CLEOPATRA LORINȚIU, SIMANEI HAVERUT. SEMNE DE PRIETENIE (I)

Lector dr. CARMEN DIMITRIU
Institutul Limbii Române-București/Universitatea din Tel Aviv-Departamentul de limbi străine

Pentru mine, lecturile de început de an contează poate mai mult, pentru că orice început este important și pentru că avem dorința ca începutul anului să fie marcat într-un fel frumos. Șampania, artificiile, petrecerile fac parte din recuzita obișnuită , dar , de pildă, islandezii întâmpină noul an citind și mâncând ciocolată, de aceea își aleg o carte foarte bună pentru acele momente unice și irepetabile pe care au ales să le petreacă așa, într-un altfel de răsfăț. De data aceasta am urmat pilda islandezilor și nu-mi pare rău deloc că am ales această frumoasă carte a Cleopatrei Lorințiu – ,,Simanei haverut. Semne de prietenie” -care vorbește despre un spațiu pe care-l iubesc, despre artă și despre oameni admirabili. Autoarea ne spune cu modestie cum s-a închegat această carte, sugerându-ne legătura cu trăirile proprii, ceea ce conferă acea caracteristică de autenticitate pe care o regăsim pe tot parcursul cărții, care, dincolo de cronică artistică, este o cronică despre oameni talentați care lasă ceva în urmă și acel ceva trebuie cunoscut.

,,Paginile care urmează sunt doar ecoul în articole de presă sau pregătite pentru o carte, frânturile care nu au fost imortalizate, notate, scrise sunt poate mai relevante pentru viața mea.” Cartea este un minunat periplu printre lucrări și artiști evrei ce-ți dă pofta perpetuă de a citit ală și altă carte, de a admira lucrări plastice , de a cunoaște mai mult sau de a descoperi ce nu știai până acum. Născută dintr-o prodigioasă experiență culturală și din cunoașterea directă, cartea reflectă experiența ca reprezentant al culturii române, a doamnei Cleopatra Lorințiu în Israel, ocazie prin care, nemijlocit, a cunoscut și a sprijinit constant artiștii și oamenii de cultură din comunitatea românească a Israelului. În acest periplu ne însoțesc și ne îndrumă observația fină a doamnei Lorințiu, părerile unui critic avizat , cunoscător al meandrelor artistice, sugestiile de receptare , dar și de căutare, conexiunile culturale atât de bine plasate ce constituie expresia unei erudiții, modul frumos în care pune toate ingredientele într-un creuzet al timpului, sugerând că arta, creația, merge dincolo de timp. Nu aș putea să selectez doar două-trei nume din această cronică , așa că încerc doar să amintesc fiecare artist ce a rămas în memorie prin intermediul acestei colecții realizate de Cleopatra Lorințiu.

În partea I, Cărți. Autori. Amintiri, o cunoaștem pe scriitoarea Madeleine Davidsohn care îi atrage atenția autoarei cu romanul lansat la Institutul Cultural român, A patra fiică, un roman ce străbate drumul firesc de la realitate spre ficțiunea ce frizează fantasticul: de remarcat că povestirea începe la Madeleine Davidsohn în cea mai firească, chiar banală realitate, o expresie a obișnuitului să zicem și că la un moment dat ea evadează într-o zonă a necunoscutului, într-o acoladă greu de definit.

Autoarei i se pare remarcabil curajul poetei Marlena Braester a cărei poezie se trage din seva celei a lui Amos Oz, din care a tradus. Despre poeta care scrie poezie în franceză, predă în ebraică și traduce în românește, autoarea ne spune, trimițându-ne clar spre dorința de a o citi:

,,…cartea de versuri „Oublier en avant/Uitarea dinainte”, scrisă în franceză de Marlena Braester și tradusă tot de dumneaei în românește pare o parabolă despre deșert.

Experiența scrisului și meșteșugul creației prin cuvânt sunt remarcate de către autoare în ceea ce o privește pe scriitoarea Hedi Simon, plină de naturalețe, în colecția sa de povestiri:

,,O antologie, dacă vreți, care urmează unui lung șir de volume publicate.(…)”. Fără îndoială autoarea a vrut să pună laolaltă ceea ce ea însăși iubea ori prețuia mai mult în scrisul dumisale și e dreptul autorului de-a ni se înfățișa nouă, public, așa cum voiește el.

O poveste acaparatoare ne-o semnalează și la Francisca Stoleru, autoare premiată de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, scrierile sale avându-și rădăcinile într-o înțelegere profundă a omului și a vieții sale:

,,… prozatoare cu har, mereu atentă la povești, semnificaţii, întâmplări și sensuri dintr-o realitate israeliană pe care ne-o înfăţișează cu naturaleţe.”

Sub titlul ,,Tulburătoarele întâlniri ale vieții”, în cartea acad. prof. dr. Jean Askenasy, autoarea numește scriitura academicianului ca fiind:

,,Un zbor lin, spuneți-i cum vreți, pe aripă de pasăre dacă preferați romantismul sau un zbor de dronă, nu contează, ca și cum de sus ai putea să vezi cu distanțare și poate chiar cu minuțiozitate faptele, întâmplările, întâlnirile unei vieți. Așa e selecția de texte pe care o publică remarcabilul și aș zice venerabilul acad. prof. dr. Jean Askenasy.” (Gazeta academică, Editura Familia, Israel, 2019).

Celebrul medic și om de știință nu se încadrează în tipare și scrierile sale stau sub semnul obiectivității:

,,Textele sale nu respectă nici un tipar și nici o formulă, nu sunt destinate să flateze pe nimeni și să se pună bine pe lângă nimeni, de aici surpriza continuă a lectorului plasat mereu într-un orizont de așteptare.”

Menachem M. Falek și lumea poeziei lui sunt pentru autoare o adevărată revelație: ,,…când l-am întâlnit întâia oară, la Tel Aviv, și a înșirat pe masă o sumedenie de plachete în ebraică și printre ele una, rătăcită, în românește, publicată la Casa Cărții de Știință,(!) sincer nu aveam nici o presimțire despre ce pepită se ascunde acolo. A trecut ceva vreme și am deschis cărțulia Voci din camera răcoroasă. Am citit o poezie. Apoi am mai citit una. Am terminat cartea lăsând la o parte tot ce aș fi avut de făcut. Funcționara banală și deseori frustrată care eram lăsa loc poetei din mine, care se bucura de descoperire. Căci poezia „se simte”!”

M-am bucurat să o regăsesc în cartea Cleopatrei Lorințiu pe minunata mea prietenă, persoana pe care o admir nemărginit, scriitoarea Maria Găitan Mozes, pe care autoarea o pune sub semnul sincerității și limpezimii destăinuirii unor gânduri și emoții, în antologia sa poetică: ,,Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate, și așa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenența sufletească la aceste două țări: România și Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia. În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc și azi și îi sunt recunoscătoare. Le iubesc și le respect pe amândouă. Nu am așezat între ghilimele această spunere pentru că de fapt nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată și potrivită cu exprimarea în limba ebraică.”

Un gen literar de graniță, greu de definit este semnalat în culegerea de texte publicată de Veronica Rozenberg:

,,Pare jurnal, în marea majoritate a discursului, adeseori însă găsim fragmente în care mai degrabă își încearcă puterile proza de ficțiune. Autoarea, de altfel valoros cadru universitar, cu un doctorat în Israel, matematiciană, deci om al științelor exacte, declară că scrie din pasiune, emițând un fel de profesiune de credință.”

Un poet paradoxal vede autoarea în Moshe Itzhaki: ,,Paradoxală, densă, sobră și în același timp plină de emoție adeseori discret disimulată este această mare poezie scrisă de Moshe Itzhaki, poet israelian, erudit, universitar, autor care scrie în ebraică și care a avut părinți evrei porniți din România.”

Cartea Sofiei Gelman Kiss este văzută asemeni unui vitraliu e cartea Sofiei Gelman Kiss ce pare să îmbine muzică și culoare: ,,Prin bucățele de sticlă colorată se vede varietate de teme și subiecte: ba e vorba de polifonie, ba de poezia lui Yakov Barzilai, o altă culoare e cea prin care se proiectează amintirea întâlnirii cu scriitorul Amos Oz și o cu totul alta când e vorba de interviul cu pianistul Tibor Szasz sau cu maestrul Sigismund Toduță. Un galben ocru e așezat în fața discursului despre vița de vie și elogiul vinului… și am putea continua, căci fiecare text din carte are rostul și nuanța lui.”

O scriere a trecutului, a copilăriei, cu multe amintiri adunate, se intitulează sugestiv Banca amintirilor, a lui Goldhammer: ,,Binecuvântată inocență, minunate amintiri. Totul e perfect vizual, cinematografic, Goldhammer povestește și vezi peisajul cu culori vii, cupele imense care învârt apa și o trimit spre grădinile de zarzavat, atelierul ceasornicarului Leibovici și auzi ticăitul sutelor de ceasuri, toboșarul satului care bătea în tobă și anunţa știrile…”

Vocația grandorii: Ierusalimi* de Liviu Pendefunda. Este amintit și apreciat Liviu Pendefunda, intelectual de amplitudine, umanist de convingere: ,,…poezia fiind doar una din fațetele profilului său complex, Liviu Pendefunda a plonjat încă de la începuturile sale literare într-o zonă a nevăzutului, a nespusului și ezotericului, care intriga de-a dreptul în perioada anilor cenzurați: Sideralia (1979), Farmacii astrale (1981), Astrul cojilor de ou (1982), Falii 1 (1983), Tihna scoicilor (1984), Falii 2 (1985), Cabinetul doctorului Apollon (1986) erau adevărate.”

Există un teatru în Tel Aviv unde actorul Nicu Nitai a pus în scenă piese ale autorilor români și unde a fost omagiat Mihail Sebastian: ,,Reprezentarea pieselor lui Mihail Sebastian a fost un succes, dar și o alinare pentru nu puținii iubitori de teatru românesc din Israel.”

(va urma)