AFnews
Luminița Cornea: Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, vă propun să ne lămuriţi asupra istoriei celei mai vechi cărţi din biserica noastră, anume Sfânta Scriptură sau Biblia.
Înaltpreasfinţitul Ioan: S-a crezut multă vreme că numai preoţii au dreptul şi posibilitatea de a citi Sfânta Scriptură. Această idee a fost greşită, dar a durat multă vreme, de aceea Sfânta Scriptură nu a fost tipărită decât în limbile greacă, ebraică, aramaică şi, apoi, în latină. S-a spus atunci că nu este bine să se traducă Biblia şi în alte limbi, ca nu cumva unii şi alţii să facă tot felul de răstălmăciri. După ce au fost încreştinaţi şi slavii, s-a tradus şi în limbile slave. Aşa a fost şi în ţările române, primele liturghii s-au făcut în limba slavonă, nimic înţelegând credincioşii. Preotul citea în slavonă liturghia şi credincioşii…credeau.
Aveau noroc că bisericile erau pictate cu scene din viaţa Mântuitorului şi preotul le explica. Aşa a fost la început în spaţiul nostru românesc. La români, Biblia a venit nu scrisă, ci pictată. De aceea este şi pictură pe pereţii exteriori ai bisericilor, mai ales din Vechiul Testament, ca să fie cât mai multă Biblie scrisă.
L.C.: Vă rog, Părinte Mitropolit, să ne spuneţi cum s-a ajuns la denumirea acestei cărţi fundamentale.
Îps. Ioan: Despre Dumnezeu s-au scris multe cărţi, însă Biblia este graiul lui Dumnezeu. Să vedem acum cum s-a ajuns la denumirea acestei cărţi. Biblia este pluralul grecescului biblion, care, la origine, era diminutivul lui biblos. Biblia desemnează, aşadar, o sumă de cărţi mai scurte. De altfel, în evul mediu latin, numele predominant al Bibliei era bibliotheca, chiar dacă aceasta se prezenta într-un singur volum, sau, tehnic vorbind, într-un pandect. Abia în secolul XII se încetăţeneşte treptat şi în latină grecescul biblia, devenit un feminin singular, ca în română.
În limba greacă, forma biblios se traduce hârtie de scris sau papirus sau pergament de scris, deci înseamnă un material. Papirusul e o plantă asemănătoare cu trestia care creştea în Delta Nilului, egiptenii au tăiat trestia şi au presat-o. Pergamentul era din piei de animale. Sfântul Ioan Gură de Aur a numit-o carte alcătuită din mai multe cărţi, dar ea este una. Nu are volumul întâi, al doilea etc. nu mai are nicio soră pe pământ, este graiul lui Dumnezeu. Noi, când citim această carte, îl auzim pe Dumnezeu. Dacă s-ar fi făcut înregistrări pe vremea aceea, ar fi fost altceva. Noi, acum, auzim şi vedem „înregistrări” prin vocea preotului. De aceea la noi, în biserica ortodoxă română, preotul şi credincioşii sărută Evanghelia, de unde se vede respectul extraordinar. De asemenea, preoţii, întotdeauna, întâmpină ierarhul cu Evanghelia. Îmi amintesc cum, la noi în casă, Sfânta Scriptură se afla aşezată la loc de cinste, în cel mai curat loc, învelită într-un ştergar ţesut de mama la război. În cartea Facerea, cap. 3, Dumnezeu făgăduieşte că va veni Hristos să-l ridice pe om – este vorba despre venirea lui Mesia.
L.C.: Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, cum a apărut, în ce perioadă anume a apărut Biblia?
Îps. Ioan: Cum a apărut? Care au fost zorii în care a apărut această carte? Vechiul Testament a fost scris într-o perioadă de douăsprezece secole, cam o mie două sute de ani. Primul autor al acestei scrieri a fost Moise. Citiţi în Deuteronomul, capitolul 32, versetele 44-47.
L.C.: Desigur, redau în continuare textul acestor versete: „În ziua aceea a scris Moise cântarea aceasta şi a spus-o fiilor lui Israel. Atunci a venit Moise la popor şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în auzul poporului, el şi Iosua, fiul lui Navi. Iar după ce a rostit Moise toate cuvintele acestea înaintea a tot Israelul, le-a zis: „Puneţi la inima voastră toate cuvintele pe care vi le-am spus eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia; Căci acestea nu sunt în deşert date vouă, ci acestea sunt viaţa voastră şi prin acestea veţi trăi multă vreme în pământul acela în care treceţi acum peste Iordan, ca să-l stăpâniţi” (Deuteronomul 32, 44-47)
Îps. Ioan: În versetul 47 este una dintre marile chei. Cuvintele acestea nu sunt date în deşert, ci acestea sunt viaţa noastră. Cum să nu te apropii de această Carte care este viaţa noastră? Câte cărţi am citit la şcoală? Câte mii de cărţi, dar această carte este viaţa noastră. Când, în negura vremurilor, Adam şi Eva au ajuns în Rai, Dumnezeu le-a grăit în graiul îngerilor, nu în aramaică, greacă etc., că nu erau aceste limbi. Când omul a căzut în păcat, păcatul i-a tulburat auzul, încât nu mai înţelegea limba îngerilor. Dumnezeu a învăţat şi învaţă şi astăzi toate limbile pământului care sunt la peste trei mii. De la Moise intrăm în altă sferă. Cum se ajungea să fii recunoscut profet? A fi profet era o chemare de la Dumnezeu. Când îl chema? Deschideţi sfânta carte la Ieremia, capitolul 1, versetele 4-5.
L.C.: Interesant, acest capitol are chiar titlul: Chemarea prorocului. Redau textul: „Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit şi te-am rânduit proroc pentru popoare” (Ieremia 1, 4-5). Vă rog, Părinte Mitropolit, să continuaţi.
Îps. Ioan: Auziţi ce înseamnă chemările lui Dumnezeu?! Înainte de a ne zămisli, Dumnezeu ştia despre mine şi despre tine. Vedeţi de când suntem aleşi de Dumnezeu!? Mă adresez iubitelor mame şi părinţilor să nu mai îngăduie la vreo fiică nicio rătăcire. Oricât ar străluci lumea de astăzi, dacă foarte mulţi dintre cei aleşi de Dumnezeu n-ar fi fost tăiaţi cu sabia, faţa lumii, astăzi, ar fi fost în alt fel.
L.C.: Vă rog, Înaltpreasfinţite Părinte, în ce limbă a fost scrisă Biblia?
Îps. Ioan: Graiul în care a fost scris Vechiul Testament a fost limba ebraică. Doar anumite texte din Vechiul Testament, după revenirea din robie, au fost scrise în limba aramaică, limba în care a grăit şi Mântuitorul nostru. Apariţia Noului Testament este o dată cu venirea Mântuitorului, care aduce pe pământ acea parte numită Evanghelii – se traduce „veste”.
A consemnat LUMINIŢA CORNEA
Apărut în
Adaugă un comentariu