Marea soprană Elena Moșuc închide strălucita ediție a VIII-a a Festivalului ”I ❤️ Lipatti”

Dragi prieteni,

În această seară va răsuna gongul final al celei de a VIII-a ediții a Festivalului ”I ❤️ Lipatti”. Invitatele acestui ultim eveniment sunt soprana Elena Moșuc și pianista Verona Maier.
Soprana de naționalitate romano-elvețiană, născută în România, la Iași, Elena Moșuc a studiat la Universitatea de Muzică George Enescu din orașul natal. A câștigat mai multe concursuri internaționale(cel mai important fiind ARD Wettbewerb – concursul televiziunilor germane în 1990, care i-a deschis drumul unei cariere internaționale) și i s-au decernat multe distincții și premii prestigioase. În 2005, Președintele României i-a acordat titlul de Ofițer al Artelor, înaltă recunoaștere a meritelor ei excepționale. În 2009 a obținut titlul de Doctor în muzică Summa cum laude la Universitatea de Muzică din București și a fost desemnată și Femeia Anului 2009. În 2010 devine cetățean de onoare al orașului său natal Iași și în 2015 i se acordă OSCARUL românesc- Marele Premiu al Operelor naționale din România, încununând astfel cariera sa internațională de excepție. În 2019 a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiu Opus Klassik, prima dată pentru cea mai bună soprană a anului și a doua pentru albumul său – Verdi Heroines (Solo Musica) și a fost proclamată câștigătoarea renumitului International Opera Awards „Opera Star” OSCAR DELLA LIRICA ca cea mai bună soprană. În 2022, la Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei i-a oferit Crucea Moldavă, cea mai mare distincție pentru mireni, iar Ministrul Culturii a onorat-o cu distincția de excelența pentru o excelentă carieră pe scenele internaționale.

Elena Moșuc a fost foarte atașată de Opera din Zürich, unde și-a demonstrat talentul și dăruirea pentru scenă în diverse roluri, majoritatea interpretate pe tot mapamondul precum Regina Nopții (interpretat de 250 de ori), Konstanze, Donna Anna, Zerbinetta, Lucia, Linda di Chamounix, Elvira, Gilda, Violetta, Mimi, Musetta, Micaela, Medora (Il Corsaro), Maria Stuarda, Nedda, Alice Ford, Lucrezia Borgia, Norma, Anna Bolena, Desdemona, Leonora (Il Trovatore), Lakmé, Giselda s.a. A fost invitată să cânte atât în întreaga Europă, pe cele mai faimoase scene internaționale (la Teatrul Scala din Milano, Viena, Opera Covent Garden din Londra, Teatrele Bastille, Opéra Comique, Palais Garnier si Champs-Elysées din Paris, Roma, Torino, Venetia, Palermo München, Berlin, Hamburg, Bucuresti, Barcelona, Bilbao, Tel Aviv etc.) și în festivaluri de renume (Salzburg, Arena din Verona, Savonlinna in Finlanda, Torre del Lago Italia,București ), cât și în SUA (la Metropolitan Opera New York si Dallas), la Muscat, în Japonia, China, Taiwan și Coreea.

A lucrat cu mari dirijori precum Sir Colin Davis, Nikolaus Harnoncourt, Christoph von Dohnanyi, Fabio Luisi, Nello Santi, Bruno Campanella, Maurizio Arena, Carlo Franci, Lorin Maazel, Marcello Viotti, Gustavo Dudamel, Philipp Jordan, Evelino Pido, Jordi Bernàcer, Valéry Gergiev și cu regizori de marcă: Franco Zeffirelli, Liliana Cavani, Ruth Berghaus, Sven-Eric Bechtolf, Stefan Herheim, Mario Martone, Gilbert Deflo, Renata Scotto, David McVicar, Lorenzo Mariani, Graham Vick, Davide Livermore, Martin Kusej, Roman Polanski etc. Este recunoscută ca una dintre cele mai versatile și expresive soprane ale epocii moderne.

Printre triumfurile recente se numără câteva debuturi considerate excepționale și care i-au îmbogățit repertoriul, precum Norma (Zürich, Lyon, Paris, Festivalul din Savonlinna, București), Marguerite (Faust) la Zürich, Hamburg si Budapesta, Liù (Turandot) la Zürich și la Festivalul puccinian de la Torre del Lago, Mimi (Zürich, Bucuresti), Medora (Il Corsaro) Zürich si Duisburg, Nedda ( Pagliacci ), Alice Ford ( Falstaff ), Luisa Miller ( Zürich, Napoli, Scala din Milano ), Lucrezia Borgia, Maria Stuarda (Zürich si Berlin), Anna Bolena (concertant la Viena), Semiramide (Lyon, Paris) și Magda (La Rondine) în München. O mențiune specială merită debutul său la Scala din Milano cu rolul Violetta Valéry în La Traviata sub bagheta marelui maestru Lorin Maazel, urmând apoi tot la Scala Gilda (Rigoletto), noua producție de Luisa Miller în care Elena a avut un succes personal ieșit din comun, Micaela în Carmen și Lucia di Lammermoor. Trebuie să adăugam ultimele succese cu Zerbinetta (Ariadne auf Naxos) la Zürich, Festivalul din Salzburg și Bastille Paris, Lucia di Lammermoor la Barcelona, Palermo, Torino, Las Palmas si Menorca, Lucrezia Borgia la Bruxelles și ABAO Bilbao, La Traviata in Malta și Atena. În 2017 punctele culminante ale aparițiilor sale pe scenele lirice internaționale au fost Maria Stuarda în Genova, spectacol considerat unul dintre cele mai bune din Europa în 2017 și senzaționalul succes cu dificilul rol Anna Bolena la Lisabona și Desdemona în Tokyo. În 2019 a triumfat cu rolurile Lakmé la Royal Opera House Muscat si Giselda (I Lombardi) la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. In anul 2021 au avut loc o serie de evenimente importante: pe 30 mai a sărbatorit 30 de ani de carieră artistică internațională cu un concert memorabil organizat de Opera Națională Bucuresti, pe 7 iulie, un recital de lied și arii din opere pe scena Ateneului Roman, în deschiderea Festivalului International „Vara magică”, iar pe 5 septembrie a participat la Festivalul Internațional „George Enescu”, unde a interpretat Marea Missa in do minor de W.A.Mozart.

În luna octombrie 2021 a deschis anul Centenarului Operei Naționale din București cu o remarcabilă interpretare a rolului titular din opera Norma de Vincenzo Bellini, într-o nouă producție concepută de regizoarea Alice Barb.

A interpretat rolul Violettei din La Traviata de Verdi pe 7 noiembrie, în cadrul săptămânii festive a Operei Naționale Ieșene care a împlinit 65 de ani de existență.

În martie 2022 a interpretat Integrala ”Cântecelor și Melodiilor ” pentru soprană și pian de Dinu Lipatti pe versuri de mari poeți francezi, acompaniată de pianista Verona Maier, în cadrul celei de a VI-a Ediții a Festivalului „I Love Lipatti” la Casa Artelor Dinu Lipatti, proiect care în anul 2023 s-a concretizat într-un CD, produs de Alice Barb pentru Casa Artelor Dinu Lipatti în cadrul Colecției Esențial.

Cel mai recent succes a fost debutul în rolul Elisabetta l (Roberto Devereux) la Opera din Zürich (februarie 2023).
Discografia sa include 3 CD box – A Portrait și un CD Donizetti Heroines publicate de Sony Classical, înregistrarea în premieră mondială Stabat Mater de Gualberto Brunetti, ”With Compliments” (arii de Händel acompaniata de Orchestra de Camera din Zürich), înregistrarea integrală a operetei „Schön ist die Welt” (Lumea este frumoasă) de Franz Léhar obținând și premiul criticii muzicale germane pentru înregistrări, Simfonia a doua de Mahler sub conducerea lui Valéry Gergiev, opera „La Rondine” apărută în 2017 și ciclul de lieduri „Tragédie d’amour” a compozitorului elvețian Emile Jacques-Dalcroze precum și numeroase DVD-uri cu producții de operă cum sunt Rigoletto, Flautul Fermecat, Ariadne auf Naxos, La Bohème și Lucia di Lammermoor. O mențiune particulară merită interpretarea sa în filmul „The Genius of Mozart” (Geniul lui Mozart) realizat de BBC și participarea sopranei de două ori la Gala FIFA transmisă in direct în toata lumea în peste 120 de țări. În aprilie 2018 a fost publicat noul său CD Verdi Heroines la Casa de discuri Solo Musica / Sony.

Verona Maier începe studiul pianului la vârsta de şase ani, la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 2 din Bucureşti, iar din 1975 devine elevă a Liceului de Artă „George Enescu”, pe care îl absolvă în 1980, având ca profesori pe Maria Spirescu, Maria Zaharescu și Angela Marbé. În vara aceluiaşi an este admisă la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde îşi încheie studiile la clasa de pian a profesoarelor Ioana Minei şi Ana Pittiş. În 1983 este deţinătoarea unei burse de studii din partea Guvernului francez pentru cursurile de pian ale Academiei de Vară de la Nisa. Este doctor în muzică şi, din 1990, cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, fiind în prezent profesor de muzică de cameră și prorector al instituției. Desfăşoară o bogată activitate artistică, materializată în recitaluri, concerte, festivaluri şi cursuri de măiestrie – în România, Italia, Elveţia, Franţa, Ungaria, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Norvegia, Israel, Iran, Macedonia, Albania – şi participă la Festivalul Internaţional „George Enescu”, Săptămâna Internaţională al Muzicii Noi şi Festivalul Artelor (Bucureşti), Festivalul ”I Love Lipatti ” la Casa Artelor Dinu Lipatti (București),Festivalurile Internaţionale de la Palencia şi Santander (Spania), Festivalul „Festum Musicae” (Iaşi), Festivalul de Artă Medievală (Sighişoara), „Zilele Muzicii Româno-Americane” (Constanţa), Festivalul filmului elveţian (Bucureşti), Festivalul de Teatru Atelier (Sfântu Gheorghe), Festivalul „Max Deutsch” (Paris), Langvad Chamber Music Jamboree (Danemarca). A fost invitată, ca membru sau președinte, în jurii de concursuri muzicale cu participare națională și internațională.

Alături de prestigioşi dirijori şi interpreţi din România şi din străinătate, apare în cadrul unor orchestre cum ar fi Orchestra de Cameră Radio, Orchestra de cameră „Simfonietta” sau Orchester Contemporary Opera Zürich, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Ansamblul „Concordia”. Manifestă o preferinţă deosebită pentru muzica de cameră, domeniu în care colaborează, între alţii, cu Pierre Yves Artaud, Claudi Arimany, Alan Weiss, Virgil Frâncu, Ion Bogdan Ștefănescu, Matei Ioachimescu (flaut), David Harris, Aurelian Octav Popa, Emil Vișenescu, Sacha Rattle (clarinet), Alexandru Tomescu, Remus Azoiţei, Sherban Lupu, Florin Croitoru, Thomas Bowes, Gabriel Croitoru, Liviu Câșleanu, Vlad Stănculeasa, Constantin Șerban (vioară), Ioana Ostafi, Marin Cazacu (violoncel), Ion Ivan Roncea (harpă), Dan Mizrahy, Lena Vieru (pian) Alexandru Matei, Sorin Rotaru (percuție) sau cântăreții Georgeta Stoleriu, Elena Moșuc, Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, George Emil Crăsnaru, Robert Nagy. Alături de Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici şi Robert Dumitrescu a făcut parte timp de peste 25 de ani din formaţia de cameră Studioul de Muzică Veche, unde evoluează la clavecin, orgă şi percuţie. A realizat înregistrări şi a participat la numeroase emisiuni pentru radio şi televiziune, fiind prezentă pe şapte CD-uri realizate în ţară şi în străinătate. A prezentat în primă audiție sau primă audiție românească peste o sută de lucrări muzicale.

De asemenea, a fost solicitată de o serie de regizori români la realizarea consultanţei de specialitate la muzica mai multor filme pentru marele sau micul ecran: „Moara lui Călifar” (Şerban Marinescu, 1986), „O vară de neuitat” (Lucian Pintilie, 1994), „Craii de Curtea Veche” (Mircea Veroiu, 1996), „Scrisorile prietenului” (Mircea Veroiu, 1997). Din 2014 este membru al Uniunii Cineaștilor.

De la muzica medievală la cea contemporană şi improvizaţie, de la claviatura pianului la cele ale clavecinului şi orgii sau la unele dintre instrumentele de percuţie, Verona Maier “migrează” cu uşurinţă şi mobilitate prin teritorii diverse ale muzicii. În acelaşi sens se înscriu şi preocupările sale pentru experimentele în care muzica se alatură teatrului, literaturii sau filmului. Acestui fel de a exista al Veronei Maier i se datorează, cu siguranţă, decizia de a i se acorda în 2004 medalia Meritul Cultural – clasa I, de către Preşedinţia României.
În program -Lipatti și Enescu – “Chansons et Melodies”, cele 9 Cântece și melodii de Dinu Lipatti și Cele 7 Cântece pe versuri de Clement Marot de George Enescu, piesele de pe CD-ul înregistrat anul trecut împreună cu soprana Elena Moșuc, o producție a Casei Artelor Dinu Lipatti, producător general Alice Barb.

Recitalul va fi urmat de proiecția filmului „ULTIMUL RECITAL, DINU LIPATTI, 1950” Besançon, Un documentar de Philippe Roger.

Filmul, realizat de regizorul și producătorul francez Philippe Roger în anul 2004, propune evocarea unui portret al marelui pianist Dinu Lipatti, în contextul ultimei sale apariții pe scenă.
Am obținut mărturiile unora dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Lipatti, pianistul Jacques Chapuis, auditori ai concertului, printre care Jacques Kreisler (președinte al Festivalului în 1950), biograful artistului, Grigore Bărgăuanu și a fotografului Michel Meusy, cel care a imortalizat în imagini această secvență de luptă și grație. La arhiva vizuală am adăugat documentele sonore radiofonice la fel de prețioase (muzică de Bach, Mozart, Schubert, Chopin, câteva fraze vorbite de artist în limba franceză, înainte și după Besançon). Philippe Roger – regizor.
Vă așteptăm cu drag la ultima seară din cea de a VIII-a ediție a Festivalului ”I ❤️ Lipatti ” desfășurat în perioada 19 -23 martie 2024 la Casa Artelor Dinu Lipatti.

Director Festival, Alice Barb și Echipa Casei Artelor Dinu Lipatti

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.