EVREII DIN ROMÂNIA: „Ai grijă de tine, fratele meu!” Conf. Univ.dr. Silviu Costachie în dialog cu dr. Irina Airinei Vasile

Conf univ. dr. Silviu Costachie (Universitatea București) în dialog cu dr. Irina Airinei Vasile (SNSPA) la NOUA TV
București, 23 august, 2023

Irina Airinei: EVREII DIN ROMÂNIA, o teză magistrală realizată de dumneavoastră sub directa îndrumare a marelui academician Nicolae Cajal. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest mentorat în cei 7 ani de cercetări?

Silviu Costachie: Profesorul și academicianul Nicolae Cajal a fost o personalitate extraordinară și datorez acestui mare Om o schimbare profundă a modului meu de a gândi, în cei șapte ani în care am lucrat la elaborarea tezei de doctorat. Nu întâmplător eu alesesem tema Evreii din România, aceasta în continuarea cercetărilor mele de licență, sub îndrumarea doamnei profesor Melinda Cândea. După ce am terminat facultatea ca șef de promoție, am rămas ca preparator la specializarea „Geografie umană și turism” sub coordonarea șefului catedrei de geografie, marele geograf umanist Vasile Cucu. Am dorit să continui cercetările mele în acest domeniu. La vremea respectivă în Institutul de Geografie al Academiei Române lucra

marele geograf acad. Dumitru Oancea, soția dumnealui fiind șefa de cabinet a Președintelui Academiei Române, doamna Măriuca Oancea. Domnul Oancea m-a trimis la Academia Română pentru a găsi o modalitate de a putea pătrunde la Biblioteca Academiei pentru documentare specifică. Am mers la președintele Academiei Române, domnul acad. Eugen Simion, un om excepțional care, aflând că vreau să îmi fac teza Evreii din România, a format un număr și a spus doar atât, la telefon: „Nicule, vino până la mine!”. Câteva minute mai târziu, intra pe ușa biroului președintelui, domnul academician Nicolae Cajal. Atunci l-am văzut prima dată, atunci am avut primul schimb de priviri și pot să spun că atunci m-am îndrăgostit de acest om extraordinar, de această personalitate deosebită a iudaismului românesc.

Eu i-am dedicat teza, în momentul în care am publicat-o, în 2004, domnului academician Nicolae Cajal pentru că eu l-am considerat ca fiind tatăl meu spiritual, deși nu era geograf, ci virusolog, însă a avut puterea să-mi schimbe modul de a gândi, în cei șapte ani în care am avut această șansă, de a mă învârti ca un satelit în jurul unei planete a cunoașterii, a omeniei, a înțelepciunii. Unul din lucrurile pe care le-am învățat de la dumnealui a fost că trebuie să fiu echidistant, echilibrat, să nu am parti-pris-uri, să rămân strict în domeniul științific pentru că trebuie să făurim, prin aceste lucrări, punți de legătură între majoritatea românească și toate celelalte etnii, inclusiv etnia evreiască.

La susținerea tezei mele EVREII DIN ROMÂNIA al cărui conducător a fost

prof. Univ.dr Vasile Cucu, au participat

prof.univ.dr. Michael Sofer din Israel,

prof.univ.dr.Nicholas Dima din SUA,

academicianul Dan Bălteanu și prof.univ.dr.Gheorghe Radu. Eu cred că lucrarea mea a îndeplinit această cerință a marelui profesor Cajal. Din păcate, în momentul în care am susținut-o, academicianul Cajal nu mai era în viață. Personalitatea sa însă m-a influențat foarte mult, ca și lucrările scrise de dânsul pe care le-am citit și îmi aduc bine aminte despre o lucrare legată de ROLUL EVREILOR LA DEZVOLTAREA ROMÂNIEI, lucrare care m-a făcut să înțeleg că trecând peste această barieră etnică, putem să facem un efort comun ca să dezvoltăm această țară, țara noastră, a românilor și evreilor, deopotrivă. Partea a doua a tezei cuprinde mai multe capitole referitoare la specificul economic și la specificul cultural. În aceste capitole veți putea vedea rolul pe care l-au jucat evreii în multe momente istorice în care prezența lor a adus o mare contribuție acestei țări.

I.A.: Cum ați definit, etic și istoric, relația dintre români și evrei?

S.C.: În domeniul minorităților etnice funcționează politici foarte clare care modelează relația majoritate-minoritate. Două dintre aceste politici țin de voința minorității: segregarea și izolarea. După 28 de ani de meserie în acest domeniu, cred că singura politică benefică și pentru majoritate și pentru minoritate este aceea de integrare, nu de asimilare. Integrarea grupurilor etnice în ansamblul existențial al poporului român este, mai simplu, ca sarea și piperul pe o friptură la grătar: fără sare și fără piper, carnea respectivă nu are niciun gust. Dacă punem foarte multă sare ori piper, iarăși, acea friptură nu mai are gust bun. A treia componentă din conceptul etnic este cea psihocomportamentală. Relația dintre majoritatea românească și toate celelalte 17 etnii recunoscute oficial în Constituția României este deosebit de importantă și din punct de vedere geopolitic.

I.A.: În partea istorică a lucrării dumneavoastră vorbiți despre prezența evreilor pe teritoriul actualei Românii…

S.C.: Da, aceasta se duce tocmai în perioada Antichității dar trebuie spus că nu este vorba de comunități evreiești ci doar de indivizi care făceau parte din Legiunea 13 Gemina ajunsă într-o poziție înaintată pe teritoriul dacic. Ei apar în județul Bistrița Năsăud în localitatea Ilișua. Marele arheolog Silviu Sanie a scris mult pe această temă…

Comunitățile sigur apar mult mai târziu în Moldova și, ulterior trec munții, trec Valea Siretului și vor apărea și în celelalte două provincii istorice românești. Aceste comunități s-au localizat în anumite zone și au observat modul de viață românesc, de ce anume aveau nevoie țăranii români, chiar și orășenii din târgurile și târgușoarele Moldovei și au venit tocmai cu această ofertă care completa necesarul de servicii și de alte activități. Astfel ele a avut un rol progresist, au ajutat la înaintarea în istorie, la dezvoltarea unor ștetăluri, a unor centre comerciale. Kogălniceanu spunea la 1863 că există 83 de astfel de târguri și târgușoare în care etnia evreiască e hotărâtoare. Etnia evreiască este caracterizată printr-un grad înalt de intelectualizare îmbrățișând o serie de meserii și de profesiuni liberale foarte intelectualizate și apreciate de majoritatea românească. Noi am recunoscut întotdeauna valoarea unor astfel de intelectuali, țin minte că și în familia mea, tatăl meu și mama mea au fost prieteni cu un coleg al unchiului meu, domnul doctor Schutzer care a profesat peste 30 de ani la Policlinica Vitan din București. L-am cunoscut și eu deși eram destul de mic în vremea respectivă, era un om deosebit. Evreii erau niște oameni grozavi care nu aveau absolut nicio chestiune care să îi separe de restul populației. Deci majoritatea românească a avut o relație extraordinară cu etnia în cauză. De altfel, fiecare dintre cele 17 etnii recunoscute oficial pe teritoriul țării noastre a contribuit la definirea modului românesc de existență și la îmbogățirea culturii acestor plaiuri, la varietatea culturală și etnografică a vieții românilor de-a lungul istoriei.

I.A.: Care credeți că ar fi principalele linii care se deduc din aceste legături de veacuri?

S.C.: Sigur relația noastră este bazată pe această existență comună de peste 1400 de ani și cred că este foarte important să ne cunoaștem noi ca oameni între noi pentru că astfel ne putem înțelege mai bine, ne putem redescoperi legăturile, ne putem ajuta. Eu cred că poporul român are foarte multe lucruri de învățat de la poporul israelian și cred că și oamenii politici ar trebui să fie mereu conștienți de această realitate.

Pentru că voi spune foarte clar această idee: poporul român nu a fost niciodată un popor antisemit așa cum a afirmat și academicianul Cajal într-o bine cunoscută filmare realizată de Eugenia Vodă pentru Televiziunea Română. Pentru că dincolo de anumite idei regretabile care au reprezentat interesele unor grupuri politice, relația dintre majoritatea românească și minoritatea evreiască nu a fost niciodată una negativă. Plecând de la acest punct de vedere putem construi mereu o relație la nivel interuman, putem construi o relație la nivel politic din care noi, de ambele părți, să fim câștigători.

I.A.: Aș spune că această relație indestructibilă între România și Israel este realizată în mod tradițional de evreii de origine română care au emigrat care au făcut alia în Israel și care au dus cu ei cultura și dragostea pentru plaiurile natale întorcându-se, de câte ori au ocazia, să își revadă prietenii, locurile unde s-au născut și și-au petrecut cele mai frumoase clipe din tinerețea lor, școlile unde au învățat…

S.C.: Da, este un model de bivalență afectivă și în același timp o lecție de patriotism pe care evreii ne-o dau în legătură cu România și cu Israelul, o punte de inimă, de suflet între România și Israel. În urmă cu niște ani, la noi la catedră a venit un cetățean israelian etnic român care a solicitat să se înscrie la doctorat cu o temă de studiu legată de evreii din Etiopia. Șeful de catedră la vremea respectivă cunoscându-mi preocupările, m-a rugat să îl păstoresc ca să zic așa pe Armand Weiss cu care, de-a lungul timpului, am dezvoltat o relație de prietenie foarte frumoasă. Și-a susținut teza cu mare succes, este doctor în geografie, s-a întors în Israel, vine în fiecare an în România, i-am cunoscut familia, soția, pe cele două fete, ținem legătura în permanență. Recent, comunicând pe WhatsApp, și-a încheiat mesajul către mine cu o frază care m-a mișcat. Mi-a spus: „Ai grijă de tine, fratele meu!”. L-am întrebat: „Îți dai seama ce ai scris?” Și el mi-a răspuns: „Da. Și n-am scris din inerție, ci pentru că eu te consider pe tine fratele meu.” Deși sunt un om matur, am 59 de ani, mi-au dat lacrimile pentru că un cetățean evreu poate să considere pe un alt cetățean român fratele lui. Am sesizat încărcătura sufletească profundă a acestei expresii și tipul de relație care se poate naște între doi oameni maturi, el având 72 de ani, eu 59, în așa fel încât doi etnici diferiți, prieteni, se pot considera între ei frați. Dacă am aplica acest mod de relaționare la nivel macro, eu cred că și poporul român și poporul israelian ar avea foarte mult de câștigat. Și așa cum Israelul poate ajuta România, mai ales în contextul actual, și România poate ajuta Israelul. Eu cred că ar trebui să ne gândim la această frază „Ai grijă de tine, fratele meu!” pentru că este de fapt un moto care ar putea defini acest tip de relație româno-israeliană.