AFnews
Personalitatea și activitatea profesorului și omului de cultură Răzvan Theodorescu au fost evocate marți, 20 februarie, în Aula Academiei Române într-o sesiune comemorativă moderată de acad. Sabina Ispas, președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual. Reputat istoric al culturii, cu vocație enciclopedică, acad. Răzvan Theodorescu (1939-2023) a fost o personalitate de excepție a culturii române contemporane și un membru marcant al Academiei Române începând cu anul 1993. Specialist în istoria artei, artă şi civilizație românească, creștinism și spiritualitate balcanică, acad. Răzvan Theodorescu a fost vicepreședinte al Academiei Române în perioada 2018-2023 și președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual timp de 10 ani.
Spicuim din cuvântul de deschidere al președintelui Academiei Române, domnul acad. Ioan-Aurel Pop: ,,A fost o emblemă a școlii contemporane, în primul rând de istorie, pentru că îi plăcea să spună că e absolvent de istorie mai întâi și apoi de Istoria Artei.(…) Răzvan Theodorescu a stabilit că modernitatea noastră stă în sincronism, aproape de civilizația europeană chiar dacă aveam o întârziere, dar el găsea mereu, în această întârziere, mărturii de sincronizare. (…) Eu nu l-am cunoscut ca om politic, sunt aici oameni care l-au cunoscut ca ministru, alţii care l-au cunoscut ca director al Televiziunii Române, alţii ca vicepreşedinte, de pildă, al Fundaţiei Titulescu. Eu l-am cunoscut ca om şi ca vicepreşedinte al Academiei Române, când putea fi şi preşedinte, fireşte. Şi mi-a transmis această căldură umană deosebită pe care eu am socotit-o ca o comoară de preţ şi care mi-a dat putere şi în momente mai grele ale vieţii mele să merg mai departe. Pentru aceasta îi mulţumesc aici şi îl consider trecut în Panteonul nostru naţional.”
Florin Șerbănescu, consilier onorific al Patriarhiei, a transmis mesajul PF Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române din care menționăm:
,,Popasul comemorativ organizat de Academia Română sub genericul Memento și în forma expozițională în cadrul Bibliotecii Academiei Române sub genericul Remember, marchează împlinirea unui an de la plecarea dintre noi, la 6 februarie 2023, a academicianului Răzvan Theodorescu, personalitate marcantă a culturii românești din a doua jumătate a secolului XX și din primele decenii ale secolului XXI. Creator al unei vaste și profunde opere științifice, Răzvan Theodorescu și-a consacrat amplele, laborioasele și deosebit de fertilele sale cercetări și remarcabile valorizări analitice și sintetice ale acestora, domeniului artei vechi românești, în contextul prioritar al evoluțiilor din spațiul sud-est european și pe un plan încă mai larg în contextul european și euro-asiatic în ansamblu. El s-a arătat astfel un continuator de marcă al cercetărilor și contribuțiilor științifice ale unor înaintași de seamă precum au fost profesorii Virgil Vătășianu, Grigore Ionescu sau Vasile Drăguț. Totodată academicianul Răzvan Theodorescu a fost liderul respectat și unanim recunoscut al generației istoricilor de artă români din deceniile de la cumpăna secolelor XX-XXI. După terminarea, în anul 1963, a studiilor superioare la Facultatea de Istorie a Universității București, a început și a desfășurat până în anul 1990 o bogată și rodnică activitate de cercetător, iar mai apoi și de director adjunct științific la Institutul de Istoria Artei ,,George Oprescu” al Academiei Române, consacrându-se unor monumente ecleziastice de înaltă valoare ca mănăstirile Dragomirna (1965), Bistrița (1966) precum și bisericilor Stavropoleos din București (1967) și Trei Ierarhi din Iași (1979). (…) Răzvan Theodorescu a marcat domeniul său de cercetare mai cu seamă printr-o suită de lucrări de sinteză care dăinuie peste vreme ca opere fundamentale ale cercetării noastre de specialitate. (…) Din bogata sa operă științifică însumând peste 15 cărți și 600 de studii și articole, trebuie să menționăm, în acest cadru comemorativ, contribuția sa în calitate de autor și coordonator la volumul 3 din ,,Tratatul de istorie a românilor” apărut la Editura Academiei în două ediții, în anii 2001 și 2010 precum și la tratatul în două volume ,,Arta din România” realizat în calitate de co-autor și coordonator al unui numeros colectiv împreună cu academicianul Marius Porumb. (…) Rămânem încredințați ca academicianul Răzvan Theodorescu dăinuie și va dăinui permanent în conștiința și gândurile noastre de recunoștință pentru vasta și deosebit de valoroasa operă pe care el a lăsat-o moștenire culturii românești și europene.”
Au mai rostit alocuțiuni acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei române și acad. Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca.
Acad. Georgeta Filitti a vorbit despre acest ,,aristocrat al spiritului”: ,,Puțin istorici au beneficiat, ca Răzvan Theodorescu, spre sfârșitul vieții, de o formă de confesiune publică plină de bonomie ca aceea adunată în paginile îngrijite de Narcis Dorin Ion în volumul despre Cultura de ieri și românii de azi, din care afli despre curajul nebunesc avut în 1985 de a contesta distrugerile Bucureștiului ordonate de cuplul prezidențial. (…) Totul respiră civilitate, motivație, cunoaștere, încât ajungi să-i înțelegi modul de viață, să înțelegi că ai avut în față un membru al prețioasei, împuținatei dar mereu prezentei, în societatea noastră, elite intelectuale.”
Doamna Georgeta Stoica, membru de onoare al Academiei Române a vorbit despre: ,,Patru anotimpuri fără academicianul Răzvan Theodorescu: anotimpul tristeții, anotimpul evocării ( a fost o personalitate a României care a știut să reprezinte cu cinste cultura istoria și arta românească pretutindeni în lume, indiferent că a făcut-o din poziția de profesor, de ministru al culturii, de conducător al Televiziunii Române sau de vicepreședinte al Academiei. A fost un deschizător de drumuri, dar academicianul Theodorescu a fost mai mult decât atât, pe el îl cunoștea o țară întreagă până în cel mai îndepărtat cătun, de la documentarele din cadrul emisiunii Teleenciclopedia.)
Al treilea anotimp scurs de la plecarea asta se poate numi anotimpul nostalgiei, este un alt anotimp extrem de personal aparținând fiecăruia dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape sau în calitățile sale oficiale: căldura gesturilor sale, modul foarte personal în care își trata colaboratorii, modul extraordinar în care ținea cursurile în fața studenților, tipul vocii sale, felul în care trăia toate acestea ne fac să ne fie dor să-l mai ascultăm, să-l mai vedem, să ne bucurăm de prezența sa, dar nu ne rămâne decât să ne bucurăm la gândul că l-am cunoscut și că, într-un colț ascuns de suflet, păstrăm nostalgia acestor vremuri. Și am ajuns la ultimul anotimp, anotimpul eternității, Răzvan Theodorescu va rămâne mereu printre noi, prin opera sa, prin tot ceea ce a făcut pentru monumentele istorice, pentru istorie și pentru educație și pentru fiecare dintre noi cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Ionuț Vulpescu, fost ministru al culturii, a remarcat, printre altele:
,,Nu voi vorbi însă despre Răzvan Theodorescu la trecut pentru că prietenul meu mai înțelept rămâne un vizionar. Evocările de astăzi sunt preponderent legate de memoria unui erudit academician profesor și cercetător care a revoluționat educația în istoria artei construindu-și cursurile după propriile cercetări, dar există un Răzvan Theodorescu despre care se vorbește puțin pentru că intimitatea acestei imagini ține de relația lui cu rădăcinile sale, cu credința în ceva providențial și cu voința, respectiv slăbiciunea lui umană.”
Prof. dr. Ioan Opriș a menționat: ,,Suntem într-un moment în care unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai contemporaneității este doar pomenit…
Eram la Centrul de Perfecționare pentru cei din cultură, centru care nu mai există, unde Răzvan Theodorescu era preferatul programelor de pregătire a celor din domeniul culturii, cu deosebire a celor ce lucrau în sectoarele legate de muzee, monumente, artă, una din aparițiile care lăsa urme adânci în memoria celor care l-au cunoscut. În prezent, Muzeul Brukenthal publică 11 din conferințele de atunci alături de cele ale lui Mihai Pop și Virgil Vătășanu. Uluitoare conferințe prin îndrăzneală și pătrundere în același timp. (…)
Theodorescu a legat generațiile, generația unor mari învățați istorici cu generația sa și a transmis apoi testamentar această moștenire generației pe care a pregătit-o și care lucrează astăzi. (…)
Nu și-a uitat niciodată dascălii. S-a mândrit cu ei în permanență și i-a îndemnat pe tineri să nu-i uite pe cei care le dau din lumina lor învățătură. Rămâne prin gesturile lui publice, rămâne prin neuitata formă prin care a îmbogățit UNESCO cu culoarele culturale. Învățătorul său, marele Emil Condurachi, a lansat platformele culturale și prima ieșire a lui Răzvan Theodorescu la Teleenciclopedia a constituit-o prezentarea Banatului ca platformă culturală de mare influență dinspre Balcani, dinspre ortodoxia balcanică spre ortodoxia noastră și pentru că înalte fețe bisericești sunt astăzi aici, am să închei cu această trimitere: de la Preafericitul Teoctist până la Excelența Sa episcopul Klein, de la rabinul șef și până la Mitropolia Blajului, de la Iași și până la armeni, legăturile lui Răzvan Theodorescu cu biserica au fost extraordinare, iar acest lucru justifică din plin de ce Ministerul s-a numit al Culturii și al Cultelor și de ce, prin Răzvan Theodorescu, omul potrivit a fost la locul potrivit.”
A consemnat Irina AIRINEI
Adaugă un comentariu