AFnews
Astăzi comemorăm 111 ani de la moartea lui Spiru Haret (15 februarie 1851 – 17 decembrie 1912), membru titular al Academiei Române, un remarcabil savant, reformator al învățământului românesc, un vizionar care a înțeles că societatea românească nu se poate dezvolta decât prin educație. Reformele sale au avut ca punct central credința conform căreia rolul școlii nu este doar acela de a oferi cunoștințe, ci și de a forma cetățeni angajați în societate și oameni dedicați umanității.
Deși mulți vorbesc despre Spiru Haret, puțini îi cunosc opera și impactul deosebit pe care l-a avut asupra învățământului și societății românești. „Operele lui Spiru Haret” într-o ediție critică semnată de prof. univ. Constantin Schifirneț, sunt disponibile online, pe saitul SNSPA și pe Edupedu cu acces liber, oferind o oportunitate unică de a explora și de a înțelege contribuțiile sale în calitate de profesor, ministru, om de cultură și de stat.
Cităm din prefața semnată de prof. univ. Remus Pricopie:
„Tot în categoria principiilor care se constituie în fundația fiecărui om de stat, demnă de menționat este solidaritatea politică a lui Dimitrie Sturdza care, de fiecare dată când a deținut demnitatea de prim-ministru al României, a încredințat portofoliul de ministru al Instrucțiunei Publice lui Spiru Haret, în pofida reacțiilor politice, inclusiv a celor venite din propriul partid, Partidul Național Liberal, pe care, de altfel, îl prezida. Sturdza a înțeles complexitatea sectorului educației care, poate, mai mult decât orice alt domeniu, are nevoie de stabilitate pentru ca reforma să dea roade. Așa s-a întâmplat ca România, în acea perioadă de zbucium istoric, să aibă unul dintre cei mai longevivi miniștri ai Educației și una dintre cele mai profunde reforme. Această lecție, care ar putea fi esențializată prin afirmația: investește cu grijă în educație atunci când țara trece prin perioade dificile, lecție însușită și de alte popoare de-a lungul istoriei, ar trebui, poate, să fie mai atent analizată de noi astăzi, mai ales atunci când observăm că, în ultimii șase ani, am avut în fruntea Ministerului Educației șase miniștri, iar frecvența schimbărilor a ajuns la un nivel la care sistemul și mai ales cadrele didactice – fără de care, spunea Spiru Haret, nu poți să faci reformă – , nu le mai pot urmări și înțelege.
Cititorul ar putea să ridice, în mod legitim, următoarea întrebare: De ce această lucrare și de ce acum? Răspunsul celor care au contribuit la readucerea la lumină a operelor lui Spiru C. Haret este simplu: Societatea de astăzi are nevoie de Spiru C. Haret. Este suficient să urmărim orice discurs politic/public despre educație și schimbare pentru a vedea cum numele și activitatea lui Haret sunt invocate. Dacă analizăm, însă, cu atenție modul în care se fac aceste invocări putem constata cu ușurință că am reușit în ultimele decenii să ne îndepărtăm de conținut, de adâncimea ideilor și faptelor sale, rezumându-ne doar la fructificarea – uneori chiar exploatarea – rezonanței numelui său. Haret joacă roluri diferite astăzi: (a) de legitimare simbolică a unor instituții care au decis că este just să-i poarte numele; (b) de legitimare a unor măsuri de reformă în domeniul educației sau, pur și simplu, (c) de comparare, de punere în contrast, a ceea ce s-a întâmplat în ultimele două decenii în societatea românească în raport cu alte perioade din istoria evoluției noastre, față de care, uneori, devenim nostalgici. Din păcate, nu foarte adesea se întâmplă să procedăm la valorizarea profundă și complexă a muncii lui Haret și integrarea acesteia în soluțiile pe care le formulăm la provocările prezentului. Mai rar se întâmplă să vedem opera lui Haret în ansamblul său, să ieșim din sectorul educație pentru a descoperi că, de fapt, pentru Haret, modernizarea educației nu era un scop în sine, ci doar un mijloc prin care societatea românească putea să se înscrie mai energic în drumul către echilibrul economic, cultural și moral de care orice națiune are nevoie pentru a prospera.”
Adaugă un comentariu