Acad. Răzvan THEODORESCU: Un tezaur bănățean la Viena

Între numeroasele mărturii ajunse pe căi felurite, ţinând de vicisitudinile istoriei, în diferite colţuri ale lumii — în colecţii mănăstireşti sau universitare, de la Athos şi Sinai la Oxford, în cele ale unor vestite muzee, de la Paris până la Leningrad —, sigur printre cele mai puţin amintite, dar în acelaşi timp printre cele mai grăitoare pentru climatul în care au fost făurite, rămân cele douăzeci şi trei de vase de aur descoperite în 1799 la Sînnicolaul Mare, în Banat şi aflate astăzi în patrimoniul Muzeului de Istoria Artei din Viena.

Dacă le evoc aici este măcar şi numai pentru faptul că ele constituie somptuoasele urme ale unei epoci esenţiale din trecutul românesc, aceea a desăvârşirii formării poporului de la Carpaţi şi Dunăre, la cumpăna primului şi a celui de al doilea mileniu. Mai limpede spus, datarea pe care am avut prilejul să o atribui în mai multe rânduri, în lucrări de specialitate, celebrului tezaur de la Sânnicolaul Mare — anume veacul scurs între 900 şi 1000, când vor fi fost lucrate cu migală cănile, cupele şi caliciile, potirele şi vasele zoomorfe de aur găsite nu departe de Cenad, în vestul extrem al teritoriului românesc — se leagă de răstimpul secolelor IX, X şi XI, când izvoare felurite fac primele menţiuni despre români, când ştim că aceştia îşi înjghebau, din Banat până în Dobrogea, primele formaţiuni politice prestatale, când abundenţa dovezilor arheologice demonstrează o cultură unitară din Maramureş până la Dunăre. Ceea ce sporeşte interesul istoric al recipientelor de metal preţios de la Sânnicolaul Mare este împrejurarea că ele au fost date la iveală, acum mai bine de un veac şi jumătate, în apropierea acelei Morisena urbs — „Mureşana”, cetatea de lângă Mureş care nu este alta decât Cenadul de astăzi — menţionate în izvoarele scrise medievale, acolo unde ştim că s-a consumat, curând după anul 1000, ultimul , episod, dramatic, al unei lungi rezistențe ce avea în fruntea-I pe cârmuitorul locului, Ahtum, în faţa pătrunderii arpadiene, a oștilor regelui Ștefan cel Sfânt. Aici, în părțile Banatului, existaseră, încă înainte de 900, semnele configurării unei feudalități locale într-o epocă pe care, treptat, începem să o știm mai bine și care se dovedește, ca pretutindeni în Europ,a vremea unor lente dar sigure prefaceri întru progres pe plan social și politic, pe plan cultural nu mai puțin-, momentul înscris de Glad, contemporanul lui Gelu și al lui Menumorut fiind exemplar în acest sens.

Înfățișând în chipul cel mai plastic cu putință sinteza ce se desăvârșea acum 1000 de ani la Dunărea de jos, înmănunchiind sugestii formale tehnice și decorative venite din Bizanț și din lumea Balcanilor, din Europa Centrală și din stepele eurasiatice sau chiar din aria islamică, acest unicum al vechii Arte de pe pământul românesc care sunt recipientele — poate, la un moment daţ cu funcţie de cult – de la Sânnicolaul Mare oferă, celor ce le admiră în muzeul din Viena, imaginea unor rodnice intâlniri de stiluri şi viziuni estetice deosebite, armonizate, însă, cu talent de anonimii făurari ce vor fi cizelat aceste capodopere ale toreuticii medievale europene.

Medalioane adăpostind imagini de mitologie orientală, de vânătoare şi de triumf, de sorginte iraniană — dar şi cu unele ecouri etrusce şi romane -, frize florale înconjurând cruci şi inscripţii greceşti – sugestii plastice şi „literare” ale Bizanţului —, combinaţii animaliere obişnuite sau fabuloase în care recunoaștem străvechi moșteniri persane păstrate până în romanicul occidental – lei înaripați și grifoni, hipocampi și pantere, vulturi sau tauri – se alătură unui număr foarte mare de detalii tehnice și decorative care permit a socoti că în vasele de aur de la Sânnicolau Mare se întâlneau felurite lumi de cultură antică și medievală timpurie ce aveau să stea la temeiurile civilizației plastice a Europei civilizaţiei plastice a Europei. Asemenea vase de aur venite din diferite ateliere, dintre care unele ştim că au existat şi în Banat, vor fi împodobit, în momentele festive de ceremonial, ambianţa unor feudali precum un Glad sau un Ahtum — cel din urmă ctitor al unor lăcaşuri de cult din Morisena -, feudali cu nimic mai prejos, astfel, decât contemporanii Ior din alte colţuri ale Europei. lar dacă bănuiala-mi este exactă, admirabilele vase de aur de la Viena, în care răsunau acum mileniu splendorile Orientului şi amintirile antichităţii, deopotrivă, sunt nu numai monumente ale artei vechi de pe pământul românesc într-o epocă crucială a acestuia, ci şi mărturii ale istoriei noastre culturale, ale integrării perfecte a românilor, din primele veacuri ale existenţei ca popor deplin constituit, în peisajul civilizaţiei continentului lor.

(Din volumul ISTORIA VĂZUTĂ DE APROAPE,Princeps Edit, 2009)

TEZAURUL DE LA SÂNNICOLAU MARE ESTE COMPUS DIN 23 DE OBIECTE DIN AUR, ÎN GREUTATE TOTALĂ DE PESTE 10 KILOGRAME, PROVENIND DIN PERIOADA MEDIEVALĂ TIMPURIE. ESTE CONSIDERAT UNUL DINTRE CELE MAI IMPORTANTE TEZAURE DE LA ÎNCEPUTUL EVULUI MEDIU EUROPEAN. DUPĂ DESCOPERIRE ȘI DUPĂ RECUPERAREA SA DE CĂTRE AUTORITĂȚILE VREMII, A FOST INCLUS ÎN COLECȚIA CURȚII IMPERIALE AUSTRIECE. ÎN PREZENT SE AFLĂ LA KUNSTHISTORISCHES MUSEUM DIN VIENA. CELE 23 DE PIESE ALE TEZAURULUI, ETEROGENE CA FORMĂ ȘI EXECUȚIE STILISTICĂ, SUNT CONFECȚIONATE DIN AUR CU O FINEȚE VARIIND ÎNTRE 12 ȘI 22.