AFnews
(Fragment din articol)
Eugen Coșeriu: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba română, este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”
„La 1 februarie 2022 s-au împlinit 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina, ocazie cu care a avut loc o discuție telefonică între președintele român, Klaus Johannis, și cel ucrainean, Volodâmâr Zelenski. Cu acest prilej, președintele României, după cum se menționează în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale ”a acordat un amplu spațiu, în convorbirea telefonică, soluționării problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, îndeosebi privind protecția identității lingvistice a etnicilor români. În acest sens, Președintele României a reiterat așteptarea ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Pe de altă parte, subiectul dat lipsește cu desâvârșire pe pagina oficială a președinției ucrainene, ceea ce denotă lipsa de interes a Ucrainei față de problema dată. Pentru Ucraina, problema „limbii moldovenești” este una geopolitică, în timp ce pentru România este una lingvistică. În egală măsură e limpede că a ține morțiș la așa-zisa limbă moldovenească de către Kiev nu mai corespunde stadiului actual al relațiilor româno-ucrainene.
Recent, în cadrul întâlnirii trilaterale a miniștrilor de externe din Ucraina, România și R. Moldova, din 15.09.2022, desfășurată la Odesa, „ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, alături de omologul din Chișinău, și cu această ocazie soli citarea către Ucraina de a recunoaște în mod oficial inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa limbă moldovenească confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, subliniind totodată importanța respectării drepturilor identitare ale românilor din Ucraina prin asigurarea acelorași standarde de care se bucură și etnicii ucraineni din România, în conformitate de altfel și cu declarațiile din luna aprilie 2022 ale Președintelui Zelenski”. Identificarea unor soluții echitabile și durabile pentru asigurarea dreptului firesc al comunității românești la educație în limba maternă, conform prevederilor art.13 din Tratatul de bază româno-ucrainean, al Constituției Ucrainei (art.22, 53), precum și al angajamentelor internaționale asumate, după cum și renunțarea oficială la inexistenta „limbă moldovenească”, ar putea constitui niște prime gesturi de bună-credință și a înțelegerii impasului creat din partea Ucrainei. Aceasta și pentru faptul că o condiție sine qua non pentru a fi european este să accepți și să promovezi valorile europene, iar drepturile unei întregi comunități, de cca.500.000 de persoane, nu pot fi constant ignorate. Și pentru aceste drepturi în prezent sute de români, cetățeni ucraineni, luptă eroic pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Ucrainei, iar câteva zeci deja și-au pierdut viața.
Răspunsul Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe din 31.08.2022 prin care se respinge o nouă solicitare a Consiliului Național al Românilor din Ucraina de a renunța definitiv la „limba moldovenească” din sistemul de învățământ al regiunii Odesa este de-a dreptul halucinant. Vom reda în continuare doar partea finală a acestuia : „potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în condițiile agresiunii militare pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, problema renunțării la utilizarea termenului „limba moldovenească” poate fi folosită de agresor pentru a incita la vrajba interetnică în țara noastră”. Așadar, după ce timp de 31 de ani de independență a Ucrainei, în condiții de pace, această problemă mult-discutată nu s-a dorit să fie soluționată, acum vinovați sunt… războiul și agresorul. Am fi dorit să aflăm de la MAE care ar fi vrajba interetnică (între cine și cine) la care se referă, fiindcă, sub acest aspect, comunitatea a rămas nedumerită. Iar a face orice legătură între dreptul părinților de a-și educa copiii în limba lor maternă, cu denumirea științific corectă, dar și a profesorilor de a preda în această limbă europeană, după cum a solicitat cvazitotalitatea acestora în august 2020, cu invazia rusească, nu poate fi calificat altfel decât cinism care nu face altceva decât să compromită instituțional imaginea Ucrainei.
Pe de altă parte, răspunsul sus-amintit denotă și altceva: Ministerul de Externe al Ucrainei recunoaște în mod expres că, din punctul de vedere al autorităților ucrainene, problema așa-numitei limbi moldovenești este una strict (geo)politică, neavând nimic de a face cu știința lingvistică. Pe scurt, vrem-renunțăm (când vom avea chef), nu vrem – nu renunțăm. Astfel, comunității românești din regiunea Odesa i s-a stabilit oficial rolul de cerșetoare a unui drept natural, asupra căruia statul ucrainean n-are nicio atribuție, În aceste condiții ai impresia că, exact după cum Bondarciuk, fost secretar al CC al PC din RSSM rostea de la tribuna Uniunii Scriitorilor din Moldova, în 1988, faimosul slogan “Net, net i eșcio raz net” atunci când s-a pus problema oficializării limbii române în Constituția republicii, azi, alți politruci, din Ucraina, spun “Ni, ni i șce raz ni” limbii române în regiunea Odesa. Kievul a tolerat participarea (sau poate mai mult decât atât) cetățenilor ucraineni – membri ai unor formațiuni paramilitare, în conflictul transnistrean din 1992 de partea armatei a 14-a, mercenarilor cazaci și a separatiștilor de la Tiraspol împotriva suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova (spre deosebire de R. Moldova, care în prezent, tot în situație de conflict, se comportă exemplar față de Ucraina). După cum și România. În aceste condiții apare firească întrebarea : oare cât va mai merge Kievul cot la cot cu regimul separatist de la Tiraspol și acoliții săi, în promovarea unui moldovenism politic deșănțat și a unei așa-zise limbi moldovenești inexistente, sfidând o întreagă comunitate, două state vecine, dar și bunul-simț? Chiar dacă este lingvistic, tot separatism se numește, acesta neavând nimic comun nici cu valorile europene, nici cu vectorul european constituțional al Ucrainei și nici cu interesele, inclusiv pe termen lung, ale Ucrainei, mai ales în condițiile de azi.”
Adaugă un comentariu