Oedipe la Opera Națională București: un spectacol care nu se uită!

[Din volumul: George Enescu: interviuri din presa românească, (1936-1946), ediție îngrijită de Laura Manolache, București, 1991/Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România]

Retras la Tescani, la conacul Marucăi Cantacuzino, George Enescu va compune opera Oedipe, într-un limbaj muzical modern și impunător.

13 martie 1936 este data la care Enescu își vede visul împlinit: are loc la Opera din Paris, în regia lui Pierre Chéreau, premiera absolută a operei sale – moment considerat de Enescu însuși drept cel mai fericit din viața sa.

Din mărturisirile făcute lui Bernard Gavoty, Enescu dorise ca rolul principal să fie interpretat de Șaliapin, care, însă, nu și l-a asumat…Vicisitudinile vârstei…

La premiera pariziană din 1936, André Pernet interpretează rolul principal, cu o forță tragică electrizantă, criticii muzicali ai vremii nemaicontenind cu elogiile la adresa compozitorului român. S-a vorbit pe larg despre spectacolul magnific, despre geniul muzical al lui Enescu, în esență, dramatic.

De atunci încoace, au mai fost reprezentații memorabile, iar, în România, prima a fost viziunea regizorală clasică, a maestrului Jean Rânzescu, David Ohanesian interpretând rolul lui Oedipe. Basul Nicolae Florei, pe scena Operei din Viena, a semnat o pagină istorică. Au mai fost montările moderne ale Cătălinei Buzoianu și Andrei Șerban care au deschis ediții ale Festivalului ,,Enescu”. Și au mai fost și cea a regizoarei Anda Tăbăcaru (și a lui Petrică Ionescu).

Stefano Poda semnează, astăzi, la Opera Națională București, o abordare simbolică, inițiatică a acestei compoziții pline de dramatism despre care mărturisește: ,,Este un monument de umanism, care traversează istoria din Grecia antică până în secolul XX, plină de viziune, de poezie, de geniu. Oedipe pleacă de la Sofocle, dar totul este reinventat și scindat în lumini și umbre. Oedipe este un semn al destinului, desigur: sunt foarte legat de idealul tragediei grecești, iar Oedipe e simbolul acestui ideal. Visul meu era să pun în scenă această operă pe Acropole, la Atena, unde am regizat și Trubadurul, în 2012, dar destinul a vrut să se întâmple întâi în țara natală a compozitorului ei.” (din interviul realizat de Oltea Șerban Pârâu).

Stefano Poda reușește performanța de a crea un spectacol total în care vocile, peisajele simbolice, baletul, corul, efectele scenice, orchestra sunt într-un dialog implicit cu această copleșitoare partitură. A reușit, așa cum și-a dorit George Enescu, să dea un singur suflu spectacolului, să armonizeze drumul cenușii prin geana Începutului ,,într-un singur flux de idei.” Memorabil rolul realizat de Ionuț Pascu, un interpret și un actor desăvârșit. O distribuție armonioasă într-un spectacol care nu se uită! Bravo, ONB! (Irina AIRINEI)