Ioana TOFF: Pentru nepoții săi

Istoria a luat o întorsătură dramatică în primele ore ale zilei de duminică. La ora 03:04 a.m., ora Ierusalimului, președintele Donald Trump a anunțat un „atac de mare succes” asupra celor mai importante trei instalații nucleare ale Iranului: Fordow, Natanz și Isfahan.

Ordinul a venit după săptămâni de discuții în interiorul administrației. Republicanii libertarieni au avertizat asupra unui „încă un război fără sfârșit”. „Nu există nicio autoritate constituțională pentru ca președintele să bombardeze pe cineva fără a cere mai întâi permisiunea”, a insistat congresmanul Thomas Massie, a depus o rezoluție War Powers. rezoluția privind Puterile de Război, o lege federală americană menită să limiteze puterea președintelui de a angaja SUA într-un conflict armat fără aprobarea Congresului. Însă președintele american a fost de neclintit: „Israelul trebuie ajutat să termine treaba. Dacă asta înseamnă să zburăm cu Israelul, atunci vom fi alături de ei.”

Exact asta s-a întâmplat. Rachetele de penetrare masivă cu o greutate de 13.600 kg, au distrus situl nuclear îngropat în munții din Fordow, în timp ce rachetele de croazieră au distrus bazele de la Natanz și Isfahan.

Pentru Washington, operațiunea restabilește descurajarea erodată de la Kabul. Le spune fiecărui dictator, de la Coreea de Nord până la orice ticălos din Beirut, că linia roșie privind materialul nuclear este scrisă în muniție care penetrează munții.

Desigur, intervențiile militare în străinătate nu trebuie făcute la întâmplare. Dar e greșit să compari lovituri militare limitate și bine țintite cu războaie lungi, precum cel din Irak. În 1981, Menachem Begin a distrus reactorul nuclear al lui Saddam Hussein. În 2007, Ehud Olmert a distrus reactorul secret al Siriei. Niciuna dintre aceste operațiuni nu a dus la război sau ocupație. Ambele au prevenit amenințarea nucleară. Decizia lui Trump face parte din aceeași logică.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran nu este pur și simplu un alt regim ostil, ci este forma de conducere care neagă  Holocaustul și dorește ștergerea poporului evreu de pe fața pământului. Un astfel de guvern nu poate rămâne cu instrumentele necesare pentru a încerca un genocid nou.

Pentru președintele american, acest atac are și o latură personală. Trei dintre nepoții lui – Arabella, Joseph și Theodore – sunt evrei. Ideologia Gărzilor Revoluționare ale Iranului consideră existența micuților o ofensă. Prin atacul de duminică, președintele nu a acționat doar pentru SUA și pentru cei opt milioane de israelieni, ci și pentru trei copii americani care îi spun „bunic”. E o legătură rară, profund personală, între politică și familie – și asta contează.

Toți președinții promit că nu vor repeta greșelile trecutului. Lecția din Irak nu este că forța nu funcționează niciodată, ci că forța fără un scop clar duce la haos. De data aceasta, scopul a fost precis: distrugerea instalațiilor nucleare de la Fordow, Natanz și Isfahan, apoi retragerea. Mesajul a fost transmis: acum e rândul Iranului să decidă ce urmează.

Așadar, mulțumim, domnule Președinte! Mulțumim că ați trecut la acțiune când tăcerea însemna pericol, că ați acționat la timp, înainte ca Iranul să devină o putere nucleară, că ați arătat că alianțele contează în momentele grele și că ați reamintit lumii că descurajarea reală se face prin fapte, nu doar prin cuvinte.

Istoricii vor interpreta și vor dezbate deciziile dumneavoastră. Deocamdată un lucru este clar: cel mai periculos program nuclear al unui regim care a amenințat deschis cu genocidul a fost distrus. Și, din acea noapte, nu doar Israelul, ci întreaga lume liberă va dormi puțin mai liniștită.