Dragoș NELERSA: Scrisoare către un cetățean din Gaza

Dragă vecine, ce mai faci?

Eu nu fac bine, îmi plâng fraţii şi surorile masacrate de hamasnici la 7 octombrie; femei şi copii ucise cu sânge rece în propriile case; sunt familii întregi rase de pe faţa pământului pe care nu le voi mai vedea niciodată…

Am ridicat un zid între noi doi şi fiii tăi l-au spart; au intrat înarmaţi până în dinţi în curţile noastre; semănând moarte şi distrugere. Tu vrei să mă alungi din casa mea în timp ce eu ţi-am dat electricitate, apă, te-am primit la lucru ca să-ţi faci o situaţie. Am înţeles că nu mă iubeşti, poate că nu toată lumea trebuie să se iubească, dar asta nu înseamnă că trebuie să te las să-mi ucizi neamul.

Azi mă întristează să văd oraşul tău cum se transformă în ruină. Sunt fiii mei care luptă în Tzahal, armata noastră. Îşi apără ţara, îşi apără familiile de hoardele tale barbare care vor să ne şteargă de pe faţa pământului.

De ce i-ai educat aşa? Cum ţi-ai crescut copiii în spiritul crimelor şi urii faţă de oameni? Eu nu aşa i-am educat pe ai mei. Știi ce am făcut? Le-am dat cărţi să citească, să înţeleagă lumea asta frumoasă în care trăim; poate şi de asta ni se spune poporul cărţii. I-am învăţat să iubească şi să-şi ajute aproapele. Tu n-ai observat că, atunci când sunt necazuri în lume, suntem primii care sărim în ajutor?

Tu ce i-ai învăţat pe ai tăi? Am văzut că ai primit bani pentru manuale ca să le oferi o educaţie copiilor. Și tu ai făcut „Ghidul Teroristului”. Apoi i-ai învăţat să răpească, să ucidă şi să distrugă; să nu te miri că acum lumea te arată cu degetul, oripilată. Asta e celebritatea pe care ţi-ai dorit-o pentru fiii tăi?

Aud că ţipi că vrei coridoare umanitare de salvare, că eşti supărat că nu-ţi mai dau curent electric şi apă. Ce te aşteptai să facem după ce mi-ai omorât şi răpit semenii? Oare cei pe care i-ai luat în Gaza au coridoare umanitare? Bebeluşi, copii smulşi din casele lor alături de femei şi bătrâni, ni i-ai luat şi i-ai dus în tenebrele subpământene. Vrei să-ţi deschidem graniţa să poţi pleca din calea noastră, dar eu mă întreb dacă ostaticii au coridoare umanitare; ei unde pot pleca?

A VENIT MOMENTUL CA SĂ-ŢI EXPLIC CĂ ISRAELUL ESTE ŢARA MEA, CĂ ALTĂ ŢARĂ NU AM ŞI NU-ŢI PERMIT SĂ MĂ MAI MĂCELĂREŞTI ÎN PROPRIA MEA CURTE. PENTRU CĂ, DACĂ S-A ÎNTÂMPLAT O DATĂ CA O HOARDĂ BARBARĂ SĂ-MI INTRE ÎN CASĂ ŞI SĂ-MI OMOARE FRAŢII ŞI SURORILE ÎMPREUNĂ CU COPIII LOR, SE POATE ÎNTÂMPLA DIN NOU. AŞA CĂ VOM DISTRUGE HAMASUL ŞI VOM ELIMINA RĂUL DE LA RĂDĂCINĂ!

3 comentarii

    • Dragos ,citesc cuvintele tale pline de adevar si plang ! Ai scris adevarul adevarat si cu atat mai mult nu pot primi ca e vorba de noi ! Oameni pasnici, intotdeauna dispusi sa ajute , sa construim o societate demna de secolul in care traim , spre binele omenirii, al nostru si al copiilior nostri !
      Sa fie intelegere si Pace in lume !

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.