Hedi S. SIMON: În întâmpinarea Zilei Limbii Române

Limba română ca limbă latină, și-a îmbogățit vocabularul cu expresii turcești în perioada extinderii Imperiului Otoman, dar și slave datorită apropierii geografice și relațiilor economoco-comerciale cu popoarele vorbitoare de limbi slave. Totodată ea a suferit influențe și datorită modernizării lumii înconjurătoare și a schimbărilor datorate avansării tehnicii din interiorul țării. Este suficient să recitim literatura veche din sec. XVIII, ca să simțim deosebirea indiscutabilă față de limba folosită de literatura clasică creată în veacul al XIX-lea, și tot atât de deosebită de limba literară mânuită în prezent de către scriitorii și poeții contemporani.

Nu mă refer la schimbările de structură a prozei sau mai ales a poeziei moderne, aceasta fiind un subiect cu totul aparte. Amintesc doar noutatea în fonetica modernă, în structura frazei, sau în morfologia redactării cuvântului. Toate aceste modificări fiind un proces obiectiv, un produs al timpului, și nu se discută în nici un caz în acest context.

Adevărul este că am început să scriu aceste rânduri dorind să mă opresc în special asupra Zilei Limbii Române, zi festivă pentru toți vorbitorii acestei frumoase limbi. Deviațiile de la intenția inițială însă se datorează faptului că după primele fraze mi-am amintit că și anul trecut am tratat acest subiect, oprindu-mă asupra amintirilor legate de foștii și dragii mei profesori de Limba română din toate perioadele, de la care am învățat carte și le port pentru asta o veșnică recunoștință. Atunci am reușit să dau timpul înapoi, să mă întorc la vremurile adolescenței și tinereții, cele mai frumoase din viața omului. Nu vreau însă să fac și acuma același lucru, pentru a evita nostalgia după timpuri care nu se mai pot întoarce niciodată. Or, nostalgia este dăunătoare, chiar periculoasă pentru oamenii în vârstă cu suflet tânăr. Precum suntem noi, de pildă.

Fragment din articolul „Timpul și creațiile sale / În întâmpinarea Zilei Limbii Române” apărut în