AFnewsImpresii de lectură
Am citit o carte incitantă, oglindă a unei epoci trăite de generația mea. Toți cei care și-au petrecut copilăria, adolescența și încă mulți ani după aceea, în România socialistă, se recunosc pe sine înșiși în multe file ale acestei cărți. Sau cel puțin își amintesc de zilele acelea când schimbările politice și economice veneau una după alta, schimbând modul de viață, gândirea și obiceiurile locuitorilor acelei țări, frumoasă și bogată în toate timpurile. Deși tineretul, cel născut și crescut în anii postbelici nu a simțit și nu a înțeles cu adevărat schimbările intervenite în existența poporului, nu și-a dat seama că este dirijat și format prin influențe educative dictatoriale venite din partea unui regim tot dictatorial, interesat să-l țină în ignoranță. Pentru ca noua generație să nu afle cum se poate trăi altfel,să nu știe cum trăiesc oamenii tineri din alte țări ,cele din Occident. Astfel ca tinerii, având creierele bine spălate de educația socialistă, să se considere oamenii cei mai fericiți, care să-și dedice viața și puterea creativă patriei multilateral dezvoltate.
(N. Labiș, M. Negulescu, R. Luca și Maria Găitan la Școala de Literatura „Mihai Eminescu”)
Pe acest fond de idei, redate de fapt într-un mod subtil, se dezvoltă acțiunea cărții, dezvăluind lent evenimentele care aduc cu sine, una după alta, noile structuri economice și politice, cu ajutorul și mai ales sub influența „fraților” de la Răsărit. Personajele cărții, tânărul evreu bucureștean Iosef și frumoasa basarabeancă Maria care i-a răpit inima, sunt doi tineri ca toți tinerii care își doresc o viață normală, doresc să-și facă o situație bună învățând o meserie, dar mai ales să fie într-o zi împreună, fiindcă se iubesc. Greutățile materiale nu erau o problemă pentru ei, deoarece nimeni nu își începea viața pe o cale netedă, iar sărăcia și lipsurile erau la ordinea zilei, în aceeași măsură pentru toți. Astfel, Maria, după încheierea studiilor pedagogice, este foarte mulțumită cu numirea primită ca educatoare la o grădiniță rurală. Aflăm și despre multele greutăți la începuturile instituirii unei grădinițe,care în afară de o învățătoare nu avea încă nimic pentru a funcționa. Nici măcar conștientizarea părinților de necesitatea trimiterii copiilor preșcolari la o grădiniță. Avea în schimb dorința și combativitatea tinerei de a înființa asemenea instituție, de la spațiul și mobilierul potrivite și până la conținutul lecțiilor, format din povestioarele,cântecelele și poeziile potrivite vârstei elevilor, totul a fost rezultatul muncii și talentului învățătoarei Maria.
(Ion Horea, Aurora Cornu și Maria Gaitan la Școala de Literatură „Mihai Eminescu”)
Acestui talent deosebit i se datorează și primirea ca studentă la Școala de Literatură și Critică Literară ,,Mihai Eminescu,,din București.Deși această școală a funcționat doar pentru o singură serie, absolvenții ei, niște elemente deosebite,au devenit ulterior cei mai de seamă poeți și scriitori ai României.La fel cum este până în prezent și Maria Găitan, poeta de atunci și de astăzi.
În același timp se desfășoară și povestea lui Iosef,unica și permanentă iubire a Mariei,dar și autorul prezentului volum. De fapt dragostea lor a fost împărtășită, amândoi erau siguri de sentimentele lor. Doar că venise momentul unei despărțiri temporare, în favoarea pregătirii profesionale pe care se va baza viitorul lor comun. Deci ,în timp ce Maria devine educatoare și se evidențează în primul an de muncă, Iosef este primit la o școală militară pentru ca în final să devină ofițer. De aceea despărțirea lor a fost optimistă,ei rămâneau în legătură prin corespondență,iar în final, după încheierea studiilor,urma să se întălnească pentru a nu se mai despărți niciodată.Dar destinul se simte obligat să tensioneze desfășurarea evenimentelor,căci în viață nu se obține nimic ușor.
(Iosef și Maria)
La început ei își scriu unul altuia despre tot ce li se întâmplă,dar și despre dorul ce îl poartă unul celuilalt.Apoi intervine cenzura, vigilența exagerată până la extrem,să-i zicem chiar paranoia. În armată militarul trebuie să fie credincios armei sale și patriei. Restul era de prisos,chiar și sentimentele cele mai intime ale tinerilor, după părerea celora care scriau regulamentul. Astfel corespondența lor este sabotată, Iosef nu primește scrisorile Mariei, acestea îi sunt returnate cu mențiunea „destinatar necunoscut”. Ea continuă să-i mai scrie un timp, speriată că i s-ar fi putut întâmpla ceva rău iubitului ei. Din lipsa unei surse de informație, Maria este dezamăgită și dezorientată, dar încetează să mai trimită scrisori doar în momentul când se mută la București pentru studii. Atunci abia legătura dintre ei se întrerupe,chiar pentru un timp mai îndelungat. Spre durerea ambilor îndrăgostiți. Până la urmă însă intervine din nou destinul, cel care înnoadă și deznoadă toate încurcăturile. De data asta soarta le surâde. Amândoi ajung din nou în București, amândoi se implică în activități culturale, împrejurări în care se reîntâlnesc, în sfârșit, și nu se mai despart niciodată.
Finalul volumului se desfășoară în Israel, unde amândoi în comun acord își construiesc o nouă existență. Deși, fiind împreună, erau, oricum și oriunde, fericiți. Amândoi și-au împlinit visul lor de iubire. Iosif este acela care ne povestește despre toate greutățile și piedicile care au stat în calea visului lor. Iar cititorul se bucură alături de eroii cărții, gustând această lectură plăcută, dar și interesantă. Deoarece cartea domnului Mozes nu este doar un banal roman de dragoste, ci și o autentică cronică de istorie contemporană. Acea istorie pe care fiecare cititor a trăit-o, el însuși, din copilărie și până la deplină maturitate.
Adaugă un comentariu