Poveştile Cleopatrei Lorinţiu între vis și poezie

„Cleopatra Lorinţiu reuşeşte o serie de nuanţări narative inedite. Printre acestea se cuvine a fi menţionată, în primul rând, intensificarea pur poetică, cel mai convingător exprimată… Sunt texte graţioase în care autoarea imaginează întâmplări din vieţile unor copii şi apariţii ingenioase de copii ultraimaginativi.”

Voicu Bugariu,Luceafărul 1982

„Poveştile Cleopatrei Lorinţiu produc stări de lectură în care amintirea se amestecă discret cu visul şi poezia, cu invitaţia la călătorie în ţinuturile miraculoase ale copilăriei. Sunt poveşti trăite, pline de concreteţe a vieţii din copilărie şi exprimă revelator psihologiile celor care trăiesc această minunată etapă de viaţă. Autoarea are ştiinţa apropierii de lumea descrisă,un sentiment aparte pentru aceasta,ceea ce ne determină să o urmăm în demersul ei. O carte de nerăbdare,”frumoasă şi înaripată”, în care copilăria îşi găseşte şi dezvoltă o stare de plenitudine.”

Olimpiu Nuşfelean, Tribuna 1987

„Cred că o carte cu poveşti atât de frumoase și captivante, incluse de altfel în biografia şcolară naţională pentru clasele I-VIII aşa cum şi-a închipuit-o Cleopatra Lorinţiu, nu numai că netezeşte dragostea pentru lectură dar, ca un zidar priceput, înalţă pe nesimţite în fiinţa acelor mici cititori, castele în care mai târziu ne vom regăsi sufletul cristalin ca lacrima, al copilăriei.”

Tudor Opriş,1998