După noaptea apocaliptică din 12 iulie, în unison cu somnul liniștit și soarele acestei dimineți, am luat ca tratament pentru suflet duioasa poveste a „Păstoriței” (celebrul tablou al lui Nicolae Grigorescu). O împărtășesc prietenilor virtuali, împreună cu aleasa mea recunoștință față de oamenii care m-au inspirat să caut sursele pentru a o cunoaște – scriitorul Liviu Papuc cu al său volum „Lascar Luția. Scrieri”, preotul Gabriel Herea cu ale sale investigații, doamna Maria Olar, președinta Fundației „Leca Morariu”, neostenită în a căuta și populariza tot ce-i legat de activitatea excelentului exponent al renumitei dinastii de români bucovineni, Leca Morariu, prietena de la Biblioteca Bucovinei, dr. Alis Niculică. Așadar, început de poveste: „Pe-o margine de pădure, într-o zi de vară. Aerul parcă tremură și el în adierile vântului și ale luminii. Oile pasc sub paza păstoriței, care toarce mereu, parcă simți cum se învârte fusul. În fund totul se pierde într-o zare albastră, nemărginită. De ce se învârte fusul și de ce e nemărginită zarea? De ce, când privești tabloul lui Grigorescu, trebuie să taci și să asculți?…”. După aceste întrebări, Lascar Luția, de la care am luat rândurile de mai sus, ne dă și răspunsul: pentru că „Totul ți se pare că e într-adevăr viu, parcă ești în satul tău iubit, într-o după-amiază de vară, și te miri că n-auzi din când în când un dangăt de clopot sau un lătrat de câine”.

Darul a fost primit cu enormă bucurie de comitetul SCLR în Bucovina, donatorul fiind asigurat că „Păstorița” va ocupa locul de cinste în casa națională – simbol al aspirațiilor românești, unde se adunau toți cei care lucrau pentru propășirea cuturală și unitatea sufletului românesc. Prin acest dar, bucovinenii îi scriu lui Vlahuță că au câștigat un izvor de însuflețire și mândrie națională.
Tabloul s-a aflat la Cernăuți, la loc de cinste, până la dramatica retragere a românilor în nefastul 1944. „Păstorița” a avut mai mult noroc decât mulți români, care au încercat să scape de a doua ocupație a sovieticilor, fiind salvată de Leca Morariu. În 1967, soția sa, distinsa pianistă Octavia Lupu, a donat tabloul Muzeului Județean Suceava. În prezent, conform cercetărilor dr. Alis Niculică și, după cum menționează și dr. Gabriel Herea în „Observatorul cultural” (anul 2022) tabloul se află la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava. Nu știu dacă a fost restaurat, așa cum se anunța în același articol că e în curs de pregătire restaurarea și expunerea într-o expoziție permanentă a Muzeului de Artă din Suceava. Însă oriunde s-ar afla, „Păstorița” toarce din caierul de aur al frumosului românesc, în care ne regăsim partea pierdută din sufletul nostru.
Adaugă un comentariu