Maria TOACĂ: DE ZIUA ARMATEI ROMÂNE – când Ilie Lazăr a arborat primul stindard românesc pe turnul primăriei din Cernăuţi

DE ZIUA ARMATEI ROMÂNE, AMINTIRI DESPRE ILIE LAZĂR

Să ne deschidem azi inimile, cu gândul la generaţia aleasă să trăiască cele mai frumoase momente din istoria poporului nostru. Cine şi cum au fost ei, acei oameni care au reîntregit neamul, făuritorii Uniri în Bucovina? Cunoaştem câteva nume – Iancu Flondor, Sextil Puşcariu, Ion Nistor… Dar puţini ştiu că merită să fie pomenit alături de artizanii Unirii şi maramureşeanul Ilie Lazăr, care a înălţat primul stindard românesc pe turnul primăriei din Cernăuţi, după 174 de ani de dominaţie a străinilor. Martorii acelui eveniment mărturisesc că entuziasmul românilor când au văzut fâlfâind Tricolorul pe Primărie a fost de nedescris.

Cum a ajuns la Cernăuţi maramureşeanul Ilie Lazăr, care avea doar 23 de ani la acel moment epocal? S-a născut la Sighet, într-o familie de vechi români, păstrători de datini şi credinţă. Bunicul său, Vasile Lazăr descindea din şapte generaţii de preoţi şi a fost protopop al Sighetului. Educat în spiritul dragostei de neam, a ales să studieze dreptul, pentru a se înarma cu cunoştinţe pe calea realizării idealurilor naţionale. Răspândea printre studenţi broşuri ale Asociaţiei „Astra”, le vorbea colegilor despre România, din care cauză era urmărit de autorităţi şi a fost nevoit să părăsească oraşul natal. Dar nici la Cluj, unde s-a transferat cu studiile, n-a avut linişte. A fost înrolat în armata austro-ungară, într-un regiment de infanterie, la Lugoj. Şi acolo nimerise într-un mediu românesc, 80% din militari fiind români. Astfel, Ilie Lazăr a pledat în continuare pentru cauza românească, protejându-şi conaţionalii. Printre aceştia se afla şi Petru Groza, viitorul lider comunist din conducerea României, de la care mai apoi i s-au tras multe necazuri.

În 1916, austro-ungurii l-au trimis pe frontul galiţian, pe linia întâi. A fost rănit la ambele picioare, dar a reuşit să fugă de urmărirea cazacilor şi să ajungă într-un tren cu răniţi la Sighet. După vindecare este mânat din nou pe front, fiind ţinut în vizorul ofiţerilor unguri. După o ciocnire cu un superior maghiar a fost arestat pe trei luni. Însă această pedeapsă e o nimica toată faţă de chinurile îndurate în perioada comunistă, din cauza principiilor sale şi pentru că a fost foarte apropiat de Iuliu Maniu.

După pacea de la Brest Litovsk, făcea parte din trupele de menţinere a ordinii în judeţul Tulcin, regiunea Troscianetz – Podoslki. Aflând de unirea Basarabiei cu România, a început să-şi pregătească dezertarea din armata austro-ungară. Pentru îndeplinirea planului, iniţiatorul a mituit cu 27 puduri de grâu un mecanic şi doi angajaţi ucraineni la căile ferate, cerând să-i ducă până la Moghilev. Trenul i-a dus până la Smerinka, dar de acolo comandantul german al gării i-a îndreptat spre Kiev. Ajungând la Noua Suliţă, la frontiera Bucovinei, soldaţii au fost de acord cu propunerea lui Lazăr de a merge la Cernăuţi, iar de acolo să se întoarcă acasă în Ardeal. La momentul când au ajuns în piaţa din Cernăuţi oraşul era ocupat la periferii şi cazărmi de circa şapte sute de tipi înarmaţi veniţi din Kolomeea, Stanislau şi Sniatin. Până la sosirea armatei române, Ilie Lazăr s-a oferit să le ajute fruntaşilor români să salveze oraşul. Vestea apariţiei românilor în uniforme austriece, înarmaţi şi organizaţi, s-a răspândit ca fulgerul, jafurile bandiţilor limitându-se la zonele periferice. Fiica lui Ilie Lazăr, Lia Gherasim, mărturisea că tatălui ei îi plăcea să glumească: „Ne-am dus cu Iancu Flondor să preluăm imperiu”. Într-adevăr, împreună l-au întâmpinat pe generalul Zadik.

După evenimentele din Cernăuţi, Ilie Lazăr a urmat calea spre locurile natale, participând la formarea gărzilor naţionale. S-a aflat printre votanţii Unirii la Alba Iulia. Avea doar 23 de ani, când a prezentat un memoriu asupra Maramureşului istoric remarcabilului om politic I. Brătianu. Răsplata pentru patriotismul dezinteresat şi curajul de a-şi promova idealurile i-au fost închisorile. Drept că sub regimul lui Carol II şi al lui Antonescu s-a aflat doar câteva luni în detenţie, iar sub comunism – mai mult de un deceniu, fiind eliberat în 1964. S-a stins din viaţă la 6 noiembrie 1976, la vârsta de 81 de ani. Destinul lui Ilie Lazăr ne arată cum nu se poate mai convingător că adevăraţii patrioţi au parte mai mult de suferinţă decât de onoruri. (Maria TOACĂ)

(Sursa de informare – Ilie Lazăr „Amintiri”, Fundaţia Academia Civică, 2000)