Istoricul dr. Ion CONSTANTIN: Un document deosebit – Raportul politico-economic despre Basarabia al căpitanului John Kaba din armata SUA

După încheierea Primului Război Mondial, Conferinţa de Pace de la Paris a recunoscut, în virtutea principiului naţionalităţilor şi a dreptului popoarelor la autodeterminare, actele unioniste româneşti desfăşurate pe parcursul anului 1918. Prin tratatele semnate cu Austria (Saint Germain en Laye, 10 septembrie 1920), cu Bulgaria (Neuilly sur Seine, 29 noiembrie 1919) şi cu Ungaria (Trianon, 4 iunie 1920) sunt recunoscute de către comunitatea internaţională drepturile imprescriptibile ale statului român asupra Bucovinei, Dobrogei întregi şi Transilvaniei, iar prin tratatul de la Sèvres, din 10 august 1920, se fixează graniţa în Banat. În afara acestui sistem rămânea tocmai provincia românească care se întorsese cea dintîi „acasă”: Basarabia. Recunoaşterea internaţională a actului unirii de la 27 martie 1918 a fost urmarea unui proces laborios şi de lungă durată, o adevărată „bătălie diplomatică” (după cum se afirmă de multe ori în istoriografia românească), fiind consacrată în drept de abia în ultima etapă a Conferinţei de Pace.

În esența ei, situația Basarabiei era cât se poate de clară din punct de vedere istorico-juridic și nu s-ar fi impus discuții și tratative îndelungate ori contradictorii pe aceste teme. Basarabia se desprinsese din Imperiul țarist în virtutea principiului libertății popoarelor de a dispune de propria lor soartă, principiu proclamat de Revoluția din Octombrie și de care au mai uzitat Polonia, Finlanda, Lituania și Georgia. Evenimentele revoluționare care au culminat cu decizia de unire a Basarabiei cu România erau bine cunoscute la nivelul factorilor politico-guvernamentali ai Marilor Puteri.

Recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România a fost complicată, în primul rând, din cauza faptului că guvernul Rusiei sovietice, nefiind recunoscut de Marile Puteri, nu a fost invitat să participe la lucrările Conferinţei de Pace și nu avea, prin urmare, reprezentanți oficiali la forumul păcii, discutându-se și luându-se hotărâri în absența unor delegați ai lui. Dacă în opinia publică și mediile politice din Franța, exista, în general, o atitudine favorabilă cauzei românești în această chestiune, unele rezerve și ezitări se manifestau în mediul anglofon, îndeosebi în cadrul delegației SUA. În înlăturarea acestor rezerve și în explicarea corectă a problemei Basarabiei, un rol de seamă l-a avut căpitanul John Kaba din armata Statelor Unite și lucrarea sa – Politico-economic review of Basarabia (Descrierea politico-economică a Basarabiei), publicată în limbile engleză și franceză în vara anului 1919 la Paris. Demn de menționat este faptul că autorul a folosit în broșura sa termenul românesc „Basarabia” și nu cel englez, consacrat, de „Bessarabia”.

Grație strădaniilor Domnului Dr. Mihai Nicolae, Președintele Institutului Frații Golescu, Raportul politico-economic despre Basarabia al căpitanului John Kaba a apărut pentru prima dată și în limba română, într-o ediție bilingvă (română și engleză), traducere : Radu Nicolae, la Editura Magic Print, Onești, 2023.

John Kaba a fost un român transilvănean emigrat în Statele Unite la începutul secolului XX, ofițer în armata americană cu gradul de căpitan, fiind la momentul publicării lucrării atașat pe lângă Misiunea Administrației Americane de Ajutoare (American Relief Administration) înființată pe 24 februarie 1919 și care a organizat campanii de ajutorare pentru țările afectate de război și de foamete în Europa de după război între 18 aprilie și 29 iulie 1919. Misiunea era condusă de Herbert Hoover (1874-1964), inginer minier și politician filantrop, viitor președinte al SUA între 1929 și 1933.

Sosit la București pe data de 21 aprilie 1919, în calitate de membru al Comisiei Hoover, căpitanul Kaba a fost trimis în Basarabia, după cum singur menționează în Raport, de către colonelul W. U. Haskell (1878-1952) care lucra la Administrația Americană de Ajutorare, în calitate de director responsabil pentru zona Rusiei sovietice. Misiunea sa era de a supraveghea distribuirea ajutoarelor, în special produse alimentare pentru populație, trimise de armatele aliate și pentru a raporta asupra situației existente acolo.

Ajuns la 30 aprilie 1919 la Chișinău, timp de două luni (până în iunie), John Kaba a călătorit prin Basarabia din oraș în oraș, din sat în sat, cu mașina, căruța, mergând pe jos, cu trenul, cu trenul de marfă etc. Orașul Chișinău i-a fost „punctul de pornire mergând atât spre Nord, cât și spre Sud”. Bun cunoscător al limbii române, el a stat de vorbă cu oamenii locului, iar în urma discuțiilor și a constatărilor făcute a întocmit și trimis șefilor săi un număr de 120 de rapoarte, telegrame și note informative.

Pe baza acestor rapoarte, a datelor culese din alte surse și a impresiilor personale, Kaba a întocmit raportul final, care înfățișează succint date și fapte privind ocuparea Moldovei răsăritene de către Imperiul Rus în anul 1812, realitățile de peste peste Prut la un an după Unirea cu România la 27 martie 1918, noua administraţie, situația politică, educaţia, cultura, învăţământul, istoria, geografia, populaţia, economia, industria Basarabiei. Lucrarea a fost publicată inițial în limba engleză, apoi și în franceză. Ediția în limba engleză era însoțită de harta intitulată „Bessarabia. The etnografical map”, avându-l ca autor pe John Kaba.

Întocmită într-un stil succint, riguros și obiectiv, lucrarea documentară conținea 32 de pagini și era structurată în câteva capitole, care se finalizau cu mai multe recomandări. Impresiile și constatările făcute de autor în Basarabia timp de două luni, erau cele văzute și trăite, în locurile vizitate, descriu diversele ținuturi sub aspect politic, demografic, militar, geografic, etc. Cele nouă județe ale Basarabiei sunt arătate detaliat, cu o scurtă caracteristică a specificului fiecăruia; sunt reproduse datele cronologice din trecutul istoric românesc al provinciei din cele mai vechi timpuri; se prezintă date esențiale ale Basarabiei cu referiri la populație, sol, agricultură, industrie, comerț, cultură, economie, educație etc.

În capitolul „Limba română se vorbește pretutindeni”, autorul argumentează caracterul românesc al provinciei din punct de vedere cultural, lingvistic, istoric și demografic, constatând într-un mod surprinzător și tranșant pentru un american că „două treimi din populație (2.000.000) sunt români moldoveni”, care vorbesc limba română.

Despre Chişinău, John Kaba scrie următoarele: „Capitala Basarabiei este Chişinău. Este situat în județul Chişinău, dar complet independent de acesta, fiind un oraş asemănător cu Bucureştiul, având administrație proprie. Are 133.000 de locuitori şi un sediu pentru delegatul Guvernului, care face parte din Cabinetul României, sub forma unui ministru pentru Basarabia, şi care deține controlul asupra administrației provinciei. Aici se află şi sediul Episcopului român (greco-ortodox), Consistoriul, iar în prezent, al Comandantului Corpului V Armată. Are multe biserici greco-ortodoxe frumoase: una catolică, una armeană, alte două biserici şi mai multe sinagogi evreieşti. Are paisprezece fabrici, şapte licee pentru băieți şi fete, multe şcoli primare, spitale, aziluri pentru orfani, cămine pentru bătrâni etc. Are un muzeu celebru, o bibliotecă, mai multe monumente şi parcuri publice. Oraşul se întinde pe aproximativ 6 kilometri în lungime, 4,5 kilometri în lățime şi are o bună rețea feroviară electrică pe străzile sale. Există un teatru, mai multe cinematografe şi spectacole de varieté, bănci, cluburi şi societăți filantropice. Apar un cotidian românesc « Sfatul Țării » şi unul rusesc, « Basarabia » şi mai multe reviste româneşti. În oraş sunt aproximativ 2.000 de magazine, hoteluri, restaurante etc., dar un american, având standardele lui, ar putea lua în considerare doar unul sau două hoteluri, dacă nu vrea să fie supus unor incomodități. Aproximativ jumătate din populație sunt evrei, ceilalți sunt români, ruşi, polonezi, greci, bulgari etc.”

Cu privire la administrația românească, aspect extrem de mediatizat la Conferința de Pace, în capitolul „Guvern Românesc”, căpitanul Kaba punctează atitudinea loială și binevoitoare a populației ținutului față de administrația românească, care în majoritatea ei „este cu desăvârșire mulțumită de trecerea de la regimul autocratic rusesc la regimul politic constituțional al guvernului român”. Acesta a fost impresionat, în mod special, de cuvântările rostite în cadrul unei manifestații la Bălți, dar mai ales de cea „loială și plină de sinceritate a reprezentantului comunității evreiești din localitate”. Kaba menționa expres că „micile nemulțumiri, unele abuzuri săvârșite, sunt regretabile, dar se explică prin faptul că Basarabia este o provincie situată în zona de război a armatei române. Lucrurile se vor îndrepta când va trece această perioadă”.

Ca ofițer al armatei americane, autorul atrage atenția asupra sensurilor profunde ale intervenției militare românești atât în estul țării, în Basarabia, cât și la vest, în Transilvania și Ungaria. „Armata română – notează Kaba – luptă pentru civilizație. Monitorizează frontiera civilizației, să prevină distrugerea, să protejeze evoluția de secole pe care omenirea a realizat-o împotriva barbarismului, să salveze progresul de veacuri al omenirii de la umilitoare retrogradare, să salveze Europa și probabil restul lumii de soarta cea rea și mizeră ce a căzut pe nenorocita Rusie…La marginea de apus a României, la râul Tisa aceeași români luptă împotriva Republicii bolșevice a lui Bela Kun”.

Referitor la pericolul bolșevic, care genera numeroase temeri la Conferință, Kaba oferă mai multe detalii în capitolul întitulat „Bolșevismul”. În primul rând, acesta descrie modul în care a fost invitată armata română, arătând că după căderea Guvernului Kerenski, trupele ruse care se retrăgeau de pe front, la care s-au alăturat cei „câțiva netrebnici locali”, au jefuit casele, au dat foc și au distrus proprietățile și au maltratat oamenii, convingând prin aceasta lumea despre „aceea ce le va aduce regimul bolșevic”. Lumea de ispravă s-a organizat, ușurând aceea ce a urmat, adică „chemarea adresată guvernului regal român de a sări în ajutor și de a-i apăra”, și apoi la Unirea Basarabiei cu Patria mamă România. „Eu consider, conchide Kaba, că masa poporului basarabean – românii, țăranii ruși, nemții, polonezii, etc. – sunt imuni la doctrina bolșevică. Singurul pericol pe care-l văd și care este cu mult mai evident aici, decât în alte țări europene, ar fi ca nu cumva bolșevicii de peste râul Nistru să treacă și să cucerească țara, distrugând și jefuind tot ce le va sta în cale”.

Analizând deznodământul din iarna-primăvara anului 1918, căpitanul Kaba remarca: „în vreme ce trupele rusești se ocupau cu jafurile și distrugeau tot ce găseau în calea lor, Sfatul Țării și Guvernul Basarabiei votau unirea cu România, pentru ca să o salveze de bolșevici”.

În partea finală a studiului este prezentat un succint catalog al „Nevoilor deosebite ale provinciei”, printre care sunt enumerate: 1) pacea, adică un tratat de stabilire definitivă a statutului politic al provinciei; 2) căi ferate; 3) drumuri; 4) fabrici pentru a satisface nevoile celor trei milioane de locuitori ai provinciei; 5) utilaje agricole; 6) o flotă maritimă, platforme maritime și reparații de infrastructură în porturile Mării Negre pentru a facilita exportul de produse agricole și importul de bunuri necesare.

Conștienți de impactul politic, diplomatic și mediatic pe care l-ar fi putut avea această broșură, liderii basarabeni au depus toate eforturile pentru a-i asigura o largă răspândire la Conferința de Pace de la Paris, unde în cadrul delegației României se afla și un grup de basarabeni sub conducerea lui Ioan Pelivan.

Broșura a fost editată în sute de exemplare și expediată de Dr. Daniel Ciugureanu – unul din liderii basarabeni importanți, fost prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești între 2 decembrie 1917 și 27 martie 1918 – , prin intermediul secretarului său, căpitanul Emil Ciornea lui Ioan Pelivan la Paris,

cu scopul de a fi distribuită la Conferința de Pace, la Londra și în Statele Unite, conform unor adrese notate de Kaba pe listele alăturate. La 12 iulie 1919, Ciugureanu îi scria lui Pelivan: „Zilele trecute am trimis la Paris pe numele d-tale o carte despre Basarabia, făcută de un ofițer american care ne este favorabilă. Cartea vei distribui-o conform adreselor alăturate. Afară de aceasta, cred că este absolut necesar ca în ziarele pariziene să apară o notă explicativă despre această lucrare”. În mod special se insista ca Ion Pelivan, cât și Nicolae Mișu (prim locțiitor al șefului delegației române la conferință – n.a.), să prezinte studiul „delegaților englezi, americani și, mai ales japonezi, dându-li-se toate explicațiile și solicitându-le atenția și sprijinul pentru noi”.

Într-o altă scrisoare, din 21 iulie 1919, Ciugureanu îl informa pe Pelivan: „Nu știu dacă ai folosit cartea și dacă ne-a ajutat cu ceva. Cred că dacă va fi citită de englezi și americani, va face bună impresie, căci ne este favorabilă. Dl. Kaba va putea face ceva la Paris, însă este necesar ca propunerile lui să fie ascultate și luate în considerație. Să ia contact cu dl Mișu, prin care va putea să intre în legătură cu cei de la misiunea americană”.

După plecarea lui Kaba de la Paris, Ioan Pelivan îi comunica, la 8 august 1919, lui Ciugureanu: „Căpitanul Kaba a stat la Paris numai trei zile, plecând după aceasta la New-York. L-am dus la Mișu care l-a prezentat colonelului Lansing, pentru ca acesta să ne pună în legătură cu alții…cartea lui Kaba a făcut o bună impresie. Îți trimit și o notiță despre ea din gazeta Le Temps. Peste câteva zile va fi gata tipăritura ei și în franțuzește”.

Scrisă într-un stil riguros, milităresc, sine ira et studio, cu o notă evidentă de obiectivitate, onestitate și credibilitate, lucrarea era în mod clar favorabilă românilor și pozițiilor guvernului român, care desfășura în acea perioadă o adevărată bătălie diplomatică pentru Basarabia. Lucrarea a fost foarte bine venită în ecuația diplomatică de la Paris, prin faptul că era făcută de un american, adică tocmai de reprezentantul unei țări care a formulat cele mai mari rezerve față de Unirea Basarabiei cu România, în mod special prin Secretarul de Stat, Robert Lansing. O asemenea descriere a situației din Basarabia inversa optica delegației americane asupra acestei probleme, lucru care s-a constatat la scurt timp prin renunțarea la ideea de plebiscit și anexarea problemei Basarabiei la alt pachet de revendicări în raport cu România.

Argumentele aduse de John Kaba în susținerea românității Basarabiei confirmă și completează pe cele ale geografului francez Emmanuel de Martonne, reprezentantul Franţei în Comisia teritorială a Conferinţei de Pace şi expertul guvernului francez privitor la teritoriile ce urmau să fie recunoscute României prin tratatele de pace. La sugestia acestuia, la începutul lunii august 1919, s-a deplasat la Paris o delegaţie formată din reprezentanţii diferitor categorii de populaţie din Basarabia, compusă din : „moşu” Ion Codreanu, ţăran din satul Ştefăneşti din judeţul Soroca, din partea congresului ţărănesc panbasarabean, poetul Sergiu Cujbă, reprezentant al cooperativelor şi cercurilor intelectuale basarabene, şi studentul Gheorghe Năstasă, delegat al studenţimii basarabene.Aceşti mesageri ai Basarabiei au stat la Paris vreo 4-5 săptămâni, s-au întâlnit cu diplomaţi francezi, italieni şi englezi, prezentându-le fiecăruia câte un memoriu în chestiunea Basarabiei, au vizitat redacţiile marilor cotidiene franceze. După aprecierea lui Ioan Pelivan, delegaţia Basarabiei „a făcut bună impresie în cercurile respective”, distribuind împreună câteva mii de exemplare a unui memoriu tipărit din timp. Timp de o lună, cât a stat la Paris, delegaţia a izbutit să realizeze contacte cu peste 30 membri ai Conferinţei Păcii şi bărbaţi politici din opoziţie ai Franţei, între altele fiind primită de unii membri, care până atunci refuzaseră orice întrevederi de acest gen. Toţi au făgăduit cel mai larg sprijin în recunoaşterea cauzei româneşti.

După ce au revenit la Chişinău, membrii delegaţiei şi-au împărtăşit impresiile despre sejurul lor la Paris unui redactor de la ziarul „Sfatul Ţării”: „La Conferinţa Păcii nu toţi îşi dădeau seama ce este chestiunea Basarabiei, opinau aceştia. Toţi spuneau că Basarabia este românească, în acelaşi timp nimeni nu venea din Basarabia ca să confirme acest lucru. Cei trimişi în Basarabia arătau şi accentuau caracterul ei românesc. Dar mai trebuia să vie cineva din Basarabia ca să arate spiritele basarabenilor aşa cum sunt ele, nu prin prisma trimişilor pentru anchetă. De aceea, datorită curiozităţii tuturora de a vedea oameni aidoma din Basarabia, delegaţia a avut un succes foarte mare”.

Membrii delegaţiei declarau redactorului de la „Sfatul Ţării” că astăzi „nimeni nu mai crede basmele ruşilor cum că în Basarabia ar fi 47 la sută moldoveni. A căzut şi argumentul adus de ruşi, cum că moldovenii după limbă sunt români şi după suflet ruşi, ca alsacii-loreni, care sunt după limbă nemţi şi după suflet francezi. Caracterul etnic românesc a fost constatat de autorităţi ştiinţifice, ca Emmanuel de Martonne”.

Făcând bilanţul deplasării la Conferinţa Păcii delegaţii basarabeni concluzionau: „Nu se vorbeşte acum la Paris nici de părţile româneşti ale Basarabiei şi nici de părţile neromâneşti. Un membru al Conferinţei, american chiar, spunea că, privind harta Basarabiei, deodată se vede că este o unitate teritorială indivizibilă, mai ales că şi harta etnografică, retipărită de dl. căpitan Kaba, arăta foarte bine că nu se poate diviza Basarabia, deoarece elementele străine sunt amestecate cu elemente autohtone. Ruşii, cu propaganda lor, susţin neadevăruri istorice, etnice şi economice”. Fără îndoială, raportul politico-economic despre Basarabia al căpitanului John Kaba a contribuit la lămurirea și corecta înțelegere a realităților din Moldova Răsăriteană, într-un context internațional complicat, având un impact notabil în ceea ce privește nuanțarea poziției marilor puteri în această chestiune. A contribuit, desigur, la schimbarea atitudinii delegației americane, aceasta renunțând la ideea de plebiscit în chestiunea Basarabiei. Tratatul de Pace de la Paris (28 octombrie 1920) a recunoscut oficial Unirea : „Art. 1. Inaltele Pǎrţi Contractante declarǎ cǎ recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actualǎ a României, Marea Neagrǎ, cursul Nistrului de la gura sa pânǎ la punctul unde este tǎiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”.

Raportul politico-economic despre Basarabia al căpitanului american John Kaba este un document istoric deosebit, un exercițiu de memorie autentică, care a captat stările de spirit din Basarabia anilor 1918-1919, conține aprecieri personale, devenite argumente incontestabile întru susținerea adevărului că Unirea Basarabiei cu România s-a făcut în conformitate cu dreptul popoarelor la autodeterminare, într-un context de liberă exprimare a voinței provinciei.