcoală care a fost construită nu departe de biserică, avem amintiri, fotografii. Școala aceasta era în locul unde azi sunt prăvăliile, magazinele, la colţul străzii Dózsa cu Bocskai.

Alta mai modernă s-a construit pe strada Szent Imre, lângă grădiniţă. Cu faţada reconstruită, aici funcţionează şi azi şcoala, construind lângă ea o sală de sport.
Durerea mea e că învăţământul românesc din 1793, clădirea şcolii vechi, nu are nici o placă memorială, arătând cât de importantă a fost educarea copiilor. Dorim ca în amintirea învăţământului românesc, să ridicăm pe un postament o placă memorială, cu inscripţie, cu data şi fotografie despre clădirea şcolii, şi cu cele două grupe de elevi din 1895 gravate pe marmură.

A doua dorinţă este să aşezăm o placă în cinstea juristului chitighăzean dr. Aurel Suciu. El a fost unul dintre cei 15 intelectuali care au întocmit „Memorandul” pentru drepturile naţionalităţilor, inclusiv ale românilor, din Transilvania, în Monarhia Austro-Ungară, adresându-se împăratului Franz Iosif. Pe cele 15 persoane, tribunalul le-a condamnat la închisoare. Dr. Aurel Suciu a fost arestat la închisoarea din Vác. Familia tatălui său a fost notar la Chitighaz, sora lui a fost învăţătoare.

A treia dorinţă a urmaşilor este ca să ridicăm pentru întemeietorii satului Chitighaz un loc de comemorare, o statuie, cu data colonizării şi cu numele familiilor cu mulţi copii. Am speranţa că cei care aceptă şi sunt în situaţie să ajute pe românii din Chitighaz să reuşească cererile pentru întemeietorii satului, să se ataşeze dorinţelor românilor din Chitighaz. Dintre cele 13 naţionalităţi, numai românii din Ungaria nu au loc de comemorare, un monument prin care se recunoaşte că pe teritoriul pustiit s-a înfăptuit o comunitate, care a lăsat în urmă lucruri preţioase, caracteristice numai pentru ei. Românii au contribuit la prosperitatea satului şi a ţării noastre.