Delia ION: Prima Verba

Librăria ,,Eminescu ” din București a găzduit sâmbătă, 21 octombrie 2023, lansarea volumului de debut al poetei Delia ION. Au participat: scriitoarea Carmen Focșa – membră a Uniunii Scriitorilor și actrița Cornelia Alexoi. Maestru de ceremonii, directorul editurii Bifrost, domnul Andi DUMITRACHE.

ARS CATHARTICA, aşa se intitulează volumul de debut între coperţile căruia se înșiră mărgărite lirice purtând semnătura anglistei Delia Ion, o prezență tonică, inspirată, solară prin efervescența spiritului și sufletului care se metamorfozează într-o lirică a esențelor latente din lumi imaginare, evanescente: „Rime./ I le pun mănunchi în apa unui curcubeu nedescompus./ Nu se întoarce nici o undă./Fac un pas înapoi, spre panoramă,/ Văd o sabie de citit superbă,/Dictată de Suflet,/Încrustată/ Cu nestemate din Lumină, pe lumină./ Fără martori care să-mi curme agonia cu propriul tăiș, /Mi-o înfig în pântec,/Pentru că pe el nu l-a putut cuceri.”(Samurai în seppuku)

„Ars Cathartica? Arta catharsis-ului, a purificării interioare, a sublimării sentimentelor vâscoase, sufocante, în aer respirabil și de multe ori parfumat. Arta catharsis-ului sau felul în care se cațără ființa mea afară din gropile trăirii. Felul în care înțelege și decantează mai întâi sacii cu nisip care nu-i permit zborul, apoi zborul însuși înapoi înspre înălțimile (uneori nebănuite) ale inimii. Catharsis de toate felurile, și literar, și spiritual, și psihologic, pentru că, în esență, sunt inseparabile în ființa umană toate aceste fațete de diamant. Și nu se poate petrece catharsis decât prin apropierea de adevăr.” mărturisește poeta în prefață.

Răsfoind volumul, am întâlnit şi alte titluri memorabile cum ar fi „Răzbunare” („Te mângâiam cu palma de mohair/ Și tu torceai grădini în mine,/ de plăcere./ Deodată ai țâșnit/Într-un orar perpetuu/Și petalele mi s-au înecat în ciulinii tăcerii.”). În altă parte, un adevărat aliaj magic turnat în forme fixe, ca acest catren: „Străbat în sus câte-o cărare/Sau vreun făgaș forestier/Și, deși par a fi-n urcare, /Mă adâncesc, de fapt, în cer.” (Pe munte).

Pentru Delia Ion, poezia este un modus vivendi prin care descoperă universul sinelui, cel atât de bogat prin frumusețea sa intrinsecă. Un real talent evocând revelații și ridicând spiritul până la adevărata sa natură, Iubirea. Căci, spune ea, „Poeziile şi gândurile aşezate pe coala imaculată sunt pentru mine un pansament sufletesc şi îmi oferă un fior pe care-l confund cu o stare de bine, de fericire.”

„Cine-alege-n mâini să țină/Lumânarea pe cărare,/De vedere și lumină/Are partea cea mai mare.” Tonul confesiv, sinceritatea și limpezimea destăinuirii unor gânduri și emoții, ritmul suplu al versului, seninătatea, fac din poezia sa de debut, o frumoasă promisiune. Lirica sa se autodefinește îmbinând, în mod paradoxal, realismul, cu o sensibilitate aproape mistică. Deși, pe alocuri, anecdotica estompează ușor vibrația poeziei, bucuria este că Delia Ion ne oferă un bun prilej de a ne opri din goana cotidiană pentru a ne acorda la fascinanta muzică a sferelor prin acest frumos mugur liric apărut la entuziasta editură Bifrost. Vivat, Crescat, Floreat!

Irina AIRINEI

1 comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.