Col.r. loan ABUTNARIŢEI: EMINESCU ȘI ISTORIA BUCOVINEI

AU TRECUT 136 de ani de la trecerea în eternitate a Poetului nepereche, dar personalitatea sa continuă să ne dezvăluie noi și noi valenţe. Exegeţii au recunoscut în Eminescu omul care s-a impus ca poet și ziarist erudit şi că, adunându-şi o bogată şi temeinică informaţie istorică, a lăsat naţiunii sale o seamă de scrieri istorice. Acestea privesc destinul întregii naţiuni române. Chiar atunci când anumite rânduri se referă direct la un teritoriu sau altul, cititorul îşi va pune întrebarea în ce fel s-a implicat Eminescu în apărarea şi luminarea naţiunii române, în propăşirea ei. Trăind renaşterea şi împlinirile istorice din veacul său, Eminescu a străbătut toate provinciile, de-a lungul şi de-a latul, cunoscând astfel în mod direct sufletul şi aspiraţiile întregii naţii române. ,,Întâmplarea m-a făcut” – scria în anul1882 – ca, din copilărie să cunosc poporul românesc, din apele Nistrului începând în cruciş şi-n curmeziş, până la Tisa şi Dunăre”. E aceeaşi mărturisire arsă în versul de foc al Doinei: ,,De la Nistru pân-la Tisa/tot românul plânsu-mi-s-a”. La o vârstă fragedă, Eminescu a trecut din Moldova, aflată sub suzeranitatea Porții Otomane, în teritoriile româneşti aflate sub habsburgi, mai întâi în Bucovina, apoi în Transilvania, unde a poposit la Blajul în care vedea MICA ROMĂ şi „locul unde a răsărit soarele românismului”, a vizitat Banatul în care avea un frate, apoi Maramureşul, pentru care a pregătit un ciclu de conferinţe.

Este cunoscută sensibilitatea aparte a lui Eminescu pentru istoria Bucovinei, pentru viaţa şi spiritualitatea acestei provincii. Dintre toate teritoriile româneşti aflate sub stăpânire străină, Bucovina a fost „fără doar şi poate nedezlipită de sufletul poetului” (Al. Oprea). Cercetările de până acum au motivat parțial această realitate. Analiza câtorva elemente definitorii impun unele observații. Sub raport cronologic, referirile la istoria Bucovinei datează din anii 1870-1880, fiind risipite în diverse publicații apărute la Budapesta – Albina, la Iaşi-Curierul de Iaşi, Federaţiunea, Convorbiri literare sau la Bucureşti – Timpul. Problematica abordată de Eminescu este variată: condamnarea raptului teritorial săvârşit de habsburgi la 1771-1775; evocarea personalităţii lui Grigore al III-lea Ghica, domnul care a fost victima politicii turco-austriece; locul şi rolul Bucovinei în ansamblul spațiului românesc; situația existentă în zona de nord a Moldovei la data ocupării de către austrieci; consecințele nefaste ale politicii imperiale habsburgice şi elementele pe care s-a sprijinit Curtea de la Viena în exercitarea politicii sale, efectele colonizărilor în general şi, în special, ale încurajării migrației rutene (ucrainene) în zonă; unele aspecte ale cămătăriei practicate de burghezia evreiască; situația Bisericii Ortodoxe şi a fondului religios; informaţii și aprecieri despre Liceul din Suceava şi Universitatea din Cernăuți; organizarea, descrierea, semnificaţia şi concluziile desprinse de la Serbarea de la Putna.

Dacă în unele scrieri se resimt oarecum influenţele puternice exercitate asupra-i de climatul cultural politic din anii de studii petrecuţi la Cernăuți, opera sa în ansamblu şi cea privitoare la istoria Bucovinei în special poartă amprenta imperativelor stringente ale deceniului 1870-1880, cu problemele şi confruntările de opinii specifice. Statul român a păstrat oficial, în acest răstimp, o atitudine amicală de colaborare cu Imperiul Habsburgic. Există însă şi o altă imagine care trebuie avută în vedere. Austro-Ungaria nu privea cu simpatie pregătirea României pentru a-şi câștiga independenţa, intuind că un stat românesc independent avea să fie un punct de atracție şi de sprijin pentru românii din imperiu. În anul 1871 avea loc la Putna adunarea naţională a peste 5000 de tineri români, din toate provincile românești. În anul 1875, Curtea din Viena organiza cu mult fast sărbătorirea centenarului anexării Bucovinei, editând o mulţime de lucrări „istorice”, în care se forţa să se arate Europei „opera civilizatoare” făcută în nordul Moldovei. În acelaşi an,1875, habsburgii făceau „cadou” o universitate, dar nu românească, aşa cum ceruseră în mod insistent românii bucovineni, încă din anul 1848, ci una germană, care să continue propagarea civilizației şi culturii germane în estul Europei. Românii au răspuns prin publicarea, tot în 1875, a faimoasei broşuri „Răpirea BUCOVINEI după documente autentice”, în care se dezvăluie, pe bază de documente din arhiva lui Eudoxiu Hurmuzachi, târgul ruşinos prin care fuseseră puse la cale, de către Curtea din Viena, ocuparea şi anexarea părții de nord a Moldovei.

În anul 1876 apărea la Bucureşti şi lucrarea lui P.S. Aurelian „Bucovina, descriere economică, însoțită de o hartă”. La 1 octombrie 1877, se organizează la Iaşi comemorarea a 100 de ani de la asasinarea de către turci, în complicitate cu austriecii, a lui Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei care s-a opus răpirii Bucovinei şi căruia i se dezvelea o statuie impunătoare.

În anul 1879, se tipărea la Bucureşti, în traducerea lui Eminescu, primul volum din lucrarea lui Eudoxiu Hurmuzachi „Fragmente din istoria românilor”(adusă, în secret, în anul 1874, alături de alte 3000 de documente la Bucureşti, de către Titu Maiorescu). În acest război neoficiaI româno – austriac , Eminescu este o prezenţă foarte activă, un apărător neobosit al intereselor națiunii române, iar scrisorile sale privind istoria Bucovinei – extrem de bine documentate şi, din multe puncte de vedere, cu aprecieri și concluzii actuale, dezvăluie un cărturar cu reale aptitudini pentru activitatea istoriografică, unele pagini ale sale putând sta cu cinste alături de cele mai de seamă realizări de ieri şi de azi din acest domeniu. Nici un istoric al Bucovinei, de azi şi de mâine, nu trebuie să ignore ceea ce a scris Eminescu despre Bucovina.

Bibliografie: „Comoara de la Voroneţ”, de Mihai Iacobescu, Ed. Junimea, Iaşi, 2016, pp.7-42