AFnewsDin America, cu drag!
Personalitatea augustă a Reginei Maria continuă să fascineze. O frumusețe recunoscută, cu o remarcabilă capacitate analitică; știa să comunice cu supușii săi, în marea lor majoritate țărani care trăiau din munca pământului, dar și cu vârfurile aristocrației europene căreia ea însăși îi aparținea. În lista lungă de calități personale, nu trebuie omisă capacitatea acesteia de a întreține relații și prietenii cu artiștii și personalitățile culturale ale epocii și, neapărat, trebuie menționată și impresionanta sa capacitate de empatie.
A fost o altfel de Regină pentru un altfel de veac: secolul XX. După 8 decenii de la moartea sa, rămâne o figură luminoasă care continuă să stârnească interesul publicului. Magia continuă…
Jurnalistul american Steve Wiegand i-a dedicat un volum cu un titlu incitant: ,,Dansatoarea, visătorii și Regina României”.[1] Noua carte nu este o biografie a Reginei – deși autorul dovedește o bună cunoaștere a detaliilor vieții regale, concentrându-se asupra vizitei suveranei pe continentul american, în 1926, și anume participarea sa la deschiderea unui muzeu de artă în nord-vestul țării.
O anumită idee preconcepută, desigur, eronată, ne face să vedem doar elementele de popular culture din Statele Unite, ignorând aspectele culturale. Totuși, un sondaj din 2014 efectuat de Institutul Muzeelor și Bibliotecilor identifică 35 000 de muzee în America, adică un număr cu 9500 mai mare – precizează Wiegand – decât numărul total al centrelor de vânzare McDonald’s și Starbucks la un loc. Când a acceptat să fie oaspetele de onoare la deschiderea muzeului din Maryhill, Regina României a avut intuiție și viziune: muzeul este deschis publicului și în prezent. (În 1990 a înregistrat mai mult de 70 000 de vizitatori).
România și Regina ei erau cunoscute în America, deși yankeii îi reproșau țării încheierea păcii separate cu Puterile Centrale. Fotografia Mariei fusese publicată pe coperta revistei TIME în numărul din 4 august 1924. Exista însă și un interes pentru resursele petroliere de pe Valea Prahovei. Funcționa, deja, din 1904, Societatea Petrolieră Româno-Americană, filială a trustului Standard Oil deținut de magnatul J.D. Rockefeller. La rândul său, Regatul României era interesat de investițiile americane. În februarie 1919, Congresul SUA a decis înființarea Administrației Americane de Ajutor (American Relief Administration) care, în România, a înființat o Asociație de ajutor pentru copiii României (cu o filială la Chișinău pentru provincia recent unită cu țara).
Între 1917-1920, a activat în Regat și o misiune a Crucii Roșii Americane sub patroanajul Reginei Maria. Acum trebuie amintit John Kaba, căpitan în armata americană, cel care emigrase cu familia la începutul secolului. A ajuns la București în aprilie 1919, fiind pus la dispoziția Misiunii din România. S-a deplasat în Basarabia pentru a supraveghea distribuirea către populație a ajutorului american, în special produse alimentare. Călătoria sa s-a finalizat prin publicarea, în iunie 1919, a unui document constatativ, tipărit cu titlul ,,Basarabia. Raport politico-economic”. Raportul a fost tradus și în limba franceză pentru a fi prezentat Conferinței de Pace de la Paris. Un document de o mare importanță care a contribuit, după pledoaria patetică a Reginei, la recunoașterea drepturilor naturale ale Regatului Român. Elaborat de un ofițer american, Raportul a determinat și schimbarea percepției delegației SUA care a renunțat la ideea de plebiscit în chestiunea Basarabiei. Naturalizat cetățean american, John Kaba nu a ezitat să-și prezinte concluzia proprie: ,,Armata română nu luptă numai în bătăliile României, dar în ale întregii civilizații.” [2]
Mareșalul francez Ferdinand Jean Marie Foch a confirmat concluzia la care ajunsese John Kaba. Acesta a recomandat Conferinței: ,,Continuați să sprijiniți România, deoarece aceasta are nu numai o armată (putea opri răspândirea bolșevismului, n.n.) dar și un guvern și un popor.”
Cine era ,,dansatoarea” din titlul cărții lui Steve Wiegand? Nimeni alta decât celebra Louis Fuller, creatoarea ,,dansului serpentina” pentru care este recunoscută pe plan mondial și inovatoarea în domeniul luminilor de scenă; o precursoare a dansului modern. Auguste Rodin, scuptorul francez de a cărei prietenie platonică s-a bucurat, a spus despre ea: ,,A deschis drum artei viitorului”. Lois Fuller, celebră în Franța era una dintre vedetele faimosului cabaret Folies Bergère din Paris, fiind considerată o reprezentantă de seamă a curentului Art Nouveau în balet. Lois, libertină și sociabilă, a trăit în medii culturale avangardiste, atât franceze cât și americane. Henri de Toulouse-Lautrec și Jules Chéret (părintele afișului modern) i-au propagat imaginea. Frères Lumière au filmat una dintre reprezentațiile sale. Prima sa carte de memorii a fost prefațată de Anatole France. Stéphane Mallarmé dar și Isadora Duncan, balerina pe care o iubea Esenin, s-au aflat în cercul de prieteni ai domnișoarei Fuller. Lista amicilor e lungă și simpla ei lectură ne confirmă interesul de care se bucura balerina americană în avangarda europeană.
De menționat că filmul mut ,,Crinul vieții” pe care la realizat în 1921, a avut la bază cartea cu același titlu scrisă de Regina Maria în 1912.
În plină glorie artistică, în 1902, Lois Fuller a dansat la Opera Română din București, ocazie cu care a întâlnit-o pe Regină, pe atunci principesă de coroană. Nu e bine lămurit dacă Maria a invitat-o la palat, dar cele două femei de excepție s-au împrietenit atunci, iar prietenia lor a durat până la moartea lui Lois, în anul 1928. O vastă corespondență s-a purtat între ele până la sfârșit.
Cine erau visătorii despre care scrie Steve Wiegand?
Lady’s first! Să începem cu Alma Spreckels (1881-1968). Ca orice femeie frumoasă, Alma a fost o idealistă pragmatică născută în sărăcie, a visat să devină bogată, a ajuns, într-adevăr, unul dintre cele mai avute personaje din înalta societate a orașului San Francisco. Unii istorici au considerat-o ,,stră – străbunica” orașului, numind-o ,,Big Alma” (era prea înaltă pentru o femeie…). Părăsește școala la 14 ani, dar începe să prețuiască arta, înscriindu-se la ,,Mark Hopkins Institute of Art” unde studiază pictura specializându-se în miniaturi. O nonconformistă pentru timpul ei: nu s-a sfiit să pozeze goală pentru nudurile atârnate pe pereții din salon de aristocrații vremii. Așa îl cunoaște pe Adolf B. Spreckels, ,,regele zahărului”, cu 24 de ani mai vârstnic decât ea. Femeie bogată de-acum, doamna Spreckels a devenit una dintre colecționarii mari de artă din SUA și un filantrop recunoscut. La Paris o cunoaște pe Lois Fuller care o prezintă lui Rodin căruia i-a cumpărat mai multe opere pe care le va expune în San Francisco în 1915. Soțul magnat i-a oferit cadou de Crăciun o nouă reședință în Pacific Heights. Personalități ca Jack London sau sculptorul american Earl Cummings au fost prezenți la petrecerile opulente organizate de ,,Big Alma”. Spreckels Mansion, după mai multe avataruri, devine sediul Muzeului de Artă din San Francisco. Inițiativa avea la bază colecția de artă alcătuită de Alma și banii soțului.
Prin Lois Fuller, doamna Spreckels a întâlnit-o pe Regina Maria și chiar a călătorit în România la invitația suveranei României. De altfel, Lois și Alma s-au implicat în strângerea de fonduri atât de necesare Regatului, după Primul Război Mondial.
Adevăratul ,,Dreamer„ după caracterizarea lui Steve Wiegand, a fost însă Sam (Samuel Hill, 1857- 1931). Regina Maria l-a numit, mai aproape de adevăr, ,,un vizionar”. Născut în Carolina de Nord, după Războiul Civil, familia sa s-a mutat în Minnesota. După ce obține două diplome, din care una la Universitatea Harvard, revine în Minneapolis unde practică avocatura. Este angajat de James Jerome Hill, un magnat al căilor ferate. În 1888, Sam se căsătorește cu fiica lui Hill.
După succesul Modelului T proiectat de Harry Ford, Sam intuiește că viitorul aparține drumurilor bune și autostrăzilor și începe să pledeze cauza drumurilor moderne în Statele Washington și Oregon.
A înființat asociația ”Good Roads”, iar între 1909-1913 a construit, pe cheltuiala sa, 11 km de drum asfaltat: a fost primul astfel de drum pe Coasta Pacificului. A convins conducerea Universității Washington să creeze prima catedră de Inginerie rutieră. La un moment dat, planifică construcția unei autostrăzi pe malul nordic al fluviului Columbia, proiect nerealizat, totuși. Cumpără, însă, pământ, pe malurile Canionului Columbia. Ridică aici, în Maryhill, o splendidă reședință iar, mai apoi, sub influența prietenei sale Lois Fuller, decide să transforme imobilul în muzeu de artă. Inaugurarea, în 1926, a muzeului, s-a făcut în prezența Reginei Maria care a rostit cuvântul de deschidere. Astfel, vizita Reginei din România s-a datorat în bună măsură invitației adresate acesteia de Sam (Samuel Hill).
Regina și-a dorit să vadă America. Englezoaică de origine, trebuie să fi fost curioasă să vadă fostele colonii ale Marii Britanii. Ca regină, a fost interesată să cunoască la fața locului miracolul economic american din prima jumătate a secolului XX căruia i se spunea deja ,,Secolul American”. În 1921, fusese chiar planificată o călătorie a Reginei pentru a promova investițiile americane în România, dar planul a fost abandonat, în principal din cauza reîncoronării regelui Ferdinand și a Reginei Maria în catedrala din Alba Iulia în ziua de 15 octombrie 1922. Problemele intervenite în viața cuplului regal i-au întârziat plecarea. În decembrie 1925, prințul Carol a renunțat la drepturile la succesiune și a plecat la Paris cu metresa sa.
Cu atâtea probleme, Regina simțea nevoia de a ,,împrospăta aerul”, iar America putea să-i ofere o atare schimbare. Mai era și Lois Fuller, prietena balerină care de ani de zile o îndemna să treacă oceanul.
Deplasarea Reginei nu a fost posibilă fără unele tratative: Partidul Liberal nu credea că vizita are justifica cheltuielile cerute. Partidul Conservator însă, având în vedere ceea ce realizase suverana la Conferința de Pace de la Paris, era încrezător în perspectivele turneului din America încuviințând călătoria Reginei Maria împreună cu Prințul Nicolae și Principesa Ileana. Prin urmare, au început pregătirile pentru drum: pe lângă cele 30 de cufere umplute cu ținutele haute couture cumpărate la Paris, au mai fost încărcate lăzile cu statui, costume, mobilier de artă, obiecte de artă populară țărănească menite a fi dăruite patronului Muzeului de Artă din Maryhill.
Întrebată despre această vizită, Regina a explicat: ,,De câte ori o Regină este invitată într-o țară, ea nu poate să plece fără un motiv; trebuie să prezinte Guvernului motivele care să justifice vizita. Le-am spus prietenilor că trebuie să mă invite pentru o durată bine determinată și un motiv semnificativ. Discursul de inaugurare a Sălii românești de la Maryhill a fost acest motiv.”
[1] Steve Wiegand, “The Dancer, The Dreamers and The Queen of Romania”, Bancroft Press, Baltimore, 2019.
[2] Jonh Kaba, Basarabia. Raport politico-economic (traducere Radu Nicolae), Editura Magic Print, Onești, 2023.
Adaugă un comentariu