POEȚI AI LIMBII ROMÂNE: ,,NU PLECA NICIODATĂ DIN GRAI!”

Poeți români din Basarabia, nordul Bucovinei, Bulgaria, Ungaria, barzii populari aromâni psalmodiază limba română, limba mamei, apa vie a existenței lor pe pământ…

,, Aşadar, acolo unde limba este primejduită, ameninţată, poetul ia, ca urmare, atitudine întru apărarea limbii pentru că ţine de fiinţa sa” – scria EUGENIU COȘERIU în ,,Limba română -limbă romanică” (Ed. Academiei Române, 2005).

Istoria poeziei românești din comunitățile istorice se încadrează în istoria rezistenței prin cultură a spiritualității românești în provinciile răpite și amenințate mereu cu deznaționalizarea. Pentru un scriitor care trăieşte în spaţii lingvistice străine, limba maternă devine un factor de conştientizare dureroasă a alterităţii, dar şi un mod de a-și trăi propria IDENTITATE. Poeții megieși exprimă dimensiunea universală a  limbii române, limba întregii națiuni.

Redăm aici doar câteva raze ale soarelui creației etnicilor români din comunitățile istorice. Dar, în realitate, sunt mult mai mulți! Binecuvântată să le fie lupta pentru nemurirea limbii române!

BULGARIA

MILAN ANGHELOV COSOVEANU(1928-2020)

,,Trec ierni, ca apa Dunării la vale trec./Privesc cum orizontul meu se schimbă./Şi tot aş vrea, aş vrea eu undeva să plec/Să-mi caut patria şi strămoşeasca limbă./Dar mă opreşte urma caldă de părinţi./Cu funia grâului, aici, în scurt mă leagă./Cu vocea clară plâng la sud nişte morminţi./Rămân aici prin cântece şi prin meleaguri. /Rămân român.” (Şi tot aş vrea)

,,Te duc în mine, Ţară-mamă,/Cu bunul tau, cu faţa albă./Cu neamul tău sânt de o seamă,/În vis te duc. Şi trec în grabă/Prin alte state pământene,/Dară-n pământul tau, în tine,/In munţii tăi şi pe noiene,/Ca un stejar am rădăcine.” (În vis te duc)

,,Mă întreb ce cântă-n mine,/Cântă limba României/Pe potecile străine/Cântec – vie melodie./Nu pot a schimba tiranii/Neamu, inima, simţirea,/Nici a cumpăra cu banii/Demnitatea mea și firea./România cântă-n mine/Pe potecile străine;/Floare vecinic înflorită,/Ţară – floare strălucită.”  (Ce cântă-n mine)

SERBIA

TIMOC

CRISTEA SANDU-TIMOC (1916-2012)

,,Făcu nuntă boierească,/Sus la tabăra turcească,/Colea-nŢara Rumânească,/Ca pentru să pomenească,/La buni fraţi ca Dumneavoastră.”

Auzită de la Sâma Prunaru de 52 ani (ştia carte) din com. Alexandrovăţ, jud. Craina, Valea Timocului sârbesc.” în ,,Poezii Populare de la românii din Valea Timocului”, volum  publicat de Cristea Sandu-Timoc la Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1943, cu o introducere de academicianul Nicolae Cartojan.

Scrie ,,Istoria românilor timoceni”,  apărută la Editura Nădejdea, Vârșeț-Serbia, 1944.

Publică apoi: ,,Cântece  bătrânești și doine”, Editura  ESPLA,  București, 1967, ,,Casa din Dunăre” (povestiri), Editura Facla, Timișoara, 1974, ,,Pasărea sufletului (versuri), Editura Eminescu, București, 1980, ,,Tăcerea de piatră” (versuri),  Editura Cartea Românească, București, 1982, ,,Coroana munților” (povestiri), Editura Ion Creangă, București, 1983, ,,Poveşti populare românești”, Editura Minerva, București, 1988, ,,Tragedia românilor de peste hotare”, Editura Astra Română, Timișoara, 1994, ,,Mărturii de la românii uitați”, Editura Astra Română, Timișoara, 1995, ,,Vlahii sunt români”, Editura Astra Româna, Timișoara, 1997, ,,Istoria neamului românesc”, Timişoara, 2003, ,,Cartea bunului român”, Abecedar.

VOIVODINA

ION MILOŞ (16 februarie 1930, la Sărcia, astăzi Sutjeska, în Banatul sârbesc, din părinți români. A decedat in 5 decembie 2015).

„Nu pleca niciodată din grai!”

,,Frunză verde veșnicie/Doina, Dor și Omenie/Trei cuvinte românești/În alte limbi nu găsești/Doina nu e numai cântec/Doina este un descântec/Frumusețe și speranța/Dragostea ce ne înalta/Dorul este o trăire/Un fior de nemurire/Între Cosmos și Ființă/Între Om și Suferință/A fi Om de Omenie/Este jertfă și frăție/Legătura de iubire/Între ins și omenire/Frunză verde poezie/Doină, Dor și Omenie/Împreună dăltuiesc/Omul veșnic românesc.” (Doină, dor și omenie)

UNGARIA

O poetă cu verb sumbru, exprimând ideea de exil printre oameni, de univers al copilăriei ca stare de grație, ca paradis pierdut,  este prestigioasa arhivistă MARIA BERÉNYI (născută în 1957 la Micherechi, este autoarea câtorva volume de poezii: Autodefinire (1987), Fără titlu (1989), Pulsul veacului palid (1997), În pragul noului mileniu (2002), ea redefinește poezia română din Ungaria într-o formulă modernă, aerată, întoarsă către interiorul plin de neliniști al omului contemporan cu dublă identitate:

,,Am fost de serviciu/în acest deceniu/M-am luptat cu toate/morile de vînt/M-am măcinat în toate/morile din lume/Am obosit și fug de toate/Nu mai poate nimeni/să dea în mine/Eu am ajuns /pînă -n punctul de unde/nu se mai crede/și nu se mai speră/Ne mai rămîne doar/scheletul cuvintelor materne.” (Am obosit)

UCRAINA

HERȚA

VASILE BÂCU (n. 2 ianuarie 1967)

La Fântâna Albă, albi sunt doar bătrânii,/ Restu-i totul negru — și pământ și cer,/ Neagră e şi roua şi culoarea pâinii,/ Cad din cer amare lacrimi de-adevăr..”.(La Fântâna Albă)

În „Revenirea poetului” se relevă dezghețul atât de mult aşteptat de românii nord-bucovineni, acel dezgheț de la sfârşitul deceniului al şaselea, când, în sfârşit, clasicii literaturii noastre, inclusiv Mihai Eminescu, au fost scoşi de la index, permițându-se, însă doar treptat,  publicarea lor: „ Cel mai mult l-au aşteptat teii,/ Pentru că nimeni altul/ Nu le-a închinat/Cuvinte mai alese…// L-au aşteptat bătrânii țărani./ Care şi-au adus din Siberia/ sufletele în traiste…// L-au aşteptat nou-născuții Acestui hotar de milenii,/ Pentru că fără el/ Din inimile lor/ neprihănite/ n-ar fi izvorât niciodată/ apa vie a limbii materne…”.

NORDUL BUCOVINEI

ILIE MOTRESCU, (18 aug. 1941-26 iul. 1969), zbor frânt al poeziei cernăuțene, asasinat în pădurea Crasnei, la numai 27 de ani, de către agenții sovietici din Crasna și Cernăuți, la indicația fostului KGB.

,,Vino, frate-nstrăinate,/să vezi viaţa ce-mi împarte,/să-mi vezi zilele ce mi-s,/greul de-a trăi din scris./Hrană sărmană,/pâine de pomană,/trudă oarbă, sărăcie,/soartă hărăzită mie./Vino, maică, să mă vezi/ce-am ajuns de când veghez/la fereastra visului/semnele prescrisului…/Nu se-arată nici un semn,/braţul mi se face lemn,/chipul mi se face var,/sfâşiere amar.” (Alean)

ȘTEFAN HOSTIUC (n. la 28 decembrie 1951, com. Mahala, regiunea Cernăuţi), poet, publicist, istoric și critic literar valoros.

,,Când pasărea neamului țipă/în plasa uitării de grai/cenușa din noi se-naripă/prin Eminescu Mihai.” (Dulce de Bucovina)

,,Blagoslovește vechile obcine/și-n sânul lor veche suflarea noastră/ redă-ne prin cunoașterea de sine/ zborul uitat de pasăre măiastră/ că soarta ni-i aici bimilenară/ dovadă busuiocul ni-i și  minta/și carpii ce Carpații ni-i lăsară/ne binecuvântează doamne ginta” (Rugă)

ARCADIE SUCEVEANU (n.  16 noiembrie 1952) este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru-fondator al PEN-Clubului din Moldova.

,,Acesti irozi azi nu mai taie prunci,/Ei taie tot ce poate ține minte./Acesti irozi au și primit porunci/Să taie toți strămoșii din morminte./Ci-acești irozi nu au de unde ști/(Acesti irozi au intuiția proastă)/Cum noi îi îngroparăm, zi de zi,/În osul nostru și în carnea noastră./Acesti irozi se fac a nu vedea,/Acești irozi nu vor să ia aminte/Că Burebista doarme-n tâmpla mea,/Că Eminescu-mi curge prin cuvinte./Ei râmă sat cu sat și deal cu deal,/Hăcuie cruci și răscolesc altare,/Dar nu e de găsit nici Decebal,/Nici Dragoș Vodă, nici Ștefan cel Mare./Noi suntem, iată, cimitire vii,/Noi suntem piramide umblătoare,/Tot neamul de Ioni și de Marii/Zidit e-n noi, în toți si-n fiecare…/Ei în zadar cotrobăiesc prin gropi/Și taie tigve, înecați in fiere/Noua ne ard făclii de Paști în ochi,/Noi mirosim a stea și-a Înviere./Noi învățăm din nou, aici, să fim,/De viața noastră ține cont Vecia./Sus în Carpați ning flori de vicleim,/În ieslea lor se naște-acum Mesia.” (,,Cimitire vii”)

BASARABIA

LEONIDA LARI (1949-2011), poetă și militantă pentru Unire, are o poezie patriotică și spirituală.

,,Bat clopote tare, de vuie-n Cuvânt/Neînduplecata-ntrebare:/Sînt două popoare cu acelaşi cuvânt?/Un singur popor e cu-acelaşi mormânt –/La Putna lui Ştefan cel Mare!” (La Putna)

GRIGORE VIERU (1935-2009) – Poet național al Basarabiei, cunoscut pentru poeziile sale patriotice , a scris multe poezii despre limba română, iar aceasta este una dintre cele mai frumoase:

„În aceeași limbă/Toată lumea plânge,/În aceeași limbă/Râde un pământ./(…)

În limba ta/Ți-e dor de mama,/Și vinul e mai vin,/Și prânzul e mai prânz!” (În limba ta)

DUMITRU MATCOVSCHI (1939-2013), poet, dramaturg și academician, a promovat cultura și identitatea românească în Basarabia. A scris mult despre importanța limbii române în Basarabia:

,,Este a noastră limba noastră/și noi suntem cu ea popor,/cum stelele/din cer/sunt stele/cu veșnică /lumina-a lor./Este a noastră limba noastră/și noi suntem cu ea pământ,/cum marea mare/este mare/cu ape veșnic vălurând./Este a noastră limba noastră/și soarta noi suntem cu ea,/cum este codru verde soarta/cu ciuta și cu pasărea./Din străbunei cu limba noastră/noi am crescut și creștem, demn,/cum crește pomul din țărâna/suită-n frunză și în lemn./Ci noi cu ea, cu limba noastră,/ nemuritori vom fi oricând,/nemuritor cum e Pământul/cu Soarele mereu arzând. (Cu limba noastră)

„Ne-au furat și graiul, ne-au furat și țara,/Ne-au lăsat doar umbra, dorul și amarul./Dar rămâne limba, limba românească,/Cât trăiește Prutul și Carpații cresc.”

NICOLAE DABIJA (1948-2021), poet, prozator și publicist, a fost un simbol al mișcării de renaștere națională .

„Nu ne-au învins, chiar dacă-n lanțuri grele/Ne-au pus pe toți de-a lungul anilor,/Și dacă limba noastră mai rămâne,/Mai este viu și neamul nostru, dor.” (Ruga pentru limba română)

Troiţa din piatră albă ridicată în faţa sediului Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, îi comemorează pe scriitorii deportaţi şi exterminaţi de regimul totalitar comunist, în cel de-al Doilea Război Mondial, precum dar și luptătorii pentru valorile naţionale din anii ’80-’90. Crucea de aproape cinci metri înălţime se învecinează cu statuia marelui poet Mihai Eminescu.

Printre cele peste 40 de nume inscripţionate pe soclu îi regăsim pe Nicolae Costenco, Alexandru Tâmbur şi Mihail Curicheru, destinele tragice ale cărora au fost dezvăluite de istoricii Igor Caşu şi Mihai Taşcă la rubrica „Arhivele comunismului“ din „Adevărul“ Moldova. Sunt menționați și scriitorii din Transnistria pentru că au avut primii de suferit din cauza „terorii roşii“. Unul dintre aceştia a fost poetul Nicolae Ţurcanu, care nu s-a evacuat şi a trăit la Tiraspol în perioada 1941-1944. Versurile lui sunt un crez al tuturor scriitorilor care au iubit cultura română: „Salut, dulce Românie,/Frate, soră, mamă, tată,/Noi vă zicem „Bună ziua,/Dar adio – niciodată“.

Un monument care ne reaminteşte că în Basarabia s-a murit pentru limba română!

LUCIAN BLAGA, Încheiere

,,Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte./Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ./E în apă. E în vânt./Sau mai departe.

Cu foaia această închid porțile și trag cheile./Sunt undeva jos sau undeva sus./Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te:/taina trăită unde s-a dus?

Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?/De la basmul sângelui spus/întoarce-ți sufletul către perete/și lacrima către apus.”

Irina Airinei