AFnews
În timp ce pregăteam aceste texte pentru a le trimite editorului DRAGOȘ NELERSA, curajosul și tenacele președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR), mi-a trecut prin minte, așa ca o fulgerare, cât de multe au rămas nespuse, neconsemnate, neadunate în cuvinte și între cuvinte, din tot ce aș fi dorit și poate, ar fi trebuit să spun.
Suntem mereu într-un joc mai mare, într-un desen mai amplu și, grăbiți, presați de ziua trecătoare, ne lăsăm furați de val. Povestea relației mele cu israelienii vorbitori de limbă română sau cu amintirea înaintașilor lor este mult mai amplă și mai complexă, se leagă la un moment dat de amintirile familiei, ale prietenilor, ale cunoscuților.
Câteva întâlniri și apoi câțiva ani petrecuți în diplomația culturală românească în Israel (cu exactitate 4 ani, nici o zi în plus nici o zi în minus) s-au concretizat într-o experiență de viață interesantă, îmbogățitoare dar incompletă.
Ce știu că a fost și a rămas complet a fost sentimentul de naturalețe a prieteniilor pe care le-am construit, ceva dominant în contactul meu cu această lume. Un microcosmos, aș zice. Paginile care urmează sunt doar ecoul în articole de presă sau pregătite pentru o carte, frânturile care nu au fost imortalizate, notate, scrise sunt poate mai relevante pentru viața mea. Brusc timpul s-a comprimat și cele care ar fi trebuit să fie scrise s-au retras prin colțuri de memorie și de agendă, asta nu înseamnă însă că s-au pierdut. Lipsesc din această carte, de pildă, cronici începute, schițate și mereu neterminate despre cărți ale unor autori pe care i-am întâlnit și care mi-au lăsat semnele lor: de la impetuoasa și sentimentala LIVIA ABBA la discreta și emoționala EMILIA ATABA, cea care poartă în suflet dorul subtil de peisaj ardelenesc și sat primordial, de la prozele lui RAUL ANCHEL la cartea emoționantă a ADINEI ROZENKRANZ dedicată memoriei tatălui dumisale. Și acum suspin după cartea Dadu, rămasă pe marginea biroului meu. Lipsesc amintirile legate de „Cocoșul cu papion în picățele” al lui BRUNO HERȘCOVICI pe care, vai nu am putut să-l iau cu mine la reîntoarcerea mea în România, din pricina limitărilor de bagaj și lipsesc amintirile atât de frumoase de la Academia de Muzică din Ierusalim alături de atât de talentatul compozitor și pedagog VLADIMIR SCOLNIC sau de MICHAEL KLINGHOFFER muzician de rară esență care, plecat de la 4 ani din România, descoperă reîntors la București în plină culme de carieră artistică, faptul că poate vorbi și preda cursuri la Conservator, într-o românească prinsă în fragedă pruncie de la bunica lui.
Lipsesc vorbe despre DELIA IACOB și pasiunea ei pentru muzica înaltă, cea care îmi tot promite că o sa ne revedem într-o bună zi la Cluj, lipsește glasul suav și dulce al lui RELY SVARTZBERG și tenacitatea ei uriașă de a scrie, de a povesti, de a publica, și lipsește doina șăgalnică a Elenei Cercel, cea care nu pregeta să își care costumul popular cale de kilometri pentru a se arata în văzul publicului așa încât să aducă aminte de plaiurile ei.
Nu am inclus aici însemnările mele la cărțile BIANCĂI MARCOVICI, o autoare foarte prezentă în revistele culturale românești, mai ales în mediul ieșean. Lipsesc amintirile cu domnul SONTAG, și elanurile noastre naive de a face concerte cu SERGIU CIOIU, venit alături de MARIA MITRACHE tocmai din Canada, pentru spectatori care nu aveau cum să și-l aducă aminte din vremea carierei lui strălucite din tinerețea românească, pentru simplul motiv că făcuseră Alyia mult înainte…. Lipsesc orele de la Teatrul Habima când le așteptam pe SANDRA SADE și pe EDNA MAZIA, alături de Andreea, în timp ce lumea se baricadase prin case de groaza pandemiei iar singurii stăpânitori ai culoarelor mari de la teatru erau gândacii maronii.
Lipsesc poveștile lui RICHARD ARMONN (dar le-am recuperat eu în cartea apărută între timp „Zboruri secrete” editura Ecou Transilvan 2022), lipsește amintirea fabuloaselor convorbiri cu savantul MOSHE IDEL vorbindu-mi despre Gaster și Eminescu. Lipsește impactul cu acea cultură enciclopedică a lui LUCIAN ZEEV HERȘCOVICI, una din mințile fascinante fără de care nici nu se poate vorbi despre lumea cu pecete românească din Israel.
Lipsește descinderea alături de consulul român de atunci, GEANINA BOICU, la Rehovot, acolo unede MOSHE BASH le știa pe toate și pe deasupra amintirile sale din orașul adolescenței mele, Bistrița, de unde venea și dumnealui. Lipsește întâlnirea de la Bnei Brith unde m-am dus cu IRINA AIRINEI la chemarea lui ADRIAN WEISMAN, și satisfacția de-a le putea vorbi despre culisele filmul meu documentar dedicat tragicului autor și personaj Benjamin Fondane, „Tragicul nostru Ulise”.
Lipsesc orele de șuetă pe terasa doctorului JEAN JACQUES ASKENASY, acolo unde l-am cunoscut pe MARCEL SHAY și am aflat povestea lui cutremurătoare, nedreptatea care i se făcuse și cum se luptase până în ultima clipă a vieții ca sa fie recunoscută fapta bună făcută de un mitropolit român, TIT SIMEDREA, în urma căreia familia lui fusese salvată în vremurile tulburi și tragice ale celui de-al doilea război. (Dar de asta nu aveți grijă, veți mai auzi, dintr-o carte a adevărurilor care au fost obstrucționate. Vinovații pentru nedreptățirea unui mare român vor fi deconspirați, de dragul echilibrului istoric și al adevărului în sine.)
Lipsește ziua toridă de iulie când dr. AVINOAM SAFRAN, venit de la Geneva, a plătit un taxi-dus întors până la Beer Sheva, ca să mergem acolo cu toții: academician CAROL IANCU, MICHAEL IANCU, el însuși și cu mine, să-i întâlnim pe cei din HOR Beer Sheva și pe NATHAN COHEN și să vedem (ce bucurie emoționată pentru mine!) proiecția documentarului de o oră pe care i-l consacrasem Marelui Rabin Alexandru Safran, „Rezistența spirituală.”
Lipsesc întâlnirile și vorbele despre cărțile aventuroase, rupte din viață, ale ADEI ENGHELBERG SHAULOV, personalitate atât de interesantă și pe care o intervievasem cu spor la București într-o amplă emisiune despre ea, cărțile ei și viața ei, dar și plăcutele întâlniri cu domnul G. MOSARI, (ce coincidență stranie, ziua în care am ajuns la post la Tel Aviv ca funcționar public cultural, era și ziua în care am mers direct la cimitirul din Holon pentru a-mi lua rămas bun de la acest domn), lipsește cronica mea la năvalnica, speciala, talentata și surprinzătoarea prozatoare-pictoriță-graficiană BEATRICE BERNATH, lipsesc frânturile de interviu tv cu DRAGOȘ NELERSA și IOANA TOFF dintr-o zi cu furtună de nisip la Yaffo în ianuarie 2015…
Lipsesc notații despre autori, pictori, muzicieni, arhitecți, actori dar și despre ceilalți, iubitori de cultură, de vorbă românească, de prietenie, despre cei care m-au înconjurat cu amiciție, așa încât, într-o proporție covârșitoare m-am simțit iubită în lumea israeliană cu limbă românească, sau măcar cu rădăcină românească sau măcar cu amintire românească. Nu iubită de toți, evident. Dar nici nu ar fi fost bine să fi fost acceptată și prețuită de toți… Unanimitățile stârnesc mereu suspiciuni.
Pe ultima sută de metri a șederii mele, în aprilie și mai 2021, făcând drumuri zilnice la casa care fusese locul de viață și de scris a lui ALEXANDRU MIRODAN, alături de cumnata acestuia, prietena mea LAURA ASLAN IRODOIU, pariziancă rătăcită în peisajul Tel Avivului încercând „încheierea” unei case, după moartea surorii ei, Silvia, soția lui Mirodan, revăzând alături de fiul lui, teatrologul londonez Vladimir Mirodan, el însuși israelian, urmele scriitorului – notații, cărți, afișe, fotografii, mici obiecte amintitoare, am trăit cumva în paralel cu propria mea plecare către România (făcutul propriilor bagaje plus obligația de a renunța la atâtea cărți și semne) un fel de cavalcadă a întrebărilor: ce rămâne după noi? Ce anume a contat în fragilele și vremelnicele noastre momente?
Azi, scriind această prefață improvizată așezată la începutul unei cărți despre Semne din Israelul artistic cu pecete românească, pot spune că prietenia. Vorba bună așezată cu osebire acolo unde trebuie. Gândul bun și mai ales înțelepciunea bunelor relații, a prieteniei care e de natură să ne lumineze viața. Un strop de lumină. Dar atât de pătrunzătoare. Voi arunca mai târziu o lumină suplimentară, o lumina caldă asupra tuturor celor pe care le-aș vrea consemnate și iată, sub compresia timpului, nu au intrat în această carte.
Adaugă un comentariu