……………………………………….
Și atunci în tăcerea de moarte
din pământul zdrobit
un fir de iarbă încolțit
și-a început jelania
–Pământul e rece, e rece și ud
iar întunericul atât de negru,
nisipul apasă atâta de crud
pe pieptu-mi sfărâmat.
Mă doare
locul unde au fost odată picioare
și unde au fost mâini
care n-au apucat să alinte,
buze care n-au apucat să te cânte.
Aș fi dorit să-l cuprind
să-l alin precum vântul
și-atunci,( ghicindu-mi poate gândul)
–Ia-mă în brațe surioară(mi-a spus)
sărută-mă! Va fi întâia oară
Căci mie nu mi-a fost dat
să cunosc mângâierea divină
nici trupul atât de cântat
la care poeții se-nchină
Adaugă un comentariu