De Ziua Culturii Române, azi 15 ianuarie 2023, cel mai frumos omagiu vine din Cernăuți, de la Școala Populară de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu” condusă de inegalabilul IURIE LEVCIC care numește anul 2023 ANUL „CIPRIAN PORUMBESCU”.
În acest an, 2023, se împlinesc 170 de ani de la nașterea și 140 de ani de la stingerea compozitorului CIPRIAN PORUMBESCU, cel care a dăruit țării ofranda muzicii – ființei sale ca o candelă veșnică pe altarul Celui Netrecut în moarte de la Putna, visul de libertate al tinerilor din Societatea Arboroasa neputând fi ucis între zidurile închisorii.
Alături de Eminescu, a militat și a crezut în libertate, lăsându-ne muzica sa ca o mărturie a geniului său nedesăvârșit.
În anul 1880, publică o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, pe care se află creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura română. Din creația sa amintim „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883), celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi altele.
Interpreteaza: Orchestra Simfonica a Filarmonicii din Cluj Napoca, Orchestra Radioteleviziunii, Corul Conservatorului Ciprian Porumbescu.
Dirijori: Emil Simon, Paul Popescu.
Adaugă un comentariu