Dara BARNAT despre „Walt Whitman și crearea poeziei evreiești americane”

Interviu acordat de DARA BARNAT co-președintelui Clubului de Poezie din New England, DOUG HOLDER în 26 iulie, 2023, pentru The Somerville Times

În (2007), când conduceam cenaclul organizației Voices of Israel cu sediul în Israel, unul dintre membrii cenaclului era o tânără poetă, Dara Barnat. Ei bine, între timp, domnia sa a devenit o distinsă profesoară la Universitatea din Tel Aviv unde și-a susținut cu strălucire doctoratul. Am întâlnit-o recent pentru a vorbi despre noua sa carte „Walt Whitman and the Making of Jewish American Poetry”.

Doug Holder: Într-un fel, Whitman avea o înfățișare rabinică cu barba lui lungă și albă, vălurită, semăna cu un evreu. A fost vreodată confundat cu un evreu în timpul vieții sale?

Dara Barnat: Doug, în primul rând, vă mulțumesc pentru aceste întrebări nuanțate și pentru interesul dumneavoastră față de lucrarea mea „Walt Whitman and Making of Jewish American Poetry”, care urmează să apară sub egida editurii University of Iowa Press (în Iowa Whitman Series). Voi face tot posibilul să dau câteva răspunsuri detaliate. Deși am fost întrebată de câteva ori dacă Whitman era de fapt evreu (nu era), nu știu să fi fost confundat vreodată cu un evreu. Cu toate acestea, în 1842, Whitman a scris un articol jurnalistic numit ”Doings at the Synagogue”, despre momentele în care a asistat la o slujbă într-o sinagogă din Lower East Side, Manhattan. Acel articol al lui Whitman a fost pentru mine un punct de plecare firesc pentru a discuta despre numeroșii poeți evrei americani care vor ajunge să reacționeze, să-l adopte, să-l îmbrățișeze sau să se contrazică cu Whitman. Cu siguranță, în multe fotografii emblematice ale lui Whitman, precum cele din edițiile ulterioare ale volumului Leaves of Grass, Whitman are acea barbă lungă de bunic. Cred că a fost o alegere genială a designerului de coperți Ashley Muehlbauer de a folosi o fotografie a lui Whitman făcută în 1878 de fotograful Napoleon Sarony. Această fotografie poate fi găsită în The Walt Whitman Archive (whitmanarchive.org) împreună cu o multitudine de alte poezii, texte, manuscrise, imagini și critici literare legate de Whitman. Pentru mine, imaginea rezonează profund cu subiectul cărții și adaugă straturi de sens în context evreiesc, evocând un Whitman rabinic. Iată linkul către fotografie: https://whitmanarchive.org/multimedia/zzz.00067.html.

DH: Whitman se suprapune cu imaginea evreului rătăcitor, care în legendă a fost condamnat de Isus să rătăcească pe pământ până la a doua venire a Sa. Whitman a fost un Adonis al rătăcirii și, în călătoriile sale, a absorbit tot ce a văzut și a folosit în versurile sale libere.

DB: Este o asociație interesantă și sunt de acord cu forma versurilor libere ale lui Whitman. În poezia lui Whitman, nu pare să existe vreo persoană, vreun loc sau vreun lucru prea mic sau nesemnificativ pentru a fi introdus într-o poezie. Nu spun că Whitman a fost „condamnat” să meargă veșnic, ca în mitul evreului rătăcitor. Adesea, în opera sa, mersul pe jos (fie în oraș, fie în natură) este descris ca un act vesel și exuberant, ca în rândurile din secțiunea a opta a versiunii din 1891-1892, „Mă-ncântă să merg, / Nu pot descrie acea vrajă, dar știu că-mi este bine, / Merg și-ntregul univers mă-ncântă.” Această plimbare, mărturisire și stare de poezie a ceea ce vede, se reflectă mai târziu în opera diverșilor poeți evrei americani, fiecare cu stiluri și moduri diferite de a trăi acest „mers”, precum Charles Reznikoff și Allen Ginsberg. Poezia lui Gerald Stern are această calitate, la fel ca și cea a lui Muriel Rukeyser (deși din nou, în moduri distincte). O caracteristică comună a tuturor acestor poeți este că mersul ca trop, ca motiv literar are o conotație care ține de democrație – o modalitate prin care poetul îi onorează pe toți oamenii, fără discriminare, fără marginalizări de nici un fel.

DH: Matt Miller a opinat că în carte demonstrați că poeții evrei l-au redefinit pe Whitman. Cum?

DB: Cred că remarca lui Matt Miller aici se referă la moștenirea lui Whitman și la modul în care ea este modelată de poeții, scriitorii și criticii care îi corespund. În cazul acestei cărți, examinez în mod specific tradiția poeților evrei americani (și în primul rând a poeților de limba engleză, cu abordarea fascinantă a lui Whitman de către poeții evrei de limbă idiș discutați, dar în mare parte dincolo de scopul proiectului meu). Am fost atrasă de mult timp de problemele receptării critice – modul în care percepțiile despre Whitman ca poet iconic se schimbă radical în funcție de schimbările literare, istorice, culturale și politice. Urmăresc modurile în care a fost interpretat Whitman în poezia, proza și interviurile evreilor americani de la mijlocul secolului al XIX-lea, ajungând la secolul al XX-lea, până azi. Aceste ecouri în creația poeților evrei americani s-au adăugat reputației lui Whitman ca poet american paradigmatic contemporan (deși unele dintre scrierile lui Whitman despre rasă nu sunt deloc ușor de analizat). Voi adăuga că întrebările pe care opera lui Whitman le suscită, nu se limitează în niciun fel la cadrul literar evreiesc și/sau american. Răspunsurile la Whitman au fost analizate de critici din multe literaturi și în multe limbi din întreaga lume. Acest corp de lucrări critice a servit drept fundație vitală pentru propria mea cercetare. Unul dintre motivele majore pentru care am cercetat acest subiect se datorează naturii sale nuanțate, în continuă evoluție.

DH: Ce a avut de spus poetul rătăcitor din New York City Charles Reznikoff despre Whitman? Ginsberg și alții aveau să fie puternic influențați de munca lui Whitman.

DB: Da și da! Charles Reznikoff și grupul cunoscut sub numele de „obiectiviștii evrei” mi-au suscitat interesul, primul capitol se concentrează pe Reznikoff și pe acest mediu al perioadei moderniste. Adopția poetică a lui Whitman afișată în poezia lui Reznikoff este mult mai subtilă decât în cea a lui Ginsberg și există scrieri în care Reznikoff spune că nici măcar nu-l place atât de mult pe Whitman. Cu toate acestea, poezia lui Reznikoff este destul de pătrunsă de poetica lui Whitman, nu numai tematic, ci și formal. Iar Ginsberg își exprimă, mai târziu, aprecierea nu doar pentru Whitman, ci și pentru Reznikoff, ceea ce contestă presupunerea că Ginsberg a fost principalul poet evreu american care a apelat la Whitman.

Reflectând o clipă la procesul meu de cercetare, pe vremea când lucram la acest proiect la început la nivelul unei disertații, am ales intenționat să-l las pe Ginsberg deoparte și să mă uit la Whitman reflectat în operele poeților evrei americani mai puțin cunoscuți. Când dezvoltam manuscrisul pentru această carte, mi-am dat seama că trebuie să fac noi cercetări și să-l re-situez pe Ginsberg în raport cu această genealogie mai largă.

DH: Sunteți poetă. Ce v-a atras la Whitman?

DB: Aș spune că, mai întâi, muzica. Ritmurile care, pentru mine, rezonează ca o rugăciune. Empatie. Incluziune. Compasiune pentru sine și pentru celălalt. Viață și moarte. Dacă îmi permiteți, în 2016 am făcut un interviu cu Jessica Mason pentru minunatul jurnal Poet Lore. Sper că este în regulă dacă dau linkul, deoarece am avut o discuție încântătoare (prin e-mail) referitoare la Whitman ca influență într-un sens creativ și poetic.
http://thewriterscenter.blogspot.com/2016/07/uncovering-whitman-with-dara-barnat_28.html

DH: De ce ar trebui să citim această carte?

DB: Dacă Walt Whitman, poezia americană, literatura și poezia evreiască americană, identitatea străină, democrația, interferențele dintre poezie, politică și cultură și recepția critică sunt de vreun interes, vă adresez o invitație deschisă pentru a face acest lucru. Sunt onorată că volumul face parte din seria Iowa Whitman, împreună cu studiul despre Whitman dintr-o multitudine de orientări, care nu pot decât să evoce celebrul citat din Song of Myself, „Includ mulțimi”. Există o multitudine de moduri de a aborda Whitman, iar această carte este o contribuție la conversația de durată, dinamică din jurul lui Whitman. Și Doug, din nou, mulțumesc pentru timpul acordat!

(Translated by Irina Airinei)

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.