ConferințadeJoi 16 martie 2023 cu Manuela Nevaci, dr. abilitat cercetător principal I la Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române a prezentat o deosebită expunere cu tema „Oaspeți la românii din sudul Dunării. Călătorii de studiu în Balcani”. Redăm, în rezumat, partea a doua a conferinței:
Conceptul de dialect la distanţă pune în evidenţă unitatea de structură a unor graiuri sau dialecte separate teritorial în diferite epoci istorice. Asemenea dialecte la distanţă sunt şi dialectele limbii române – dacoromân, aromân, meglenoromân şi istroromân (Nevaci 2013).
În numeroase studii de dialectologie s-au relevat, de exemplu concordanţele dintre aromână şi unele graiuri ale dacoromânei (de obicei din Banat şi Crişana) sau concordanţe dintre unele graiuri ale aromânei, de exemplu cel din localităţile Gopeş şi Mulovişte, cu dacoromâna (fonetismul j faţă de ĝ în restul aromânei: joc, jo˜, ajutór, faţă de ĝoc, ĝo˜, aĝutór). Referindu-se la distribuţia spaţială a asemănărilor dintre dialectele româneşti sud-dunărene, Nicolae Saramandu afirma în studiul „Concordanţe lingvistice între aromână şi graiurile din Banat” (1986: 225–233): „Cunoscute de multă vreme la nivelul dialectelor în ansamblu, concordanţele dintre aromână şi dacoromână nu au fost supuse unei analize de amănunt, pe baza datelor de geografie lingvistică oferite de atlasele lingvistice româneşti.”
Dăm câteva exemple care ne permit să raportăm dialectele românești sud-dunărene, în general, la dialectele daco-românești din nord-vest: ar. astară, megl. stară, ir. aståra; dr. mă cuminec (Banat, Crișana, Transilvania), ar. mi cumânic, megl. mi cuminic; dr. dimic ‛am sfărâmat pâinea (în lapte)’ (Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania), ar. dińic; dr. (un) păr (Banat, nord-vest de Oltenia, sud-vest de Transilvania, sud de Crișana), ar., megl., ir. (a) per. Remarcăm că teritoriul în care se vorbește româna este uneori împărțit în două zone, o zonă în care un termen este moștenit din latină și o zonă în care termenul este împrumutat (de obicei în slavă, dar și în turcă etc.) ): dr. deșărt (vb .; adj.) (Maramureș, Moldova, Muntenia), ar. (Fărșeroți) dișărt, megl. dișǫrt; dr. gol, golesc (Banat, Crișana, Transilvania, Oltenia), ar. (alte dialecte) gol, gulescu (v.sl. golŭ); dr. treiera, ar. triir, megl. trăir – dr. îmblăti (în dialectele nord-vestice) (v.sl. mlatiti). Există, totuși, cazuri în care dialectele sud-dunărene prezintă concordanțe cu sudul teritoriului daco-românesc: de exemplu, întâlnim în nordul dialectului dacoromân termenul mai ‛ficatʼ, iar în sudul Olteniei hicat, cu palatalizarea lui h, ca în dialectul aromân. „Se constată, în general, gruparea dialectelor sud dunărene cu graiurile vestice (şi nord vestice) ale dacoromânei, în primul rând cu graiurile din Banat şi Crişana. Această constatare confirmă unele observaţii anterioare în acest sens. Există, însă, şi situaţii în care dialectele sud-dunărene (sau unele graiuri ale acestora) se grupează, în totalitate sau individual, şi altfel, de exemplu cu sud-vestul sau cu sudul teritoriului dacoromân” (Saramandu 2004: p. 195)
În legătură cu marea răspândire a aromânilor în trecut şi cu atestarea lor documentară foarte timpurie în sudul Dunării, s-a pus problema teritoriului de formare a românilor sud-dunăreni. Originea locală a aromânilor sau, cel puţin, a unei părţi dintre ei în teritoriile unde îi întâlnim astăzi a fost admisă de Tache Papahagi şi Th. Capidan – în principal, pe baza unor date toponimice – şi recent, de Nicolae Saramandu, pe baza surselor istorice: „Originile dialectelor româneşti trebuie căutate în vastul spaţiu romanizat din nordul şi din sudul Dunării, unde, în ţinuturile stăpânite de romani, s-a creat un continuum romanicum, o «pânză de romanitate», care s-a destrămat în urma aşezării slavilor în sudul Dunării. Unitatea limbii române nu se opune admiterii acestui vast spaţiu romanizat. Ea se explică prin unitatea latinei şi prin caracterul unitar al limbii de substrat” (Saramandu 2004: 71-72). În urma anchetelor dialectale efectuate la aromânii din Dobrogea între 1967-1974, N. Saramandu a subliniat unitatea lingvistică a aromânilor şi a dacoromânilor: „[…] Aromânii din Dobrogea nu consideră ca ar utiliza o limbă diferită de cea vorbită de dacoromâni. Compararea dacoromânei cu limbile balcanice cunoscute de ei le-a întărit sentimentul comunităţii de limbă, al unităţii etnice pe care o formează cu dacoromânii.” (Saramandu 1972: 20).
Aceste constatări recente confirmă observaţiile lui Theodor Capidan: „Trecând la unitatea lingvistică din epoca de formaţiune a limbii, graiul Macedoromânilor, în trăsăturile lui fundamentale, se arată identic cu limba Românilor de pretutindeni. Această unitate se arată în elementu1 latin, care a suferit aceleaşi prefaceri pe temeiul aceloraşi tendinţe, în aspectu1 balcanic, în prezenţa unor cuvinte străvechi care se întâlnesc şi în limba albaneză, în fine, în elementele străine pătrunse în limba tuturor Românilor, înainte despre aromâni în cultura noastră veche” (Capidan 1942: 68). Atlasul lingvistic al dialectelor româneşti din nordul şi din sudul Dunării (ALDRO), prin compararea a materialului dialectal românesc, pe graiuri, demonstrează unitatea limbii române în extensiunea sa spaţială, într-un teritoriu de continuum romanicum, atât păstrarea din latină a unor fapte la nivelul fonetic, morfologic, sintactic, lexical cât şi manifestarea unor tendinţe independente dialectale în aceeaşi direcţie Din analiza noastră rezultă că graiurile din Huma şi Ţârnareca au un sistem vocalic care le apropie foarte mult de o parte de graiurile aromâneşti, dar şi de dialectul dacoromân, graiurile sudice. Deşi, în general, dialectul aromân se apropie mai mult de graiurile dacoromâne de nord-vest, unele graiuri ale aromânei (în special cel fărşerot şi grabovean) prezintă asemănări mai mari cu dacoromâna decât celelalte graiuri.
În ceea ce privește diferențierile dialectale, este posibil să se determine mai multe straturi. Unele diferențe se datorează substratului. Alte diferențe pot proveni din latină. S-ar putea să detectăm chiar diferențe lexicale care rezultă din împrumuturile din alte limbi. La aceasta se adaugă modificările care apar în structura relațiilor interdialectale sau care rezultă din evoluția la distanţă, a dialectelor.
Prezentarea dialectelor româneşti sud-dunărene pune cu pregnanţă în evidenţă conservarea structurii lor romanice în condiţiile unui bilingvism (şi, uneori, plurilingvism) activ şi de lungă durată (vezi Nevaci et alii 2018 şi Gargallo Gil, José Enrique / Bastardas (coord.) 2007). În ciuda influenţelor aloglote, aromâna, meglenoromâna şi istroromâna sunt şi vor rămâne dialecte ale limbii române: „Nu poți să faci lingvistică românească de nici un fel fără să te gândești dacă și în aromână e la fel, dacă și în istroromână e la fel. Și vezi ce semnificație pot avea faptele când vezi că acolo e exact așa, ca și în dacoromână, de exemplu. Și când e altfel, tot așa, tot interesant e, ca să vezi că-i altfel” (Eugeniu Coșeriu, Limba română – limbă romanică. Texte manuscrise, volum editat de Nicolae Saramandu, Editura Academiei Române, București 2005).
Adaugă un comentariu