Etnicii români din Ungaria: Excursia otlăcanilor în România

Anita Laszlo/

În perioada 9–12 iulie, Asociația Românilor din Otlaca-Pustă a efectuat o vizită în România, în zona Maramureșului. Situat în partea nord-vestică a României, la graniță cu Ucraina, Maramureșul este locul unde tradițiile strămoșești, portul popular și arta veche se păstrează ca nicăieri în altă parte a României. De aceea, punctul forte al turismului în Maramureș este viața satului.

Arhitectura maramureșeană tradițională ocupă un loc însemnat în arta prelucrării lemnului din România și Europa, originalitatea satelor din zonă constând în porțile sculptate. Cazarea grupului a fost la Pensiunea Erica de la Coltău, un loc foarte familiar.

Au vizitat locuri frumoase și de neuitat. Au vizitat bisericile din lemn, construite la începutul anilor 1700. Nu a lipsit de pe listă nici Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, care găzduiește o expoziție de eșantioane minerale. Cu această ocazie au depus coroane de flori și la bustul lui Petőfi Sándor din oraș și au vizitat și turnul Ștefan, care este turnul-clopotniță al fostei biserici cu hramul „Sfântul Rege Ștefan” din Baia Mare. În drum spre casă, grupul a făcut o mică oprire la Oradea, unde s-au plimbat prin centrul istoric.

Excursia noastră s-a putut organiza prin sprijinul acordat de Guvernul maghiar. Călătoria a fost finanțată și de Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria și Autoguvernarea Românească din Otlaca-Pustă. Pe acestă cale doresc să le mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat, ne-a declarat președinta asociației, doamna Elisabeta Szabó.

1 comentariu

  • Stiam doar de Otlacanii din judetul Arad, normal sa exite si in vestul tarii. Ma bucur sa aflu despre cei din Nord.

    Multumiri revistei!

    Eufrosina Otlacan

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.