Scriu, cu tristețe, aceste rânduri, în memoria unui mare creator de instituții culturale, el însuși o instituție: Dinu Săraru!
Am crescut cu teatrul pe care l-a organizat și consolidat, Teatrul Mic, cu cărțile pe care le-a scris, cu Teatrul de Televiziune pe care l-a condus între 1971 – 1977.
Sub conducerea lui Dinu Săraru în anii ’80 la Teatrul Mic s-a produs ceea ce s-a numit „Fenomenul din Sărindar”, când marile spectacole, regizate de Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete, alături de o trupă de actori mari, au făcut istorie. Enumerăm aici doar câteva dintre titlurile spectacolelor de succes,
precum „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Pluralul englezesc”, „Nu sunt Turnul Eiffel”,
„Maestrul şi Margareta”, „Nişte ţărani”, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, „Richard III”; „Ivona, principesa Burgundiei”, „Mitică Popescu”, „Doamna cu camelii”, „Mielul turbat”, „O scrisoare pierdută”, dar şi câteva nume ale marilor actori care au jucat atunci- Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, Dinu Manolache, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Gheorghe Visu.
A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radio România, între anii 1950-1961. A fost secretar general de redacţie la revista ,,Secolul 20″ şi la ,,Luceafărul”. În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef al Redacţiei Culturale Radio-TV. După anul 1990, a ocupat poziţiile de director general adjunct la Centrul Internaţional Ecumenic şi de membru în comitetul de direcţie al revistei “Armonia”. A fost director fondator al revistei “Noi” şi director al cotidianului “Universul românesc”.
,,Toate au început din secunda în care, la 13 noiembrie 1950, în veacul trecut, am fost angajat reporter la radio, de atunci a început biografia mea. Am avut noroc și de mentori foarte învățați, care m-au iubit și care m-au dăscălit, ca Alexandru Balaci, ca Mihnea Gheorghiu, ca Valentin Lipatti; le datorez foarte mult lor.” mărturisea regretatul scriitor într-un interviu acordat revistei Q Magazin.
Debutul său editorial a fost o culegere de cronici şi articole dedicate teatrului, adunate sub titlul “Teatrul românesc şi interpreţi contemporani”, în anul 1966. În 1973, avea să publice o nouă colecţie de cronici şi eseuri teatrale, “Al treilea gong”.
A debutat ca romancier şi, totodată, s-a consacrat cu “Nişte ţărani” (1974, Premiul “Ion Creangă” al Academiei Române). Cartea a fost ecranizată, în anul 1980, sub titlul “Vânătoarea de vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc şi a fost pusă în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic, în 1981, cu titlul “Scenariu dramatic în şapte anotimpuri”.
A urmat romanul “Clipa”, în 1976, montat, în premieră în 1978, la Teatrul de Stat din Constanţa, în regia lui Virgil Stoenescu.
A creat revista „Noi”, a fost directorul general al cotidianului „Universul românesc”, a creat revista „Renașterea civilizației rurale românești”, a creat Fundația Națională pentru Civilizație Rurală „Niște țărani”, primul Festival Internațional Eco-Etno-Folk Film, Universitatea Țăranească „D. Gusti” și primele echipe de cercetare sociologică de după război. După romanele semnate de Dinu Săraru au fost făcute patru filme și patru piese de teatru. Dinu Săraru a fost distins cu numeroase premii literare și artistice și cu premiul Academiei Române.
În 26 ianuarie 2001, Dinu Săraru preia funcția de Director al Teatrului Național, poziție care a reprezentat împlinirea unui vis al acestui împătimit de Teatru. În cei 3 ani de directorat (până în decembrie 2004) își afirmă prin fiecare gest respectul față de înaintași, dorind ca Teatrul Național să redevină ,,o instituție de moralitate și verticalitate artistică”.
A fost membru al Academiei Oamenilor de Stiință din România și director fondator al „Magazinului actualității culturale românești CLIPA”.
Am fost onorată să colaborez la revista CLIPA (director fondator maestrul Dinu Săraru și redactor șef Alexandra Săraru), încă de la crearea revistei, alături de mari oameni de cultură, academicieni, profesori precum Răzvan Theodorescu, Dan Berindei, Alexandru Surdu, Ioan-Aurel Pop, Ilie Bădescu, Constantin Bălăceanu Stolnici, Ioan Scurtu și alții. Prietenia și încrederea maestrului Săraru mi-au oferit prilejul de a scrie despre oameni la fel de mari precum acad. Alexandru Vulpe, prof. dr. Nicolae Georgescu, inginerul Eugeniu Iordăchescu, prof. dr. Ion Gh. Roșca și mulți alți Oameni pentru România. I-am dedicat, cu toată dragostea, cartea mea de interviuri ANAMNESIS.
A JURAT CREDINȚĂ ȚĂRII SALE ROMÂNIA, A APĂRAT NUMELE POPORULUI ȘI DRAPELUL TRICOLOR, L-A ELOGIAT PE MĂRIA SA ȚĂRANUL ROMÂN ȘI A PLECAT PE CALEA DE LUMINĂ CĂTRE ORIENTUL ETERN! DUMNEZEU SĂ ÎL AIBĂ ÎN PAZĂ ȘI SĂ ÎL BINECUVÂNTEZE!
Drum lin spre lumină, Maestre Săraru!
Irina AIRINEI
Adaugă un comentariu