Maria TOACĂ: In Memoriam Adrian Păunescu „Că ne-a rămas aceeaşi rădăcină/ La Nistru şi la Prut, şi la Carpaţi”

„SUNTEM LIBERI SĂ MURIM”

Astăzi, în ziua când se împlinesc 15 ani de la trecerea-i în eternitate, să păstrăm un minut de reculegere pentru poetul şi românul care ne-a înţeles, ne-a simţit şi trăit mai mult decât alţii durerile, pomenindu-l, din nordul nostru rece, măcar prin citirea a câtorva rânduri din diadema celor mai înălţătoare poeme, pătrunse de spiritul timpurilor sub care ni-i dat să ne împlinim destinul. Avem atâtea de la Adrian Păunescu – bune și frumoase, triste și dureroase, versuri cu care am respirat aerul libertății, ne-am hranit iluziile și speranța. Cele din care am desprins mesajul de mai sus – „Un pic de demnitate” – au fost ( sunt) mai puțin ale noastre, români fără de Țară. Dar m-am oprit la ele, pentru că e multă moarte aici la noi, pentru că ne pierdem valorile și nu ne-a mai rămas decât : “Suntem liberi să murim”.

Păstrez azi un minut de tăcere pentru poetul şi românul care ne-a fost aproape, a alinat cu forța magică a cuvântului durerile celor înstrăinați. ,,El a iubit valorile”, doar atât a dorit și a crezut că ar merita să i se scrie pe cruce. El a iubit Basarabia și Bucovina, nu doar visând, ci apropiindu-le, cu cuvântul, de Țara-mamă România. Ne-a lăsat de toate, găsim în poezia sa orice rău ce ne roade, orice bucurie ce ne înalță. Ne regăsim în dorul de Basarabia și Bucovina, fără de care „nici moartea nu e moarte”. Chiar dacă se aud voci că a făcut patriotism de paradă și a iubit tribunele, pentru românii înstrăinați a prins bine orice cuvânt al poetului-tribun.