Ediţia în limba engleză a volumului „Ostatic în propria ţară. Cartea vieţii mele”, scris de profesorul Ion Iovcev, care a fost vreme de peste 30 de ani director al singurului liceu cu predare în limba română în grafie latină din Tiraspol, Liceul ‘Lucian Blaga’ a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat de europarlamentarul Eugen Tomac joi, 2 martie, la Parlamentul European din Bruxelles. Manifestare dedicată comemorării victimelor românești din timpul războiului transnistrean, de acum 31 de ani. O luptă acerbă pentru apărarea limbii române, dincolo de Nistru. Au luat cuvântul eurodeputații Eugen Tomac, Vlad Botoș, Corina Crețu și Marian Jean Marinescu, dr. Mihai Nicolae, președintele Asociației „Frații Golescu” și dr. Irina Airinei Vasile, cadru didactic la SNSPA, președintele Asociației „Anima Fori”, coordonatoarea volumului.
Prof.dr. Cristina Gârlea de la Centrul de Studii şi Cercetări de Biodiversitate aflat în subordinea Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române a vorbit despre superba lecție de toleranță a autorului ca unică șansă de supraviețuire pe o planetă pândită de pericolul autodistrugerii.
Actrița Angela Cărăuș de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a citit, în final, un fragment tulburător din mărturisirile autorului.
Cartea este „o experienţă de viaţă, un adevăr, aşa cum este el întipărit în memorie. În cei 30 de ani, cele mai grele momente trăite au coincis cu ceea ce se întâmpla în Republica Moldova…Aşa a fost momentul 1992, când am preluat conducerea şcolii, anul 1994, când şcoala a fost ocupată şi devastată, lăsând sute de copii în drum, momentul 2004, când iarăşi au devastat şi au distrus toată şcoala. Şi în tot acest timp, am reuşit să ne ţinem elevii aproape.”- a mărturisit prof. Iovcev.
Iată câteva pagini de memorie însângerată din carte: „În satul Caragaș, din raionul Slobozia, a fost arborat, deasupra primăriei, Tricolorul. În acea vreme viceprimar al satului Caragaș era Alexei Conovalov, un bărbat îndrăzneț, hotărât, patriot. Nu i-a fost iertată, nici lui dar nici altora, îndrăzneala și atitudinea sa față de revenirea la toate valorile naționale, așa încât a plătit cu propria-i viață. În acea perioadă, în această parte a Republicii Moldova, au fost aduși cele mai reacționare elemente din Rusia, cazaci, oameni eliberați din pușcării, paramilitari care, înarmați, mergeau pe străzi, scopul fiind să intimideze populația locală. În luna mai 1992, m-am întâlnit cu dumnealui. După felul în care vorbea, mi-am dat seama că se întâmplă ceva grav. În acea perioadă, el mi-a propus să preiau „Școala nr 20” din Tiraspol, astăzi Liceul „Lucian Blaga”. Pe data de 19 mai 1992, întorcându-mă de la Tiraspol, am aflat că a dispărut Alexei Conovalov. Autoritățile din Tiraspol și Slobozia spuneau că Alexei a fugit peste Nistru, că s-ar afla la Chișinău, ori că se află în România. Și cred că nimeni nu ar fi aflat care i-a fost soarta lui Alexei dacă, dintr-o întâmplare, nu s-ar fi descoperit această crimă. Într-o fântână părăsită, la marginea satului Copânca, parte, pe atunci, a Raionului Slobozia, dar situat pe malul drept al Nistrului, câțiva copii au descoperit ceva la fundul acestei fântâni. I-au anunțat pe oamenii din sat și, în această fântână, au fost găsite rămășițele pământești ale aceluia care a fost Alexei Conovalov. Cadavrul lui Alexei nu avea niciun dinte în gură. Și a fost împușcat în ceafă. Nimeni însă nu știe câte zile a fost supus torturii. Dar se vede că cei care au fost responsabili de torturarea sa, au făcut acest lucru și pentru a băga frica în locuitori.
Un alt caz din acea perioadă s-a întâmplat în familia unei foste eleve din instituția noastră, Școala nr. 20 pe atunci – Oxana Bobeico, din clasa a VIII-a, ea avea 14 ani. În 1992, familia Oxanei Bobeico locuia în orașul Dubăsari. Eu am aflat această istorie de la Oxana. O vedeam mereu foarte tristă. Nu am auzit-o sau văzut-o vreodată să zâmbească. Într-o zi, am chemat-o în birou și am aflat de la ea care era soarta familiei Bobeico. Tatăl fetiței era brutar, cocea pâine și ducea pâinea la voluntarii și polițiștii care luptau în război de partea autorităților legitime moldovenești, era o acțiune voluntară pe care o făcea brutarul. Într-o seară, cineva a bătut la ușă, familia Bobeico locuia în apartament. Tatăl s-a apropiat și nu a reușit să își termine fraza întrebând cine e la ușă, că s-a auzit o rafală puternică de automat. Oxana era cu surioara mai mică, mama nu era acasă. Când s-au apropiat l-au văzut pe tatăl lor în convulsie, plin de sânge… Noaptea, tatăl moare, doi copii asistă la această crimă. Acest episod a marcat-o atât de mult…Eu nici măcar nu îmi pot imagina prin ce au trecut acești copii…În toamna lui 1992, o rudă a luat-o pe Oxana la Tiraspol, iar Oxana a fost primită în școala noastră.
(Directorii școlilor cu predare în limba română din Transnistria cu ambasadorul României, Daniel Ioniță)
Cred că în toţi aceşti ani, cele opt instituţii cu predare în limba română din stânga Nistrului au putut să schimbe mentalitatea a mii de copii, pe care i-am rupt din ghiarele ideologiei comuniste şi le-am oferit posibilitatea să vadă că există şi o altă lume, o lume mai frumoasă. S-a schimbat în principal atitudinea faţă de ceea ce este România, care, din cauza propagandei, apărea ca o ţară săracă şi coruptă. Elevii care au venit în această şcoală erau cei care doreau să înveţe în limba română, dar şi să aibă o altă orientare. Majoritatea copiilor erau din familii de intelectuali, care ne-au ales pentru că, în ciuda condiţiilor materiale precare, aveam un material uman frumos. Şi am putut supravieţui de-a lungul anilor pentru că am avut un colectiv de părinţi care au fost trup şi suflet alături de noi în cele mai dificile momente. Ceea ce îmi doresc astăzi e să transmitem organizaţiilor internaţionale, tuturor celor care iau decizii şi pot să ne ajute că în stânga Nistrului este o zonă de ocupaţie, că acolo are loc de fapt o deznaţionalizare completă, sunt încălcate drepturile elementare ale omului, dreptul copiilor şi părinţilor de a studia în limba maternă, libera circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova, nu mai vorbim în Europa. Noi luptăm, facem tot ce ţine de noi, dar fără sprijin extern, nu putem supravieţui”, a subliniat profesorul Iovcev.
Eurodeputatul Eugen Tomac, gazda manifestării de la Parlamentul European a spus, printre altele:
„Domnul Ion Iovcev își lansează această carte aici, la Parlamentul European: este fost director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol pe care l-a creat și l-a condus timp de 3 decenii, această oază de românism într-o zonă militarizată de unde Rusia încerca să-și impună prin forță punctul de vedere în ceea ce privește destinul și viitorul Republicii Moldova. Nu este un secret pentru nimeni ideea că conflictul transnistrean a fost creat special pentru a bloca Unirea Republicii Moldova cu România. Domnule director, ne cunoaștem de mai bine de 20 de ani și admir curajul și determinarea dumneavoastră de a sluji o cauză în care credeți și anume aceea de a păstra limba română acolo în Transnistria printre aceste tancuri și amenințări continue venite din partea Kremlinului împotriva unor oameni care nu își doresc decât să trăiască în pace și să se poată bucura de valori care ne reprezintă până la urmă pe noi ca națiune.
Întotdeauna mi-am dorit să facem mai mult pentru românii de acolo și mă bucur că astăzi avem această premieră în care putem să prezentăm acest volum al vieții și luptei dumneavoastră atât în limba română cât și în limba engleză prin care dumneavoastră evocați viața pe care ați trăit-o în ultimele decenii în această regiune ocupată de prezența militară rusă pe un teritoriu unde chiar și astăzi și în aceste condiții o parte a populației vorbește în limba română iar Moscova dorește să păstreze acel spirit sovietic care din fericire nici măcar în Rusia nu mai există această lecție de viață pe care o veți cunoaște în paginile cărții. Este extraordinar că ați reușit acest lucru și mă bucur mult că ați acceptat invitația de a fi împreună astăzi când se împlinesc 31 de ani de la declanșarea acestui conflict nedrept.
Am primit o veste bună recent de la Chișinău: în urmă cu câteva ore Parlamentul de la Chișinău a adoptat Legea cu privire la instituirea limbii române drept limbă oficială de stat a Republicii Moldova; s-au dus adevărate lupte la propriu în parlament, opoziția pro-rusă a încercat să blocheze această ședință istorică și eu cred că acest semnal dat astăzi de Chișinău reprezintă o ruptură definitivă de epoca sovietică. Pentru Republica Moldova sperăm ca și situația de securitate să devină mai bună. Și sperăm ca cetățenii Republicii Moldova din zona separatistă transnistreană să se poată bucura de pace și să aibă un viitor comun pe care ni-l dorim cu toții: să fim cu toții în Uniunea Europeană și atunci soarta ne va permite să fim din nou împreună.”
Eurodeputatul Vlad Botoș a afirmat: „Mă bucur că putem fi împreună și să sărbătorim împreună această decizie a Parlamentul Republicii Moldova Sunt un om căruia îi place istoria și chiar dacă sunt din Arad, din partea cealaltă a României, cunosc foarte bine ce a însemnat anul 1992 pentru că socrul meu care este din raionul Cantemir, în acele zile Republica Moldova a fost unul dintre acei oameni care nu au stat pe gânduri și s-au înrolat și a mers în Transnistria. Avea două fete, pe soția mea și sora ei și a zis: Familia mea îmi este dragă dar Țara mea îmi este la fel de dragă. Și asta mă leagă foarte mult de Republica Moldova ca și pe soția mea care este din Republica Moldova. De asemenea străbunicul meu în 1941 a fost unul dintre acei oameni care, fiindcă avea carte și avea două vaci în plus, a fost ucis în fața bunicului meu și a fraților iar familia bunicului meu și familia lui au venit, apoi, în România, în 1940 și asta mă leagă foarte mult de tot ceea ce înseamnă Republica Moldova, nu doar politic ci și personal. Vă felicit, domnule Iovcev, pentru toată tăria dumneavoastră de caracter și toată forța pe care ați demonstrat-o în toți acești ani. Nu este ușor să fii în cătarea puștii și totuși să continui să lupți pentru acea cauză care știi că este una firească. Dacă am fi avut o clasă politică puternică în România, dacă în 1992, clasa politică din România, președintele și Guvernul de la acea vreme aveau maturitatea necesară așa cum a avut clasa politică din Germania, astăzi poate am fi vorbit altfel însă mă bucur să fiu fim în Parlamentul european și mă bucur că ne vom reîntregi în Uniunea Europeană, sper, cât de curând. În iunie Republica Moldova a primit statutul de candidat într-o perioadă foarte rapidă, în trei luni.”
Eurodeputatul Marian Jean Marinescu a ținut să remarce, printre altele: „Acuma cel mai recent lucru pe care l-am făcut a fost să introduc în rețelele de transport europene dorințele Moldovei, niște modificări de legislație. Situația este foarte complicată. E adevărat că această război a urgentat procedurile cu privire la intrarea Ucrainei și republicii Moldova în Uniunea Europeană dar războiul e greu de spus când se va termina.
Am fost în prima vizită acolo a grupului PPE, într-o delegație condusă de Manfred Weber, la Kiev, unde ne-am întâlnit cu toți factorii politici implicați. Ei sunt în continuare foarte încrezători că vor câștiga acest război. Se repară într-o viteză extraordinară ce s-a distrus. Candidatura la UE este importantă, este important, apoi, să se înceapă negocierile. R. Moldova începe reformarea statului, va fi o schimbare majoră pentru R. Moldova, va fi foarte mult de lucru, R. Moldova trebuie să aibă un parcurs foarte rapid, reformele sunt foarte mari, va fi foarte mult de lucru, este foarte important să existe sprijinul oamenilor. Totul depinde de evoluția acestui război. Să sperăm că ucrainenii vor rezista, în continuare. Trebuie să fim conștienți ca să ei se bat pentru ei dar, în același timp, se bat și pentru noi. Este evident că sprijinul din partea UE este, în continuare, foarte mare pentru R. Moldova.”
Eurodeputatul Corina Crețu:
„Nu există nicio deosebire politică de păreri privitor la susținerea noastră necondiționată pentru Republica Moldova. Acum două zile s-au împlinit nouă ani de când, cu mândrie și cu mare speranță am votat în Parlamentul European pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova; a fost un pas foarte important pentru aproape 2 milioane de oameni și sunt emoționată pentru că tocmai mi-am depus actele pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova Republica Moldova. Un gest în memoria bunicii mele care, într-un moment foarte greu a plecat cu mama mea în Chișinău și după mulți ani s-a stabilit în România. De aceea m-a impresionat foarte mult titlul „Ostatic în propria țară”. Unii au reușit să fugă, alții nu. Știu că ați fost bastionul unicului liceu cu predare în limba română din Tiraspol și cred că lansarea acestei cărți este un moment unic în istorie pentru că, timp de aproape 30 de ani, în condiții aproape imposibile cu risc iminent de viață, ați pus în pericol viața dumneavoastră, a familiei dumneavoastră, pentru a apăra limba, cultura, identitatea românească. Din interviurile pe care le-ați dat, reiese convingerea dumneavoastră că școala nu înseamnă o clădire sau două, ci înseamnă părinți, copii, profesori care, cu toții împreună, cu dumneavoastră în frunte, ați avut puterea de a nu ceda și, astfel, ați devenit un simbol al luptei și al rezistenței pentru identitate națională. Vă felicit și, așa cum spunea Eugen Tomac, sunt cu toată convingerea alături de dumneavoastră și nu puteam lăsa identitatea românească să se piardă, așa cum toate statele au dreptul să își apere identitatea. În 1992, în urma acelui război, mii de persoane au devenit ostatici în propria țară iar acel teritoriu a fost rupt din Republica Moldova ceea ce constituie o crimă și o încălcare gravă a legislației internaționale.”
ION IOVCEV: OSTATIC ÎN PROPRIA ȚARĂ/ HOSTAGE IN MY OWN COUNTRY, ED. UNIVERSUL ACADEMIC și EUROCARPATICA, 2022
Editori: Marian Bârgău, redactor șef, Ștefania Mărginean și Ionela Luca, redactori. Traducător: Vanesa Magherușan.
Coordonator ediție dr. Irina Airinei
Sponsor: prof.dr. Ilie Popa
A consemnat Irina Airinei
Felicitări autorului și tuturor celor care au contribuit la editarea acestei valoroase carti-document. Felicitări coordonatorului volumului și organizatorilor lansării lui în cadrul Parlamentului European. În Transnistria, limba română a rezistat instituțional chiar și sub opresiune rusească, pe când în Bugeac ea a fost scoasă din școala. Dacă nici după declararea ei drept limbă oficială de stat a Republicii Moldova, limba română nu se va întoarce în școlile din sudul Basarabiei, va fi foarte clar că decidenții care îi hotărăsc soarta doresc să o țină mereu pe rol de Cenusareasă, procedând ca cea mai ordinară mamă-mașteră din arhicunoscuta poveste.