Consulatul General al României la Seghedin şi Catedra de limba şi literatura română a Facultăţii de Pedagogie „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin au organizat joia trecută, pe 23 martie, manifestarea intitulată „Sărbătorile Primăverii”. La întâlnirea de la sediul Consulatului General al României la Seghedin, pe lângă invitaţi din Seghedin, au luat parte studenţii şi profesorii Catedrei de Română din oraş, precum şi doi profesori şi un grup de elevi de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara.
Oaspeţii timişoreni au prezentat cu această ocazie o expoziţie de linogravuri realizate de elevii liceului, în care este reprezentată Timişoara, prin unele dintre cele mai interesante simboluri ale sale.
Seghedinul şi Timişoara sunt localităţi înfrăţite încă din 1998, iar cunoaşterea reciprocă a locuitorilor din cele două oraşe sunt impulsionate de multe evenimente culturale, mai ales în acest an, când capitala Banatului, Timişoara, este şi Capitală Europeană Culturală.
Elevii şi profesorii din Timişoara au avut parte în această zi şi de un tur ghidat prin cele mai renumite locuri ale Seghedinului. „A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an să organizăm la misiunea noastră diplomatică din Seghedin evenimentul intitulat Sărbătorile Primăverii. Românii se bucură de mai multe evenimente în perioada aceasta a anului, fie că este vorba de Dragobete, Măr ţişor, Ziua Femeii, astfel şi în acest an, alături de Catedra de limba română a Facultăţii Juhász Gyula din cadrul Universităţii din Seghedin şi cu studenţii şi profesorii catedrei, am organizat un eveniment cultural-artistic, prin intermediul căruia ne-am bucurat de literatura românească, de poezie şi muzică. Am avut ca invitaţi câţiva elevi şi profesori de la Liceul de Arte din Timişoara, care s-au pregătit cu un program artistic şi care au sosit cu nişte lucrări realizate de către ei”, ne-a declarat la finalul programului în calitate de organizator domnul Daniel Banu, consulul general al României la Seghedin.
Cea mai mare parte a programului a fost asigurată de profesorii şi studenţii Catedrei de Română de la Seghedin. Profesoara dr. Iudit Călinescu a făcut o prezentare a celor mai importanţi autori, scriitori şi poeţi din literatura românilor din Ungaria. Studenta Vanesa Vereş a citit secvenţe din viaţa şi activitatea scriitorului şi poetului Ilie Ivănuş, iar studentul Gheorghe Gurzău şi masteranda Anca Becan au interpretat câte o poezie de Ilie Ivănuş. Apoi, după o scurtă prezentare de către asistenta universitară drd. Eva Şimon a biografiilor paralele a fraţilor Pomuţ din Jula (medicul Constantin şi revoluţionarul şi diplomatul Gheorghe), studenţii Gheorghe Gurzău şi Letiţia Denuţa au dat citire unei corespondenţe imaginare a celor doi fraţi Pomuţ, originari dintr-o familie românească din Jula.
În ultima parte a manifestării, publicul a urmărit filmul documentar „Amintiri româneşti din Seghedin”, realizat în 2018 de redacţia TV a emisiunii „Ecranul Nostru”, pe baza scenariului scris de conf. dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Română din Seghedin, în realizarea redactorului Tiberiu Boca.
Manifestarea a fost onorată şi de prezenţa domnului Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, care ne-a mărturisit că se întoarce de fiecare dată cu mare plăcere în oraşul studenţiei sale şi că urmăreşte cu mare interes acţiunile de la Catedra de Română, unde a studiat şi domnia sa. Evenimentul de la Consulatul General al României la Seghedin s-a încheiat cu o mică recepţie şi cu discuţii prieteneşti.
Adaugă un comentariu