CARMEN PETRESCU: ROȘ HAȘANA – ראש השנה

Anul nou evreiesc ראש השנה – este sărbătorit în zilele de 1 și 2 Tișri și marchează începutul celor zece zile de penitență, care au ca apogeu Yom Kipur (Ziua Iertării) יום כיפור, urmând, la șapte zile, Sucot סוכות.

Spre deosebire de alte sărbători evreiești, Roș Hașana și Yom Kipur – nu sunt legate de evenimente istorice, nu au caracter vesel. Ele sunt sărbători pur religioase și celebrează rolul lui Dumnezeu ca Stăpân al Universului. Aceste zile au ca scop autoexaminarea din perspectiva moralității, a spiritualității și a sfințeniei. Calendarul evreiesc număra patru începuturi ale anului: 1 Nisan – Anul Nou al regilor, 1 Elul, dată la care se strângea zeciuiala pe vite, 1 și 15 Șvat – Anul Nou al pomilor și 1 Tișri – Anul Nou de la care se calculau datele jubileului și ale anilor șabatici, iar, cu timpul, doar acesta din urmă a păstrat denumirea de Roș Hașana.

Calendarul evreiesc se bazează pe anul lunar-solar, existând o corelație între cele trei perioade de timp elementare – ziua, lunile selenare și anul solar, în acest fel evreii diferențiindu-se de egipteni și de celelalte popoare alături de care au trăit.

Roș Hașana este la 163 de zile după Pesah, în prima zi de lună nouă a lunii a șaptea, odată cu secerișul și culesul fructelor. Nu cade niciodată duminica, miercurea sau vinerea, pentru a putea fi respectat Șabatul.

IZVOARE BIBLICE

Expresia Roș Hașana apare o singură dată în Biblie (Ezechiel, capitolul 40,1).

În Pentateuh această sărbătoare este desemnată prin trei termeni: Șabaton (zi solemnă de odihnă), care trebuia respectată în prima zi a lunii a șaptea, Zihron terua, zi de comemorare, anunțată prin sunetul șofarului (corn de berbec Leviticul Cap. 23, 24) și Yom terua (Numeri cap. 29,1) ziua în care răsună șofarul. Ulterior, rabinii au adăugat acestei sărbători alte două denumiri, și anume Yom ha-Din (ziua judecății) și Yom ha-Zikaron (ziua amintirii), când Dumnezeu își amintește de creaturile sale. În consecință, noțiunea de „zi a judecății” este de origine rabinică, având ca semnificație faptul că întreaga omenire trece, în acea zi, prin fața lui Dumnezeu, ca o turmă de oi.

SĂRBĂTOAREA DE ROȘ HAȘANA -ראש השנה

Talmudul consideră Anul Nou ca fiind prilej pentru un examen de conștiință în raport cu valorile și principiile iudaice. Prin urmare, cele două teme mari ale acestei sărbători sunt marcarea începutului noului an și o zi de introspecție și căință, la început de an fiind normal a se face un bilanț al faptelor trecute și a se planifica acțiunile pentru anul viitor.

În vremurile de demult, anul evreiesc începea în luna Nisan, în care este sărbătorit Pesah, momentul ieșirii din Egipt, dar, odată cu trecerea secolelor, înțelepții au stabilit ca prima zi a lunii Tișrei să fie considerată începutul anului, odată cu strângerea recoltelor.

Mișna imaginează modul în care oamenii (întreaga omenire), înaintea tronului Lui Dumnezeu, așteaptă să fie judecați, verdictul este dat de Yom Kipur. În cer sunt trei registre. Un registru pentru cei drepți, care sunt înscriși în cartea vieții, un alt registru pentru nelegiuiți, care sunt înscriși în cartea morții și un al treilea registru pentru oamenii obișnuiți, care nu sunt nici buni, nici răi.

Zilele dintre Roș Hașana și Yom Kipur sunt denumite iamim noraim (zile înfricoșătoare, cumplite, de pocăință). Urarea ce se face la începutul anului este Șana Tova שנה טובה, iar, pe măsură ce ne apropiem de Yom Kipur, urarea este חתימה טובה „iscălitură bună”. Evreii se roagă lui Dumnezeu pentru îndurare și binecuvântarea cu un an mai bun, această perioadă fiind una de examinare a conștiinței, de cercetare a faptelor din anul trecut și identificare a greșelilor în raport cu prescripțiile enunțate în poruncile divine. În aceste zile Dumnezeu judecă pe fiecare individ, evaluarea se face de Yom Kipur, în perioada de dinainte de Yom Kipur oamenii având șansa, ca, prin acțiunile lor, să-l influențeze pe Dumnezeu să se răzgândească în cazul unei sentințe nefavorabile, rezultatul fiind dat în a șaptea zi, de Sucot.

În timpul serviciului religios trebuie ascultate sunetele șofarului (în unele comunități o sută de sunete), având ca scop deșteptarea credincioșilor, conștientizarea lor. Sunetele șofarului sunt lungi, ele semnalând începerea unei perioade deosebite, sfinte. (Leviticul cap.23,14) De Șabat există restricția de a se sufla în șofar, aceasta fiind considerată o muncă. Roș Hașana mai este cunoscută ca ziua trâmbițelor având menirea „de a trezi pe cei credincioși din amorțeală și a-i face să se pregătească pentru judecată”. – Meron Ben Gabriel, Straie de zile mari.

POVESTEA SĂRBĂTORILOR EVREIEȘTI

Cel mai important obicei al acestei sărbători este suflatul din șofar. Șofarul sună în trei feluri diferite: tekiah – un sunet prelung, shevarim – trei sunete scurte și terah – nouă sunete rapide și foarte scurte. Ele sunt diferite moduri de a plânge, reprezintă emoțiile oamenilor în fața lui Dumnezeu.

Culoarea albă a perdelei care acoperă chivotul, a tapiseriei brodate, care acoperă masa de lectură și sulurile Torei, îmbrăcămintea albă a credincioșilor, rabinului și cantorului simbolizează dorința oamenilor de a se apropia de Dumnezeu. (Isaia, cap. 1,18)

Serviciul religios include rugăciuni specifice, sărbătoarea fiind solemnă, austeră, sens în care este de amintit că amidaua mustafului cuprinde trei grupuri de zece versete, care se referă la Împărăția lui Dumnezeu, la Legământul lui Dumnezeu cu Israel și îndurarea Domnului, iar altul, este privitor la sunetul șofarului.

Tema judecății este predominantă în rugăciunea așchenază, rugăciune care se termină într-o notă optimistă, cu speranța că omul, prin căință, rugăciune și milostenie, poate abate de la sine pedeapsa divină. Evreii ortodocși, mai ales așchenazii, respectă ceremonia de tașlih תשליך(aruncarea simbolică, prin golirea buzunarelor, a tuturor păcatelor într-un lac, râu, orice întindere de apă).

În familie se recită kiduș, apoi pâinea se înmoaie în miere, la fel și sferturi de măr, cerându-i-se, prin rugăciuni, lui Dumnezeu, ca noul an să fie bun și dulce.

A doua zi de Roș Hașana se mănâncă primele fructe ale anotimpului, se recită binecuvântarea pentru orice noutate și, în unele comunități, se coc pâini în formă de secară având ca simbol efortul omului de a se înălța spre Dumnezeu.

Pâinile halot sunt rotunde, simbolizând ciclicitatea și eternitatea vieții, naturii, dorința ca anul ce vine să fie un an complet, neîntrerupt de tragedii. Din obiceiurile culinare amintim supa de pasăre, peștele umplut, carnea de pui fiartă, limbă fiartă, cartofi natur tăiați subțire, asociați cu alte garnituri, cum ar fi dovleac, fasole, sfeclă, spanac. Se obișnuiește să se mănânce dulciuri, precum și alimente care semnifică multiplicitatea (de exemplu rodia). Nu sunt permise murăturile, mâncărurile în oțet și nucile. Desigur, nu este permis a se consuma carne alături de produse lactate. În ce privește nucile (egoz în ebraică) nu este permis consumul lor, deoarece, conform Ghematriei, valoarea numerică a cuvântului „nucă” este aceeași cu a cuvântului het (păcat).