LIANA SAXONE, ARTISTA CARE VEDE DINCOLO DE CHIPURI

O artistă de vocație, cu un simț al realității până la cele mai rafinate nuanțe. Temperamentul său artistic este unul de o intensă vitalitate, creația ei oferind, cinematic, imagini de o inegalabilă frenezie cromatică. Tușele ei sunt ca o magmă care palpită și acoperă pânza imaculată cu solul fertil al creației.

M-a primit în CASA-GALERIE din Haifa cu bucuria sufletului său solar. Mi-am dat seama că soarele este în ea, în dragostea ei de oameni, sinceră și nezdruncinată de vicisitudinile, de urgiile trecutului.

Portretele atât de expresive vorbesc din suporturi, pânză sau hârtie, spun povești adevărate pe care numai artista le surprinde prin fiecare trăsătură, grimasă, profil, gest, mișcare- înrădăcinate în oglinda profundă a picturii. Penelul ei sincretic, multisenzorial, pictura ei psihanalitică descoperă bucurii, trăiri grave, adânci,furtuni existențiale ori resemnări, clipe de liniște aparentă…

Sunt portrete în care fluxul de energie unește privitorul cu chipul sculptorului Shmuel Biran (voință puternică, umor amar, convivialitate),

al dirijorului (oficierea muzicii ca un ritual interior sub privirea îndreptată înăuntru),

al bătrânei din Creta (ochii care îmbrățișează privitorul cu zâmbetul lor, moliciunea formelor rotunde, mângâietoare).

Pictorița vede dincolo de chipul Yvonnei cu figură aspră (în unghiuri ascuțite, culori reci, linii drepte, aproape tăioase, într-un gest fățiș de autoapărare și de rezistență),

dincolo de chipurile unor țărani români (desene în cărbune, cu ochii – genune și trăsături aspre ca gerul),

dincolo de figura…melancolică a clownului Ciacanika sau

dincolo de chipul strălucind de bucuria conviețuirii, radiind dragoste și bunătate…Prin galeria sa de portrete, artista desăvârșită a penelului care descifrează sufletul omului dintr-o privire, dintr-un cuvânt, ne duce mult „dincolo de chipuri” … Portretele-dialog ale Lianei Saxone sunt confesiuni tăcute, realizate cu o forță și o mare sensibilitate artistică, îngemănate…

Paleta sa caldă, în tonuri grave şi profunde, evocă realismul școlii maestrului său, dar și esențializarea universului prin sugestii abstracte în non-figurativ. Tehnicile artistice variate se pliază pe subiectul regăsit în lumea misterioasă a esențelor.

Artista jonglează cu maniere variate: impresionistă, expresionistă ori Secession în reflectarea personalităților pe care le evocă. Personajele ei sunt vii, vorbesc, simt și suferă, ba chiar duc cu ele, pe neștiute, sute de ani de istorie: „Bătrân evreu”, „Țigancă”…

Și tot printr-o pastă densă, saturată, pusă din belşug, cu o pensulaţie rapidă şi energică, vulcanica artistă înfățișează povești spuse de copaci bătrâni, umanizați,cu desișuri rămuroase prin care se proiectează vechi cartiere încremenite în timp.

Simboluri ale misticii iudaice coexistă, în creația ei, cu motive de inspirație românească, culoarea rămânând la fel de patetică, trădând frământarea artistei și lupta de exprimare a adevărului moral în artă și în viață.

O linie viguroasă și contraste puternice ale naturii-mame unite inexorabil cu Cerul, denotă dorința pictoriței de a exprima inexprimabilul esenței umane, esenței Creației, mediului umanizat de locuire și inspirație. Pictura Lianei Saxone este, prin solemnitatea ei, un spațiu sacru de chibzuință și regăsire.

CINE NU O CUNOAȘTE ÎNCĂ, VA PUTEA AFLA CĂ…
LIANA SAXONE HORODI este pictoriță, graficiană și publicistă. S-a născut la București la 11 septembrie 1940, în perioada venirii la putere a Gărzii de Fier care a instaurat o politică de teroare. Ca fiică a renumitului avocat Valentin Saxone, marginalizat și discriminat pe considerente de „origini“ sociale atât în timpul războiului cât și în perioada regimului comunist, talentul ei a răsărit ca o floare din noroiul istoriei, încă de la vârsta de 8 ani începând să învețe pictura cu Riza Propst-Kreid. A absolvit „Școala Centrală” din București în anul 1957. Nu a fost admisă la Facultatea de Arhitectură, având o „origine socială nesănătoasă”, dar a studiat pictura, în particular, cu celebrul pictor român Rudolf Schweitzer-Cumpăna.

În vara anului 1959, tatăl ei, avocatul Valentin Saxone, a fost arestat și condamnat politic de regimul comunist la 16 ani de închisoare în Penitenciarul Jilava. După arestarea tatălui, fiind nevoită să își câștige existența sa și a familiei, a lucrat la Cooperativa Arta Lemnului.

În anul 1963, după ce tatăl a fost eliberat din închisoare, a emigrat în Israel, unde a locuit o vreme în Kibuțul „Mishmar Haemek”. Ulterior, s-a stabilit la Pardes Katz, o localitate de lângă Tel Aviv. În 1966 a primit o bursă pentru tineri artiști de la Fondul „America-Israel” și a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Avni” din Tel Aviv. În același an a avut prima expoziție personală la Casa Ziariștilor „Sokolov” din Tel Aviv. În 1973 s-a căsătorit cu inginerul Mirel Horodi și s-a mutat la Haifa. Este membră a Uniunii Pictorilor și Sculptorilor din Israel și a fost distinsă cu premiile Fondurilor Culturale Ianculovici (2001) și Palty (2003), precum și cu premiul Herman Struck al Municipiului Haifa (2004). De asemenea, începând din anul 2000 a desfășurat o bogată activitate publicistică în presa de limbă română din Israel, precum și în reviste din România („Observator Cultural”, „Cultura”, „Realitatea Evreiască”).

Un articol de Irina Airinei