Senatorul Titus Corlățean, mărturii emoționate despre Ilie Ilașcu

Ilie Ilașcu 🇷🇴

În seara asta am fost la Capela ortodoxă la care este depus trupul neînsuflețit al unui mare patriot și român adevărat, un luptător. Ilie Ilașcu. Nu singur, ci împreună cu ambasadorul Republicii Moldova la București și cu colegii din Comisia de politică externă din Parlamentul Republicii Moldova, pe care îi invitasem pentru o ședință comună a comisiilor noastre, în cursul zilei de miercuri, la Senat. Au venit și ei direct de la aeroport. A fost nu doar un moment de omagiu adus memoriei lui Ilie Ilașcu, fost luptător pe frontul transnistrean în 1992 împotriva trupelor Imperiului rus, fost senator al României, decorat de Președintele Iliescu în 2001 cu Ordinul Steaua României, dar si un bun prilej pentru mine de a discuta cu familia și în special cu Tania, una din fiicele lui, despre lucruri pe care nici măcar ea nu le cunoștea.
As avea multe lucruri de povestit, neștiute de publicul larg. Unele ce mi-au fost povestite de Ilie Ilașcu într-o noapte mai lungă la Strasbourg, în iunie 2001. Despre lupta dură (e puțin spus) și inconștient de curajoasă, într-o situație de vădită disproporționalitate, cu mașina de război rusescă pe malul Nistrului sau în profunzimea teritoriului în 1992. Sau despre prizonierat, actele de tortură în detenția de la Tiraspol, despre incercarea nereușită de umilire a membrilor Grupului Ilașcu, închiși pe perioada “procesului” organizat de Rusia în cușca devenită faimoasă în intreaga lume civilizată sau despre condamnarea sa la moarte.
As putea să povestesc despre cum o mână de studenți români, intre care și subsemnatul, în noaptea condamnării la moarte au mobilizat studenții români din Grozăvești si Regie, pentru a protesta a doua zi în fața ambasadei Rusiei la București. Marturisesc că am dat și noi atunci cu ce aveam la îndemână, adică cu bulgări de zăpadă și gheață, împotriva simbolului Imperiului Rus ce ne stătea în față, opriți de jandarmii români, potrivit regulilor în vigoare, dar susținuți de miile de claxoane ale mașinilor ce treceau pe Kiseleff.
Aș putea să povestesc despre cum a fost construită participarea României la procesul la CEDO împotriva Rusiei și Moldovei comuniste de la acel moment, de câte telegrame pe cifru catre statul român am trimis, ca diplomat la misiunea României la Consiliul Europei, catre statul român în 1999 și 2000, cu evaluări, argumente și jurisprudentă comparativă, doar-doar vreun inalt decident român va reacționa. Și cum doar după schimbarea guvernului de la Bucuresti, în decembrie 2000, noul Guvern și mai precis Premierul Adrian Năstase au avut demnitatea, știința juridică și mai ales curajul politic să își asume în ianuarie 2001 procesul la Curtea Europeană pentru apărarea lui Ilie Ilascu si camarazilor săi, deveniti între timp cetateni români, împotriva Rusiei.
As putea povesti cum s-a muncit la memoriul Guvernului României la CEDO în Centrala MAE (Aurescu), la Ministerul Justiției (Rizoiu), în baza elementelor de analiză și documentare plus propuneri trimise de misiunea Strasbourg (Corlătean), memoriu scris depus de mine personal la Grefa CEDO în ultima zi cu 1 minut înainte de închiderea ghișeului (si deci epuizarea termenului), memoriu care a jucat un rol decisiv în decizia finală adoptata de Marea Cameră a CEDO. Cum a fost să discut personal, față în fată, cu “diplomații” de la misiunea rusă de la Strasbourg, potrivit instrucțiunilor de la București, pentru a le spune ceea ce trebuia spus. Sau cum a fost să îl asist personal, atunci, în iunie 2001, pe Ilie Ilașcu, venit la Strasbourg pentru audierea părților în proces organizată de CEDO, pe toata durata șederii sale, cu doar un insoțitor din țară, fără armă în dotare ce ar fi trebuit să-l protejeze de riscurile de securitate din partea rușilor. N-am prea dormit nopțilea alea… Sau cum a fost la procesul la CEDO, la pledoariile părților și cum 3 puști (așa ni s-a adresat Agentul guvernamental rus, Laptev, în fața judecătorilor CEDO, cu o aroganță fără limite) l-au pus la punct cu argumente juridice și demnitate pe reprezentantul Imperiului rus și au contribuit la câștigarea procesului și condamnarea Rusiei la Curtea Europeană. Sau despre un alt bărbat curajos, căruia statul român îi datorează și astazi gratitudinea sa, dar pe care acest stat l-a uitat si al cărui nume nu il pot pronunța nici la atâția ani scurși între timp.
As putea să povestesc și despre votul de aur al lui Ilie Ilașcu (!), cel care a făcut diferența, la învestirea în 1999 în parlamentul de la Chișinău a primului guvern pro-european din Republica Moldova. Sau despre mandatul său de senator al României (Vadim, între alții, s-a ocupat atunci)..Și poate și despre altele, neștiute de marii ,,patrioți” suveraniști de astăzi, care nu prea existau în emisfera asta pe durata faptelor menționate mai sus.
În orice caz, națiunea română a pierdut un mare și curajos fiu. Și sper ca Președinția României să organizeze joi, potrivit prevederilor legale în vigoare, pentru Ilie Ilașcu, fost senator al României, luptător cu sânge vărsat pentru neamul reîntregit românesc și decorat cu Ordinul Steaua României, funeralii cu gardă militară de onoare. Așa cum acest patriot român merită, ca semn de respect, din partea României 🇷🇴
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!