AFnews
Un rol foarte important în pătrunderea poeziei eminesciene în conştiinţa publică din Transilvania, încă din deceniul opt al secolului al XIX-lea, l-a constituit şcoala. Prin intermediul programelor de învăţământ, al manualelor şi prin activitatea şi dotarea bibliotecilor şcolare, şcoala a reuşit să propage tinerei generaţii primele noţiuni despre poezia eminesciană. Şi vom vedea în cele ce urmează că aceste noţiuni vor pătrunde şi la liceele maghiare, prin profesori de talia lui Szőcs Géza.
Cercetările preţioase efectuate de către Elena Stan, în anii ’60, au descoperit amănunte interesante în acest sens , care confirmă că primele manuale în care apar date şi despre Eminescu, sunt cele elaborate de Ioan Lăzăriciu, care era profesor la Preparandia din Deva. Cercetătoarea Elena Stan se referă la manualul: Elemente de poetică română. În uzul tinerimei gimnaziale şi preparandiale, compusă de Ioan Lăzăriciu. Acest manual este editat la Sibiu la Editura W. Kraft, în anul 1882. De acelaşi autor apare la aceeaşi editură, doi ani mai târziu, în anul 1884 şi Istoria literaturei române, care va avea o a doua ediţie, probabil adăugită, în anul 1892, Istoria literaturei române în uzul tinerimei studioase. La capitolul în care se ocupa de scriitorii epocii moderne, Lăzăriciu prezintă date biografice, dar şi date despre opera eminesciană, folosind studiul lui Titu Maiorescu. Aceste manuale au şi meritul de a fi dat primele cunoştinţe despre noul curent al Junimii, Direcția nouă, curent reprezentat de Titu Maiorescu şi care în Transilvania a întâmpinat multe ostilităţi. Importanţa acestor manuale rezidă în faptul că au furnizat şi date despre Eminescu într-o perioadă în care poetul nu făcea parte din programele şcolare.
Faptul că aceste manuale au fost editate la Sibiu ne poate conduce la concluzia că ele au fost cunoscute şi de profesorul sibian Szőcs Géza, autor a două studii în limba maghiară, în anul 1895, mai ales că aceste studii au fost tipărite la aceeaşi tipografie, din Sibiu, Krafft W. Aceste manuale au fost răspândite pe tot cuprinsul Transilvaniei, la şcoli din: Lugoj, Beiuş, Năsăud, Blaj, Braşov,Carei, Arad, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu.
Tot din aceeaşi perioadă, deceniul opt, datează şi o menţiune despre Eminescu în limba maghiară, într-un manual de gramatică română, cu exerciţii practice şi elemente de istorie literară. Manualul era elaborat de către Moldován Gergely/Grigore Moldovan şi era destinat cadrelor de limbă română de la şcolile maghiare. Acest manual: A román nyelvtan kézi könyve, Gyakorlati olvasmányokkal, szótári és irodalomtörténeti résszel. Iskolai és magánhasználatra, pentru uzul şcolar şi particular, a fost editat la Cluj, în anul 1888 şi a fost folosit la Gimnaziul superior romano-catolic din Oradea, precum şi la gimnaziile superioare de stat din Sibiu şi Făgăraş. Moldován Gergely îl prezintă pe Eminescu drept cel mai distins poet din generaţia tânără, accentuează farmecul limbii şi adâncimea sentimentelor sale. Autorul a mai specificat că în ceea ce priveşte popularitatea, tânărul poet român concurează cu Vasile Alecsandri.
Elena Stan a remarcat în cercetările sale că în multe şcoli medii din Transilvania, chiar şi la şcoli cu predare în limba maghiară, la cursurile de limba română, au fost folosite sistematic şi manuale folosite dincolo de Carpaţi, care aveau în cuprinsul lor şi date despre Eminescu şi opera sa. Între acestea cel elaborat de către Vasile Gr. Pop.
Conspect asupra literaturei române şi scriitorilor ei de la începuturi şi până astăzi, tipărit la Bucureşti în anii 1875-1876, era foarte răspândit şi este considerat de către Elena Stan, ca sursă de inspiraţie în manualul lui Lăzăriciu, pe care l-am menţionat deja. Acest manual conţinea un studiu foarte elogios în ceea ce-l priveşte pe Eminescu. Din multitudinea manualelor care circulau în ultimele decenii ale secolului 19 în Transilvania, fie că era vorba de cărţi de citire pentru cursuri gimnaziale inferioare, din şcoli poporale, fie că este vorba de manuale de stilistică şi poetică destinate şcolilor medii, sau cele folosite în gimnaziile superioare, se distinge un manual elaborat de profesorul Enea Hodoş şi care a fost tipărit pentru prima oară, în anul 1893 la Caransebeş, la Editura Foii diecezane: Manual de istoria literaturii române. Acest manual cuprindea un capitol separat dedicat poetului Mihai Eminescu şi va fi tipărit până în anul 1918, în mai multe ediţii, în Transilvania, fapt ce demonstrează că era foarte bine apreciat.
În studiul său, Poezia lui Eminescu în Transilvania, foarte important şi pentru lucrarea de faţă, comparând manualele care au circulat în toate regiunile româneşti până la 1918, Elena Stan a remarcat şi diferenţele faţă de manualul cel mai răspândit în acea vreme. Este vorba despre manualul Istoriea limbei şi literaturii române, întocmit de I. Nădejde, la Iaşi şi tipărit în anul 1886, la renumita Editura librăriei şcoalelor Frații Șaraga. Elena Stan observă că în ceea ce priveşte prezentarea lui Eminescu, Nădejde este influenţat de concepţia lui Gherea, care era simplistă şi unilaterală în ce priveşte pesimismul poetului şi nu evidenţia valoarea poetului aşa cum o făcea Hodoş.
„În manualul lui Enea Hodoş, Eminescu este considerat nu numai ca o culme a poeziei româneşti, dar ca făcând parte dintre cei mai mari poeţi lirici ai lumii”. Profesorul Enea Hodoş explică pesimismul poetului prin influenţa filozofiei lui Schopenhauer şi îl compară cu poetul maghiar Petőfi, în ceea ce priveşte credinţa nemărginită pe care a avut-o faţă de neamul său.
Putem constata că încă de la primele studii asupra vieţii şi operei lui Eminescu, în Transilvania, cei care cunoşteau bine limba şi literatura română şi limba şi literatura maghiară, l-au comparat cu poetul naţional maghiar, Petőfi. Cu numai doi ani după apariţia acestui manual, în anul 1895, în cele două studii referitoare la Eminescu şi semnate de Ilie Cristea la Budapesta şi de Szőcs Géza la Sibiu, va fi abordată iarăşi comparaţia Eminescu-Petőfi.
Acest manual întocmit de profesorul Enea Hodoş, a devenit cel mai folosit manual de specialitate, în Transilvania, până la Unire. Profesor la Institutul pedagogic din Caransebeş, Enea Hodoş este şi proprietarul unei edituri la care va tipări printre alte publicaţii, în colecţia Biblioteca noastră şi o culegere de poezii eminesciene. Aceasta fiind singura culegere de versuri eminesciene tipărită până la Unire în Transilvania, în limba română. Merită amintit aici că Enea Hodoş este o personalitate complexă cu activităţi multiple. În anul 1877 îşi ia bacalaureatul la Liceul din Blaj, iar între 1877-1881 a studiat la Viena, la Facultatea de filozofie şi litere, fiind în acea perioadă şi membru al societăţii România jună. Pentru un timp a studiat şi la Budapesta unde în anul 1885 a obţinut şi un premiu la un concurs organizat de Universitatea din Budapesta, pentru o lucrare ce trata influenţa limbii maghiare asupra limbii române. Din cele amintite mai sus se poate deduce că a putut să-l cunoască pe Eminescu nu numai ca poet, ci şi pe Eminescu omul. Nu este întâmplător că prin articole bine documentate şi argumentate, Enea Hodoş va interveni în apărarea lui Eminescu, în jurul anului 1890, în momentul apariţiilor scrierilor denigratoare ale lui Alexandru Grama.
Ca publicist este colaborator al revistelor: „Convorbiri literare” (Iaşi), „Familia” (Oradea), „Foaia Diecezană” (Caransebeş), „Luceafărul” (Sibiu), „Tribuna” condusă de Slavici. Traduce şi două nuvele de Turgheniev. Din toată această muncă diversificată şi asiduă, atât ca autor de manuale, dar şi ca publicist, editor de cărţi româneşti, se poate deduce un ataşament deosebit faţă de literatura română şi valorile ei. Iar faţă de Eminescu un ataşament deosebit şi o mândrie care va putea fi sesizată şi la primul traducător al poetului, din limba română în cea maghiară, Laurenţiu Bran, mândria că din rândul poporului său s-a ridicat un creator de talia marilor creatori ai literaturii universale.
Urmare a folosirii manualelor de literatură română este şi faptul că în anul şcolar 1894/1895, Programa Gimnaziului superior greco-catolic din Beiuş avea înscris ca lucrare de control şi subiectul Eminescu ca poet liric, iar câţiva ani mai târziu: Paralela Eminescu Petőfi, Pesimismul lui Eminescu, Prezentul şi trecutul în poezia lui Eminescu, s.a.m.d. Şi acesta nu este un caz singular. În cartea sa, Elena Stan aduce foarte multe exemple în acest sens.
Şi în şcolile maghiare erau predate lecţii despre literatura română şi despre Eminescu, deşi la majoritatea lor, programa nu prevedea ore de limba română decât în mod facultativ. Profesorul de la Liceul maghiar de stat din Sibiu, Szőcs Géza va preda elevilor săi cunoştinţe din literatura română. Elena Stan precizează în cartea sa că: „încă din anul 1896/1897 profesorul Szőcs Géza, autor al unei monografii despre Eminescu, preda la clasele VII şi VIII Cunoştințe despre literatura română mai nouă, cu privire specială asupra lui Alecsandri, Bolintineanu şi Eminescu, stabilind paralele, comparaţii între opera poetică a lui Petőfi, Eminescu şi Vajda János. Ca lecturi pretindea Luceafărul, Satiră (nu se precizează care), Epigonii, adăugând în anul 1899/1900 Strigoii, Glossă şi studiul lui Maiorescu Eminescu şi poeziile lui”.
Dar nu numai în şcolile din Transilvania se preda Eminescu. Am descoperit în arhivele Digitecii Arcanum, programa din anul 1905 a unui gimnaziu din cartierul 3 al Budapestei, Iskolai értesítő, Király Állami Árpád Főgimnázium. La capitolul Filologie universală era trecută şi lucrarea lui Szőcs Géza Eminescu din anul 1895.
Toate cele prezentate până acum demonstrează un interes suscitat timpuriu faţă de opera lui Eminescu, din partea oamenilor de litere maghiari.
Totodată se întrevede şi o popularitate crescută în rândul maselor, confirmată şi de Gheorghe Alexici în lucrarea sa, Románok/Românii, editată la Budapesta. Alexici afirmă în această lucrare din anul 1905 că, în Transilvania, Eminescu era în aşa măsură cunoscut de către publicul maghiar că poezia De ce nu-mi vii era cântată sub formă de romanţă şi de cei pentru care limba maghiară era limbă maternă.
Consider foarte importantă pentru receptarea în limba maghiară, în primul rând studierea atentă a pătrunderii, interceptării poeziei, operei eminesciene în limba română, în Transilvania. Trebuie avut în vedere contextul istoric al vremii, în care Transilvania făcea parte dintr-o altă organizare politică şi administrativă, era parte a Imperiului Habsburgic, pe când principatele române formau doar din 1859 un nou stat european, nu de multă vreme recunoscut de celelalte ţări europene. Propagarea culturii, limbii şi literaturii române, avea loc pe baze şi principii diferite.
De aceea este un lucru deosebit că răspândirea operei eminesciene după 1883, are loc cu intensitate şi în mod concomitent, în toate regiunile locuite de români, ceea ce va influenţa în mod favorabil şi receptarea în limba maghiară.
Adaugă un comentariu