AFnewsEVOCÂNDU-L PE VASILE STROESCU MĂ ÎNTREB: UNDE SUNT BOIERII DE ALTĂDATĂ?
„De acum a venit timpul ca să ne aşezăm treburile înlăuntrul ţării. După obiceiul care a devenit a doua natură, ne uităm împrejur cine ne-a ajuta ca noi de-a gata să gustăm fructele muncii altora. Nu, Domnilor aşa nu mai merge! Trebuie să muncim şi să ne îngrijim singuri de binele nostru. Este o vorbă: Cu mâna străinilor e bine numai foc să ei. Poate că e bine, dar nu creştineşte şi nici omeneşte!… În viaţa noastră trebuie să avem gânduri şi mâni curate“, a cuvântat Vasile Stroescu, la 1 Decembrie 1919, în primul Parlament al României Mari. Fiind decan de vârstă, senatorului din Basarabia, i-a revenit cinstea de a deschide prima ședință a primului parlament. Însă, nu vârsta, ci faptele sale filantropice și patriotice fără de asemănare îl onorau și-l ridicau valoarea, făcându-l neuitat și după 180 ani de la naștere. O sală a Parlamentului României îi poartă numele și aș vrea să cred că aleșii poporului român, când intră sau trec pe lângă această sală își amintesc de cuvintele senatorului că nici foc nu e bine să ei cu mâinile străinilor, cuvinte confirmate prin faptele sale.
Or, sunt nenumărate binefacerile acestui boier, care nu-și permitea nici un lux, economisind pentru școli și biserici. Impresionant din acest punct de vedere este portretul acestui unionist, conturat de istoricul Mihai Iacobescu în volumul consacrat Centenarului „Reflecţii privind România Mare”. Evidenţiind pleiada bărbaţilor de ispravă pentru Basarabia, istoricul Mihai Iacobescu scrie că Vasile Stroescu a „iubit şi slujit ca nimeni altul idealul unităţii şi libertăţii româneşti în general şi cauza dreaptă a concetăţenilor săi basarabeni”. Boierul român basarabean, care a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari, şi-a adus o contribuţie primordială la culturalizarea şi consolidarea conştiinţei naţionale a neamului. Administrând cu dibăcie moşiile (de la 9 mii ha primite moștenire a ajuns la 25 mii ha, VASILE STROESCU şi-a pus veniturile în slujba iluminării poporului. A făcut donaţii permanente pentru cei sărmani, pentru construcţia de şcoli şi spitale, deschiderea de biblioteci, susţinerea societăţilor culturale și ziarelor în limba română. Din fondurile sale băneşti a construit biserici în multe sate basarabene, pe banii săi au fost ridicate 30 de şcoli în Basarabia, au fost înzestrate cu cărţi multe biblioteci în vechiul Regat. Dar mai important decât toate este că acest numit „mecena al tuturor românilor”, prin susţinerea publicaţiilor româneşti din Basarabia, a finanţat lupta de eliberare a basarabenilor, devenind preşedinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc de la Chişinău. Pe banii săi se menţineau toate publicaţiile româneşti ce apăreau la Chişinău, întrunirile, congresele, şcolarizarea învăţătorilor şi preoţilor în limba română. Interesant e faptul că în 1906, aflându-se la București, a donat 200 mii de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului și peste doi ani a mai dat 100 mii de lei.
În Bucovina l-am avut pe IANCU FLONDOR și ori de câte ori revin la acest nume emblematic pentru noi, gândul mă poartă nu doar la rolul major al lui Iancu cavaler de Flondor în făurirea Unirii Bucovinei cu Ţara, ci şi la lucrări simple, pământeşti, dar care, adunate una lângă alta, au apropiat acest vis de aur al românilor. La Storojineţ, numele Flondor este rostit cu respect, transmiţându-se din generaţie în generaţie recunoştinţa pentru binefacerile întru folosul oamenilor simpli.
Pe moşia familiei Flondor a fost înălţat cel mai frumos locaş de închinare din orăşel. Şi şcoala internat se află pe locul conacului boieresc, demolat de sovietici. De la moşia de odinioară se mai păstrează anexele dimprejur. Din gură-n gură, la Storojineţ, se transmite că pe vremea lui Iancu Flondor parcul era totdeauna îngrijit, totul era ordonat şi disciplina domina peste tot. În acest context menţionez că Palatul Cultural al Românilor, naţionalizat de sovietici şi transformat în Casa Ofiţerilor, a fost construit pe terenul primit în dar de Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina de la Iancu Flondor. Fiind o personalitate de un curaj excepţional, Iancu Flondor şi-a folosit averea, energia şi timpul în sprijinul intereselor româneşti. Datorită lui, în urmă cu 107 de ani, armata română a intrat în oraşul Cernăuţi, îndepărtând pericolul bolşevic.
Evocând faptele artizanului Unirii, mă întreb unde sunt boierii de altădată? Doar avem printre noi nu puţini oameni înstăriţi, care, deşi nu deţin moşii imense, nu-s mai „nevoiaşi” decât boierii de odinioară. La 28 noiembrie 1918, datorită autorităţii de care se bucura în rândul populaţiei din ţinut Iancu Flondor, şi negocierilor purtate de acesta cu delegaţii altor etnii s-a ajuns la un vot unanim. Pentru succesul luptei naţionale şi-a sacrificat bunăstarea, a riscat cu averea, de aceea impunea respect, atât faţă de prieteni cât şi faţă de inamicii politici ori personali. A sprijinit material şi moral cu generozitate partidul naţional, gazetele româneşti, şi mai ales pe românii bucovineni de rând. Este cunoscut efortul financiar al politicianului Flondor în sensul susţinerii gazetelor româneşti, ce promovau curentul naţional. Donaţiile sale au asigurat editarea unor ziare ca: „Patria”, „Deşteptarea”, „Viaţa nouă”.
Cine se interesează de istoria românilor din Bucovina ştie că Iancu Flondor nu era unicul boier pus în slujba intereselor naţionale. Sunt bine cunoscute faptele HURMUZĂCHEŞTILOR şi altor oameni bogaţi care formau elita naţională. Erau integri spiritual, curajoşi, mândri de neamul lor, iubitori de ţară. Cei de sub stăpânire străină erau şi mai tari în demnitatea lor, mai aproape de poporul asuprit, stând în avangarda luptei de eliberare. Bunul prieten al lui Iancu Flondor, medicul ISIDOR BODEA, a fondat spitalul de copii din Cernăuţi. Revenind la realitatea în care trăim astăzi, când cu cât mai înstăriţi ne sunt conaţionalii, cu atât mai mult se îndepărtează de valorile naţionale, toate acestea ne apar din domeniul fantasticului.
Adaugă un comentariu